Prin proiectul curricular propriu, şcoala îşi poate construi propria identitate şi poate informa comunitatea care este tipul de formare şi educare pe care îl oferă şi care sunt avantajele frecventării şcolii respective.
Curriculum-ul la decizia şcolii se poate realiza în următoarele moduri:
– Curriculum aprofundat – presupune parcurgerea segmentului obligatoriu din programa disciplinei, prin diversificarea activităţilor de învăţare, până la acoperirea numărului maxim de ore;
– Curriculum extins –presupune parcurgerea în întregime a programei; se lărgeşte oferta de învăţare, în ceea ce priveşte cunoştinţele, capacităţile şi atitudinile până la acoperirea numărului maxim de ore;
– Curriculum elaborat în şcoală – cuprinde diverse tipuri de activităţi opţionale pe care le propune şcoala.
Consiliul de administraţie va prezenta oferta curriculară a şcolii care va cuprinde curriculum de bază şi pachetele de opţional la decizia şcolii. Este necesar ca oferta curriculară realizată de şcoală să reprezinte cel puţin dublul numărului de ore faţă de posibilitatea de opţiune a elevilor. Disciplinele opţionale pot viza o disciplină, o arie curriculară sau mai multe,transdisciplinaritatea. Stabilirea opţiunilor nu trebuie să se înfăptuiască întâmplător, rolul cadrului didactic fiind acela de a-i consulta pe elevi şi pe părinţi, de a cunoaşte specificul local şi de a-şi evalua foarte bine capacităţile şi aptitudinile. Prin varietatea tematică, disciplinele opţionale solicită mobilitate în folosirea cunoştinţelor dobândite în şcoală şi în afara ei, oferind variate prilejuri de învăţare activă, de exersări ale capacităţii de exprimare şi adaptare la situaţii noi.
A alege un opţional nu este suficient. Dascălul trebuie să-şi proiecteze cu atenţie demersul didactic în funcţie de anumite obiective-cadru şi de referinţă. Lipsit de coerenţă, consistenţă şi atractivitate, opţionalul va fi considerat de elevi o povară în plus. Opţionalul, pentru învăţător trebuie să fie o pasiune, iar pentru elevi una în formare. Reuşita unei discipline opţionale, pe lângă faptul că îi dă emoţii organizatorului, necesită o muncă susţinută.
Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio – vizuale în difuzarea culturii, cartea a rămas şi va rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire, de formare a omului societăţii moderne. Mai mult decât oricare din tehnicile audio – vizuale prin care sunt vehiculate valorile culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacţiile ce le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formativ – educative, care îşi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se consideră, pe bună dreptate, că cititorul reprezintă unul dintre cel mai de preţ instrument al activităţii intelectuale.
Învăţarea cititului, ca principal instrument al muncii de învăţare a elevilor constituie un obiectiv de prim ordin al şcolii. Se poate afirma, nu fără temei, că întreaga evoluţie a elevilor, atât în şcoală, cât şi apoi, în viaţă, depinde de măsura în care ei şi-au însuşit instrumentele muncii intelectuale, în primul rând cititul şi scrisul. De felul în care şi-au însuşit, încă din ciclul primar, aceste tehnici de muncă intelectuală, depind în cel mai înalt grad randamentul şcolar şi prevenirea rămânerii în urmă la învăţătură. De altfel, cititorii buni sunt, în cele mai multe cazuri, buni şi la celelalte obiecte de învăţământ. Dimpotrivă, elevii care se află în ultima clasă a ciclului primar şi nu şi-au format încă o citire conştientă, corectă şi rapidă, sunt predispuşi în ciclul gimnazial la un insucces incontestabil.
Să încercăm să facem singuri ceea ce aşteptăm de la alţii! Pornind de la această premisă, m-am străduit să editez un material cu titlul File de poveste, conceput a fi un auxiliar didactic pentru Opţional, un suport în sprijinul cadrelor didactice din învăţământul primar care optează pentru un opţional la nivelul ariei curriculare Limbă şi comunicare.
