Jocul de rol și lectura – modalități de combatere a bullyingului în școală

Lectura este una dintre activitățile desfășurate la ora de limba și literatura română. În societatea contemporană informatizată foarte puțini elevi consideră această activitate ca o prioritate, de aceea rolul profesorului este foarte important. El trebuie să atragă elevii către lectură prin alegerea unor texte potrivite vârstei și intereselor tinerilor, dar și în concordanță cu programa școlară.

Articol integral

Poveștile copilăriei mele, un proiect-parteneriat

În contextul pandemiei de Covid, școala și-a realizat o bună parte din program în mediul online. Dincolo de beneficiile pe care acest lucru le-a presupus, mediul online are asupra copiilor efecte negative serioase. Capacitatea lor de a se concentra este diminuată, copiii nu au suficientă răbdare în realizarea activităților, comunicarea între ei devine, de multe ori, defectuoasă, ceea ce duce la scăderea interesului pentru cunoaștere, față de școală, și chiar la apariția actelor de violență.

Articol integral

Contratransferul în psihoterapie

Transferul a  suscitat de timpuriu atenția cercetătorilor, însă contra-transferul sau transferul terapeutului către pacient  nu s-a bucurat de același interes. Ca și cum psihoterapeutul s-a ocupa numai de lumea interioară a clientului, iar reacțiile și trăirile sale ar fi lăsate în plan secund sau neglijate. Într-o terapie, atât transferul cat si contratransferul furnizează informații importante asupra procesului si relației terapeutice, de aceea  contratransferul este considerat la fel de important ca transferul.

Articol integral

Advancing from Language Teacher to Language Coach

Language teaching methodology has always been a field of constant research and innovation, broadening the perspectives of teaching in general. Many of the changes that have occurred in language teaching have been brought about by the very nature of the learners, whose needs are the foundation of instruction. 21st-century students learn in a non-linear way, have short attention span, and live in a fast-paced, globalized world, so their basic need is to learn language faster under the pressure of competition. The latest solution to this challenge is to tailor the learning process to the learner by shifting from language teaching to language coaching.

Articol integral

Recenzie: „Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală”, de Ross W. Green

În lucrarea „Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală”, Ross W. Green abordează o temă de actualitate despre comportamentul indisciplinat al unor copii la școală. Părinții, cadrele didactice și alți adulți implicați se află în căutarea unor căi de comunicare eficientă cu acei copii de a rezolva problemele comportamentale. Această carte reprezintă un ghid practic pentru o colaborare între cei implicați și oferă câteva exemple de situații întâlnite în școală.

Articol integral

Dezvoltarea gândirii critice la elevi

Educația reprezintă o investiție în dezvoltarea omului ca personalitate, contribuind substanțial la integrarea socială, economică, politică, culturală, profesională a acestuia. Calitatea cunoștințelor depinde nu doar de procesul de predare propriu-zis, dar și de capacitățile și aptitudinile elevilor de a forma propria părere asupra lucrurilor, evenimentelor și problemelor studiate, găsirea modalităților de a dezbate soluțiile cu privire la aceste probleme, alegerea rațională a soluțiilor optime și soluționarea propriu-zisă a problemelor.

Articol integral

Grădinița online – o reală provocare

Desfășurarea „Grădiniței online” cu siguranță a fost și este în continuare o reală provocare pentru noi toți. La nivelul grupei mici, provocările grădiniței online sunt numeroase, atât în ceea ce îi privește pe copii, părinți și de asemenea cadrele didactice.

Articol integral

Micile experimente și scânteia motivației la grădiniță

Când lumea îşi derulează în viteză pagini digitale din existenţa tot mai gri, cuprinsă fiind de superficialitate, frică şi indiferenţă…, copilul aşteaptă cu ochi curioşi (încă) să vadă dacă şcoala/ grădiniţa îi mai poate trezi interesul. Născuţi la un clic distanţă de informaţia ambalată uneori neglijent, copiii vremurilor noastre au nevoie de scânteia motivaţiei pentru învăţare. „Mai poate lecţia clasică să îi atragă…?” este întrebarea la care profesorii ar trebui să poată răspunde, cunoscându-şi cât mai bine generaţia de copii cu care lucrează.

Articol integral

Aplicații practice ale matematicii prin mijloace digitale

Adaptarea la condițiile școlii online a condus la descoperirea și utilizarea frecventă în demersul didactic a metodelor digitale de predare. Dacă până nu demult cei care utilizau aplicații digitale în predare erau „temerari” ai educației, acum, după lunga perioadă de școală online impusă de pandemie, marea majoritate a cadrelor didactice a descoperit  faptul că folosirea metodelor interactive, a aplicațiilor online și a resurselor educaționale deschise aduce un plus valoare lecțiilor predate.

Articol integral

Jurnalul de lectură. „Băiatul cu pijamale în dungi” – pretext de meditație asupra prieteniei

Jurnalul de lectură este, fără îndoială, una dintre metodele care facilitează raportarea personală a elevului la text. Dintre cărțile pe care le pun față în față cu lectorul-elev, mă voi opri asupra romanului „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne. Autorul aduce în prim-plan problematica prieteniei, într-o lume în care prejudecățile adulților se transmit parțial celor mici.

Articol integral