Sensul, orientarea și direcțiile acțiunii instructiv-educative se concretizează în ideal, scopuri și obiective educaționale. Fiecare etapă istorică cu specificul său social a avut propriul ideal educațional, chemat să stabilească modelul de personalitate căutat.
Obiectivele școlare exprimă cerințe globale ale societății, dispoziții de evoluție din perspectivă materială și de mentalitate, viziune asupra omului și asupra caracteristicilor lumii existente. Obiectivele educaționale ”se referă la achiziți încorporate, redate în termeni de comportamente concrete, vizibile, măsurabile și exprimabile” ; ele sunt numeroase iar clasificarea lor folosește deseori criterii variate ce urmăresc gradul de generalitate (generale, specifice, operaționale), domeniul la care se referă (cognitive, afective, psihomotorii), perspectiva curriculară (cadru, de referință).
Obiectivele disciplinelor socio-umane din cadrul învățământului preuniversitar urmăresc cel mai bine definirea idealului educațional românesc vizând ”formarea personalităţii elevului pe baza unor criterii valorice de natură ştiinţifică, umanistă sau moral-civică. Implicându-se activ în descoperirea de sine, a naturii umane în general şi a interacţiunilor sociale cu ceilalţi, elevul îşi va însuşi principalele tematici ale reflecţiei asupra omului şi societăţii”.
Fiecare disciplină socio-umană studiată la liceul vizează formarea unor deprinderi și dezvoltarea capacității de integrare eficientă în societate. Astfel la Logică, argumentare şi comunicare elevii dezvoltă capacitatea de argumentare, de gândire critică favorizându-le dezvoltarea competenţelor de comunicare pentru integrarea socială activă; Psihologia contribuie la cunoașterea proceselor psihice, a structurii personalității precum și la însăși formarea personalităţii autonome şi creative; Educaţia antreprenorială dezvoltă elevilor abilități care să le permită valorificarea eficientă a propriului potenţial şi, în perspectivă, gestionarea eficientă a propriei afaceri; Economia contribuie la dezvoltarea competenţelor necesare unei orientări eficiente în mediul economic; Sociologia formeaza elevilor propriului sistem de valori prin cunoaşterea şi raportarea la valorile sociale analizând modul de funcționare al societății; Filosofia valorifică structura cognitivă acumulată anterior, intensificând gândirea critică și dezvoltarea propriei viziuni asupra lumii; iar Studiile sociale îmbunătățesc capacitatea elevilor de a se raporta la cerințele comunității și a societății.
Operaționalizarea obiectivelor care presupune formularea lor în temeni de capacități , comportamente observabile și vizează ”dezvoltarea cognitivă în general, precum şi dezvoltarea afectiv-emoţională şi caracterial-acţională a personalităţii elevului” se poate realiza prin mai multe moduri cum sunt cele concepute de R. F. Mager, Gilbert de Landsheere, R. Kibler, L. Barker, D. Miles.
Procesul de operaționalizare prevede stabilirea performanței, precizarea condițiilor în care elevul poate să atingă performanța sau doar un procent minim de reușită. Să specifici un obiectiv în termeni operaţionali implică a crea situații care să ducă la a face dovada că elevul a atins acest obiectiv”.
Pentru discipliele soio-umane o îmbinare a taxonomiei lui Bloom pentru domeniul cognitiv cu cea a lui D. R. Krathwohl din perspectivă afectivă și cea a lui A. Haroow pe nivel psihomotor ar reprezenta un demers potrivit. Deoarece procesul de predare-învăţare a disciplinelor socio-umane pune accent pe învățarea durabilă vizând în mai mare masura formarea unor atitudini, convingeri, sentimente, face ca operaționalizarea obiectivelor să fie mai dificilă, pentru ca aceste tipuri de achiziții se exteriorizează cu mai mare dificultate (aspect precizat și de Gilbert de Landsheere și Viviane de Landsheere) Literatura de specialitate pune accent pe caracterul măsurabil, observabil al oricărui obiectiv operațional precum și pe modul strict de stabilire a performanței în baza acestuia. Dacă obiectivele de natura cognitive sunt mai ușor de cuantificat, nu același lucru se poate spune și despre cele afective, care uneori pot deveni chiar mai importante decât cele precizate anterior și mai greu de controlat în planul intervenției didactice și a evaluarii. Formarea convingerilor, sistematizarea unei ierarhii a valorilor, dezvoltarea atitudinilor prosociale se formează în timp, o dată cu consolidarea laturilor personalității elevului, iar demonstrarea acestor aspecte se evidențiază nu doar pe parcursul unei ore de curs ci pe parcursul întregilor ani de liceu. De aceea disciplinele socio-umane completează cu fiecare materie studiată gama de obiective, însă ele trebuie privite în ansamblu și fără cantonarea în anumite șabloare sau etaloane rigide. Astfel deoarece fiecare elev este unic și se manifestă în mod diferit, cadrul didactic trebuie să depună efort pentru a observa formare sentimentelor sau opiniilor față de problemele expuse de disciplina predată, ”controlul formării atitudinilor şi al integrării convingerilor şi valorilor este dificil de realizat . Atitudinile se pot concretiza deseori în situații pe care cadrul didactic nu le poate gestiona, deoarece se petrec în afara școlii sau în cadrul unor grupuri care nu țin de dimensiunea formală a educației. Totuși observarea indirectă a intereselor elevilor, concretizate prin creșterea interesului general pentru materiile studiate sau prin frecvența și timpul dedicat studierii pot indica clar preocupări la nivel afectiv.
Pentru a încadra totuși în niște parametri gestionarea obiectivelor ce vizează nivelul afectiv s-au realizat în timp taxonomii. Una dintre cele mai cunoscute este taxonomia lui Krathwohl care se bazează pe gradul de interiorizare a unei valori, care produce stări afective specifice: atracții, interese, atitudini față de valori și constă în cinci nivele ierarhice:
1. receptarea: ”conștiința unui fapt, a unei valori, a unei situații” sensibilizarea elevului în raport cu prezența anumitor fenomene, pe care trebuie sa le recepteze, sau cu prezența anumitor stimuli, cărora trebuie să le acorde atenție.
2. răspunsul: este vorba despre răspunsul care apare ca urmare a simplei atenții acordate de către elev unui fenomen sau unei stări de fapt.
3. valorizarea: poate lua forma unei convingeri sau a unei atitudini pe care elevul o manifestă în mod coerent, ca expresie a aprecierii unei valori;
4. organizarea: integrarea valorilor într-un sistem, determinarea relațiilor care există între ele și stabilirea valorilor dominante.
5. caracterizarea: valorile ocupă un loc în ierarhia valorilor individului; ele sunt organizate într-un sistem coerent de valori și orienteaza comportamentul acestuia.
Bibliografie:
Albulescu, Ion, Albulescu, Mirela, Didactica disciplinelor socio-umane, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999.
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006
Cucoș, Constantin, Pedagogie, ediția a II a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași,
Ionescu, Miron, Lecţia între proiect şi realizare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982
Palicica, Maria, Prelegeri de psihopedagogie, Editura Orizonturi Universitare, Timișoare, 2002
Dan Potolea, Teoria și metodologia obiectivelor educaționale în Curs de pedagogie, Universitatea București.