Bune practici în relația grădiniței cu familia. Educarea interesului pentru lectură la vârsta timpurie

Lectura pentru copii reprezintă una dintre cele mai consistente resurse pentru stimularea creativității copiilor: oferă un material complex pentru dezvoltarea imaginației, dezvoltă limbajul, atât la nivelul vocabularului, cât și al expresivității acestuia, oferă modele și informații pentru copii într-un mod accesibil, formează atitudini față de lumea din jur și evenimentele ei. Un copil care are la dispoziție cărțile potrivite, la vârsta potrivită, iar adulții din jurul lui se preocupă în mod sistematic de citit, are toate șansele să capete un interes autentic pentru lectură.

Articol integral

Puterea terapeutică a poveștilor în educația și viața copiilor

Pentru a defini contextul şi procesul de interacțiune didactică text-copil în comunicarea orală pentru copilul preşcolar, considerăm necesară definirea elementelor conceptuale şi operaţionale ale situaţiei didactice; aceasta presupune selectarea operei literare pentru copilul preşcolar, cunoaşterea nevoilor şi a aspiraţiilor acestuia, definirea situaţiei didactice, în general, şi a situaţiei didactice de comunicare orală, în special. Toate aceste criterii trebuie să fie congruente, iar apoi, sunt importante contextualizarea şi operaţionalizarea textului literar prin demersurile specifice cadrului didactic.

Articol integral

Metode specifice predării limbii și literaturii române

Metodele de învăţământ reprezintă instrumentul cu ajutorul căruia profesorul transmite cunoştinţe, formează priceperi şi deprinderi. Stabilirea celor mai adecvate metode didactice se face în legătură cu obiectivele educative – operaţionale şi specifice. Stabilirea obiectivelor operaţionale oferă posibilitatea de a alege conţinutul învăţării, de elaborare a unor strategii de asimilare a informaţiilor, de a evalua continuu şi formativ rezultatele învăţării.

Articol integral

The Geometric Universe

I feel it is the most natural and logical introduction to begin by mentioning that, in any field of activity, people are confronted with problems, some of them being solved easily, some requiring great efforts to search for the solution and others remain unsolved. At school, students encounter different problems, similar to those that will be encountered in their everyday lives, and thus they must be taught from early on how to distinguish the problematic situations, to put and formulate problems, to heuristically seek solutions and to solve them so that, ultimately, they can master the art of problem-solving.

Articol integral

Valorificarea jocurilor tradiționale în activitățile din grădiniță

Jocurile îşi găsesc o multitudine de interpretări şi sensuri pe care mulţi cercetători au încercat să le definească, să le analizeze. Johan Huizinga este unul dintre cercetătorii care a descris originile, caracteristicile şi funcţiile jocului în cartea Homo ludens, afirmând: „jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace.” (Johan Huizinga, Homo Ludens, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p.12).

Articol integral

Demain, promis, juré, j’arrête de procrastiner!

„Ce qu’aujourd’hui tu peux faire, au lendemain ne diffère.” „Ne remets pas au lendemain ce que tu peux faire le jour même.” „Aujourd’hui ami, demain ennemi.” Voilà que la sagesse populaire est tranchante quand il s’agit de cette habitude qui nous concerne tous – remettre à plus tard l’accomplissement des tâches désagréables ou fastidieuses.

Articol integral

Instrumente online pentru evaluarea elevilor

Profesorii trebuie să știe în ce măsură elevii reușesc să atingă obiectivele de învățare. De asemenea, elevii trebuie evaluați la sfârșitul  semestrului și al anului și acordată o notă finală care să reflecte atât înțelegerea, cât și nivelul lor de efort. Instrumentele de evaluare online pentru profesori sunt o parte necesară a învățării la distanță. Dacă avem un control asupra lacunelor lor de învățare, atunci putem ajusta lecțiile pentru a viza respectivele lacune.

Articol integral

Proiect eTwinning: ”Kids Arts Adventures”

Proiectul eTwinning Kids Arts Adventures  s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2019-2020 și s-a adresat elevilor din ciclul primar, cu vârstele cuprinse între7 și 11 ani. Au participat peste 71 de elevi și 29 de profesori din Turcia, România, Italia, Portugalia, Slovenia și Polonia.

Articol integral

Beneficiile educației muzicale

Educația muzicală conține numeroase elemente ce participă la realizarea scopului general al instruirii și educării cognitive logistice, estetice, afective, voliționale sau motivaționale.

Articol integral

Metode didactice moderne utilizate în predarea chimiei

În contextul actual se impune o reorientare a activității instructiv-educative desfășurată de către dascăli  în sensul utilizării frecvente a metodelor moderne de predare-învățare deoarece  acestea sunt cele care asigură reușita în educație, procentul “analfabeților funcționali” reducându-se simțitor.

Articol integral