STEAM-abil

Cu toții știm despre finlandezi că au cele mai bune rezultate din Europa la testele PISA, că au o speranță de viață ridicată și că își manifestă excentricitatea prin băile reci ce urmează unor saune la 70 de grade Celsius. Ce nu știm însă este faptul că energia pe care o concentrează în activitățile productive nu provine din vreo sursă ocultă, ascunsă celorlalți muritori, ci tocmai din calmitatea proverbială, care îi ajută să evalueze corect opțiunile și să ia decizii corecte. Motivația acțiunii este, pentru societatea finlandeză, starea de bine a cetățenilor – la școală, la serviciu și în viață, în general.

Articol integral

Mediile educogene tradiționale: Familia și comunitatea socială rurală

Familia este, dintotdeauna, vectorul fundamental educației, izvorul celor șapte ani de acasă, instituția care-și asumă îngrijirea copilului și veghează la educația lui. Astfel, datoriile și obligațiile relației conjugale sunt reciproce și întru totul egale. Cu ajutorul datinilor, poveștilor, muzicii și  poeziei populare se poate reconstitui trecutul îndepărtat, mai puțin cunoscut, dar mai ales se poate constitui o platformă vastă cu exemple de natură educativ-economică, prin apelul la personaje, cu modele variate de acțiune, denotând tipologii etico-morale și exemple pozitive sau negative în planul economico-gospodăresc, moral sau comportamental.

Articol integral

Let Us Play and Learn English

Games are used by teachers not only for the amusement of their students, but also for encouraging students to learn new grammar and vocabulary items. Students may be reluctant to acquire new grammar patterns and rules through classical exercises and traditional methods of teaching. By combining amusement with learning and acquisition, games attract students in using their willingness to learn new grammar concepts and rules. In other words, I daresay that games can replace or supplement the traditional techniques of teaching and learning.

Articol integral

Leonardo Anatomistul – program al mobilității din Romania în cadrul proiectului Erasmus+ „STEAM like Leonardo

Proiectele Erasmus+ de schimb interșcolar au un scop vădit, acela de a facilita schimbul de bune practici între instituțiile școlare europene. Din dorința de a se crea un liant între diferitele sisteme educaționale europene şi de a se permite facilitarea interacțiunii culturale, mobilitățile cu elevi, incluse în aceste proiecte, sunt momentele cheie ale acestor schimburi.

Articol integral

Exemple de activități de învățare necesare pentru înțelegerea mărimilor fizice și a unităților de măsură în învățământul primar

Predarea-învățarea matematicii în învățământul primar presupune mutarea accentului de pe achiziționarea de informații, pe formarea de competențe. Gândirea concret-intuitivă a școlarului mic impune utilizarea unor strategii didactice accesibile – jocul logic, simularea, ca și integrarea oportună în demersul didactic a mijloacelor de învățământ și materialul didactic cât mai sugestiv cu putință. În aceste condiții este asigurată participarea activă, individuală și de grup a școlarilor în rezolvarea sarcinilor didactice, creându-se condițiile necesare exprimării libere a ideilor și sentimentelor.

Articol integral

Importanța metodelor activ-participative în dezvoltarea gândirii critice a elevilor

Principala tendinţă a învăţământului românesc urmăreşte dezvoltarea gândirii critice a elevilor, prin folosirea metodelor şi tehnicilor activ-participative noi, care pun accentul pe participarea copilului şi îl plasează pe acesta în centrul procesului de învăţare. Învăţarea este un act personal care cere participare personală. O învăţare eficientă este cea în care elevul e implicat. El trebuie considerat, de mic, drept un participant activ şi creativ la propria formare.

Articol integral

O săptămână altfel – o altfel de educație (Eseu)

Am ales sa vorbesc în următoarele pagini despre experienţa celor cinci zile din „Şcoala altfel” – sau săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Această perioadă a dat elevilor şansa de a participa, într-un cadru organizat, la o suita de activitati non-formale din mai multe opţiuni posibile, opţiuni care au fost alese, de comun acord, împreuna cu elevii şi părinţii. Copiii au fost deschişi, veseli, dornici de a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, de a-şi forma competenţe complementare, de a dezvolta sau consolida relaţii cu colegii. Iniţial am simţit apăsarea unei săptămâni grele, dar la final am constatat că elevii mei au fost foarte încântați de activitățile desfășurate și așteptau cu nerăbdare săptămâna din anul următor.

Articol integral

Utilizând TIC, implicǎm elevii în clasa modernǎ

Alexander Graham Bell spunea: „Înainte de orice altceva, pregătirea este cheia succesului”. Pornind de la acest citat, putem spune cǎ, în societatea noastrǎ, educaţia omului modern se orienteazǎ către o educaţie continuă, astfel încât să îl pregǎtească pe individ sǎ facǎ faţǎ provocǎrilor oriunde s-ar afla. În sprijinul educaţiei vin noile tehnologii ale societăţii informaţionale.

Articol integral

La compréhension écrite et l’expression écrite

Dernièrement, la communication n’est plus uniquement réservée à l’oral. La double dimension de la communication représente une réalité incontestable en classe de langue. L’enseignant et l’apprenant se trouvent souvent devant les supports écrits. C’est dans ce sens qu’on peut admettre l’idée que l’oral et l’écrit en langue étrangère sont enseignés et appris en parallèle.

Articol integral