Noile orientări curriculare oferă învăţătorului numeroase variante în vederea atingerii acestui obiectiv. Alegerea opţionalului File de poveste, la clasa a II-a, mi-a adus succes şi satisfacţie atât mie cât şi elevilor mei. La începutul anului şcolar, studiind minuţios manualul de Limba şi literatura română pentru clasa a doua şi Programa şcolară, am întocmit o listă cu textele literare, din literatura română şi universală (în versuri şi proză), care vin în completarea fragmentelor din manual. Am selectat cele mai îndrăgite basme şi poezii pentru copii de opt – nouă ani cât şi legende şi versuri legate de evenimente istorice sau evenimente din natură ori sărbători prilejuite de diferite date din calendar: datini şi obiceiuri de Crăciun, primăvara şi sărbătoarea mărţişorului, sărbătoarea Paştelui, evenimente şi personalităţi istorice. Pentru fiecare scriitor, român sau străin, am ales două – trei opere semnificative, care au fost reluate într-o oră de recapitulare şi evaluate oral sau scris.
Micii şcolari cititori sunt tentaţi, în primul rând, să numere paginile pe care aceasta se întinde şi imaginile presărate printre rânduri. Lipsa imaginilor şi numărul mare de pagini îi inhibă şi îi reţin în a începe lecturarea textului. Studiul lecturii prin metode active aduce succes dar presupune şi o implicare activă a profesorului care este un participant activ în procesul însuşirii textului literar în clasă, este un generator de discuţii dar şi un ghid care orientează gândirea elevului spre descifrarea sensului celui mai apropiat de cel vizat de autor. Este necesar să-i creăm elevului un climat de libertate intelectuală, posibilităţi să-şi exprime şi să-şi motiveze părerea, să le oferim plăcerea de a-şi confrunta părerile. Activitatea problematizantă este maniera pedagogică prin care stimulăm elevul să participe conştient şi intensiv la autodezvoltarea sa.
Prin urmare, lecturarea unui text literar este pe de o parte un proces individual care implică subiectivitatea cititorului ( elevului ), dar, pe de altă parte, este şi un proces colectiv, întrucât are la bază, ca orice proces didactic, relaţia învăţător – elev, în care elevul se cere să fie activ, receptiv, iar învăţătorul să joace rolul unui ghid discret care să îndrume din umbră receptarea lecturii propuse spre studiu.
Studierea unui text literar ( poezie, poveste, legendă ) începe cu lectura acesteia care presupune două etape:
- Lectura sensibilizatoare, care oferă o imagine de ansamblu asupra textului şi care mobilizează şi stimulează voinţa şi intelectul şcolarului spre o intuiţie vagă a operei. Este momentul în care prezint elevilor mei subiectul – pe scurt – al lecturii, cele mai semnificative personaje care participă la acţiune, lăsând, intenţionat neamintite, fie peripeţii, fie eroi din poveste sau chiar finalul povestirii, pentru a-i stimula să o citească. Pentru fiecare text propus în parcurgerea opţionalului Lumea poveştilor am întocmit o filă de poveste, un text adaptat al poveştii inserat cu desene din poveste. În acest fel şcolarul nu este inhibat de întinderea mare a lecturii, face cunoştinţă cu textul, îl stimulează acţiunea sau personajele, iar desenele, reprezentând momentele importante din poveste, generează discuţii, completează textul şi pot fi colorate într-un moment de relaxare. Parcurgerea textului în întregime, ulterior, devine mai lejeră, elevul aşteptând să citească rândurile despre o întâmplare gustată sau să regăsească un personaj îndrăgit. În acest fel, fiecare elev are la sfârşitul anului şcolar o antologie de poveşti. Fiecare oră de lectură adaugă o filă de poveste. Cu cât numărul lecturilor studiate este mai mare, cu atât „culegerea” întocmită de şcolari este mai completă.
