În ultimul timp, tot mai des se vorbește despre modernizarea școlii, despre interactivitate, creativitate în procesul educațional și promovarea incluziunii sociale. Rolul profesorului capătă acum noi valențe depăşind optica tradiţională prin care era un furnizor de informaţii. În ceea ce privește organizarea unui învăţământ centrat pe copil, cadrul didactic devine un coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate. El însoțește și încadrează copilul pe drumul spre cunoaștere.
Știm cu toții că majoritatea ţărilor se concentrează pe curriculum şi evaluare când, de fapt, ceea ce contează este calitatea predării şi a educaţiei. „De ce punem lucrurile cu susul în jos, dacă prin predare susţinem învăţarea de calitate?”
Numărul mare de copii în clasă, spaţiile şi dotările insuficiente şi neprietenoase, precum şi metodele de predare învechite sau lipsa jocului în procesul de învăţare sunt doar câteva dintre neajunsurile educaţiei în şcolile româneşti.
Dar oare ce înseamnă schimbare? Ce înseamnă modernizare? Ce facem cu tinerii vulnerabili? Ce înseamnă incluziune socială? Cum o realizăm? Acestea sunt doar câteva din întrebările cărora noi trebuie să le găsim răspunsuri și soluții.
Modernizarea școlii presupune adecvarea acesteia la provocările și la noile solicitări ale mediului socio-profesional.
Părerea mea este că rolul principal al unui profesor este de a spijini elevii, de a facilita învăţarea şi nu de a completa rapoarte şi de a îndeplini diverse alte sarcini birocratice. Calitatea predării este componenta pe care ar trebui să se axeze educaţia şi nu pe curriculum şi evaluare.
Este știut faptul că, ceea ce pentru unii un lucru poate să nu reprezinte mai nimic, pentru alții, același lucru poate reprezenta întreaga esență a vieții. Plecând de la această realitate, trebuie să subliniem faptul că este important să contribuim la îmbunătӑţirea situaţiei copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de risc (cu atenţie specialӑ acordatӑ celor de etnie romӑ) prin implicarea mai activӑ în evoluţia lor, a pӑrinţilor/ tutorilor, a furnizorilor de servicii, a comunităţii în general, precum şi iniţierea unor mӑsuri inovative în domeniul incluziunii sociale. Mai concret, incluziunea repezintă toate măsurile și acțiunile desfășurate cu scopul de a asigura ca toți oamenii să fie capabili să participe în societate, indiferent de originea lor sau de caracteristici specifice, care pot include: rasa, limba, cultura, genul, dizabilitatea, statutul social, vârsta precum și alți factori. Scopul primar al incluziunii este cel de a combate discriminarea si excluziunea sociala si, implicit, de a respecta drepturile tuturor persoanelor și grupurilor dintr- o societate, acceptând diversitatea.
Pentru conştientizarea necesităţii educaţiei în rândul tinerilor aflaţi în situaţii de risc este recomandat să se desfășoare campanii de informare şi promovare a ideilor inovatoare ale unor proiecte în rândul membrilor comunităţii. De asemenea, este important să se desfășoare programe care au ca obiective: implementarea de măsuri integrate, efective și eficiente, adresate grupurilor de copii și tineri vulnerabili, care se confruntă cu riscuri specifice, în vederea promovarii incluziunii sociale, dezvoltarea de initiative menite să reducă inegalitățile și să îmbunătățească măsurile de combatere a discriminării grupurilor vulnerabile și excluziunea lor socială și economică etc.
În cadrul acestor programe, se pot desfășura activități care contribuie la reducerea diferenţelor economice şi sociale care separӑ aceste grupuri vulnerabile de restul societӑţii. Prin activităţile desfăşurate, beneficiarii acestor proiecte au oportunitatea de a-şi îmbogăţi experienţa profesională, de a-şi însuşi tehnici noi de învăţare, de a exersa abilităţi şi deprinderi care le vor facilita inserţia pe piaţa muncii la nivel local şi regional.
Aceste proiecte sunt benefice atât persoanelor în cauză cât și societății. Rezultatele acestor programe vizează: îmbunătățirea frecvenței școlare, în special în rândul copiilor de etnie romă, inclusiv creșterea accesului și participării la educația preșcolară; creșterea nivelului de conștientizare privind importanța educației în rândul familiilor de etnie romă și a comunităților locale, în general; o mai bună dezvoltare a abilităților de viață în rândul copiilor și tinerilor instituționalizați sau aparținând altor grupuri vulnerabile; adoptarea de măsuri coerente, la nivel local/ regional, care să vizeze inegalitățile, discriminarea și marginalizarea care să fie inițiate, în mod participativ, de către actorii instituționali locali și de societatea civilă; creșterea gradului de acces la servicii adaptate nevoilor copiilor și tinerilor la risc; dezvoltarea unor relații relevante de parteneriat între factorii interesați implicați în promovarea incluziunii sociale și în combaterea discriminării.
Bibliografie
1. Estivil, J., Concepts and strategies for combating social exclusion. An over view, Geneva, ILO, 2003.
2. Hills, J., Does a Focus on ‘Social Exclusion’ Change the Policy Response, în Hills, J., Legrand, J., Piachaud, D. (eds.), Understanding Social Exclusion, Oxford, Oxford University Press, 2002