- Lectura clarificatoare, care presupune mai multe reveniri la text, pentru identificarea semnificaţiilor, pentru găsirea unor soluţii la situaţiile problematice create de text. Acest tip de lectură mobilizează gândirea şi imaginaţia reproductivă, finalizându-se cu emiterea unei judecăţi de valoare asupra lecturii citite.
Pentru a realiza cele două obiective fundamentale ale citirii – înţelegerea mesajului şi însuşirea tehnicilor de activitate cu textul literat – cititorul trebuie să aibă capacitatea de a înţelege şi apoi de a folosi corect şi creator achiziţiile de vocabular. În primul rând, un text nu poate fi înţeles fără pătrunderea semnificaţiei fiecărui cuvânt, în special al celor noi, precum şi celor cu sens figurat. În al doilea rând, capacitatea de a descifra sensul unor cuvinte noi, de a înţelege şi a trăi semnificaţia lor prin forţe proprii, devine absolut indispensabilă pentru cititorul de orice vârstă.
Lista de lecturi literare propusă pentru opţionalul File de poveste are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul pentru carte, să le satisfacă dorinţa de a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor. Lectura contribuie în mare măsură la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la educarea sentimentelor estetice, cultivarea unor trăsături morale pozitive.
Am avut în vedere ca lecturile alese să corespundă unor exigenţe pentru a-şi putea găsi locul în orizontul de aşteptare al copilului:
- să se potrivească gradului lor de dezvoltare din punct de vedere al experienţei de viaţă, al gândirii, al limbajului, al trăirilor psihice, al imaginaţiei;
- să deţină valori estetice şi etice;
- să se refere la universul de viaţă propriu elevilor sau la un univers inteligibil copiilor.
După studierea unui autor ( trei poveşti ) am revenit asupra lecturilor citite evaluând oral sau scris cunoştinţele asimilate. Exerciţiile şi întrebările au fost variate, atractive, sub forma unui joc didactic. Am observat că în activitatea de învăţare au intervenit, nu o dată, teama şi constrângerea. Teoria instrucţiei şi educaţiei inspirată din psihanaliză a dovedit, din punct de vedere al eficienţei instrucţiei şi al efectelor secundare educative ale acesteia, că mult mai importantă şi mai eficientă este o activitate lipsită de sancţiuni. Jocul este o activitate lipsită de umbrele inhibitoare ale pedepsei. În timpul jocului, elevul se regăseşte cu plăcere în ceea ce priveşte dorinţele şi plăcerile lui, nevoia de mişcare şi de elaborare. Regăsindu-se în joc, el participă activ la acesta. În acest fel, evaluarea a fost făcută „ pe nesimţite”, elevii angajându-se în discuţii pe bază de voluntariat. Cu toate că jocurile presupun disciplină, impusă prin reguli, participanţii la joc o consideră naturală. Aşa am stabilit cine sunt eroii din poveşti, cum se numesc ei, prin ce peripeţii au trecut.
Cred că sunt suficiente argumente care susţin succesul alegerii opţionalului File de poveste. Pentru reuşită este nevoie de multă dăruire profesională, competenţă şi dragoste nemărginită, mai întâi pentru ecoul tainei cărţii în propriul suflet şi apoi în sufletele copiilor.
Bibliografie
1. Crăciun, Corneliu, 2001, Metodica predării limbii române, Editura Emia, Deva
2. Şincan, Eugenia, Alexandru, Gheorghe, 1993, Îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Editura „Gheorghe – Cârţu Alexandru”, Craiova
3. Ştefan, M. –Lexicon pedagogic, Editura Aramis Print, Bucuresti, 2006
4. Giurgea, D. –Ghid metodologic pentru discipline opţionale, Editura D&G Bucureşti, 2007