Lumea interioară a copiilor este una plină de mister şi complexitate. Deşi sunt mici, au şi ei temeri, nevoi, emoţii, frustrări… Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii mari nu reuşesc să-i înţeleagă pe copii. Poate pentru că nu au găsit un limbaj comun. Uneori un simplu desen îţi poate dezvălui multe lucruri pe care nu le ştiai.
Poveştile au mare efect asupra lumii copiilor, dar şi asupra dezvoltării acestora.
Influenţele poveştilor nu sunt valabile doar în rândul celor mici, ci şi asupra celor mari. Într-o poveste, este uşor ca micuţul să se identifice şi să-şi mărturisească trăirile sau să şi le descarce prin intermediul personajelor. El nu deţine metodele comunicării atât de bine ca un adult, lui îi este greu să se exprime, recurgând adesea la limbajul trupului: gesturi, mimică, ton vocal, plâns etc. El nu poate şti ce anume simte cu adevărat, nu conştientizează, dar puteţi afla punându-l pe el să continue o povestioară, să o creeze.
Astfel, prin poveste, copilul învaţă că fiecare poate ajunge la cunoaşterea de sine, culminând cu atingerea scopurilor personale. Poveştile urmează teme din realitate şi este important ca ele să fie identificate de părinţi sau cadre didactice pentru a se urmări dezvoltarea copilului sau chiar remedierea unor probleme ale acestuia. Se pot trata diferite disfuncţii sau probleme psihologice ca: timiditatea, dependenţa prea mare de părinţi, frica de întuneric etc. De aceea alegerea poveştilor trebuie făcută cu atenţie, fiindcă ele influenţează copiii. Există cărţi special destinate terapiei prin poveşti.
Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite comportamente indezirabile. Povestea terapeutică nu îl critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj.
Tu în ce limbă iubești?
– text literar pentru implementare în clasă –
12 iulie 2016: se naște Loni.
Primele ei amintiri au miros de aer tare de pădure și zgomot tânguitor de frâne de mașină. Se simte luată în brațe. Mâini calde, cu degete lungi, o mângâie întruna și voci de oameni o alintă cu reproș.
– Ce căutai, micuțo, în mijlocul drumului? Era să te calc cu mașina!
Alte amintiri: voci de oameni, multe voci de oameni. Miros de oraș. Umbre mișcătoare în jurul ei. Loni caută, aleargă în direcția mâinilor calde, cu degete lungi – mâinile oamenilor. De prea puține ori mai nimerește sub mângâierile lor. De cele mai multe ori, se împiedică și dă cu botul în pietre. Se lovește, dar tot ce o doare e lipsa mângâierilor, devenite tot mai rare, cu cât ceața de pe ochi i se limpezește, iar umbrele prind contur. De la o zi la alta, capătă substanță și devin tot mai clare. Sunt oameni: unu… doi… trei… patru… Sunt aici! Cinci oameni, fiecare cu câte două brațe, deci zece mâini care s-o cuprindă, s-o mângâie, să-i dea iubire.
Loni e zi de zi mai plină de energie, aleargă, latră, sare, sapă – nu știe cum să-și exprime mai puternic iubirea pentru oameni. De unde vede pe vreunul ieșind în curtea casei, înnebunește de bucurie. Îi sare înainte, i se împleticește printre picioare, îl trage de pantaloni.
– Pleacă de aici, javră! Ia uite, mi-ai rupt pantalonii!!
Și jap! Loni e azvârlită cu un picior direct în gard. O doare, dar nu bagă de seamă – probabil că așa se joacă oamenii! Se ridică de jos și își reia dovezile de dragoste. Iarăși se împleticește printre picioarele omului, iarăși caută să-l prindă de pantaloni. Din nou e azvârlită cât colo, cu un șut mai lacom. Și până ce Loni se ridică de jos și se scutură, omul a și dispărut pe poartă. Loni rămâne câteva clipe descumpănită. I se pare că omul nu prea o place sau poate se înșală? Se așează pe preșul casei și începe să numere clipele până la întoarcerea lui.
Hopa! Ușa casei din nou se deschide și apare o femeie, de mână cu un copil mic. Loni a și uitat de îndoielile de până atunci și sare, veselă, să-mbrățișeze copilul. Dar țâncul începe începe să zbiere de spaimă. Femeia îl ridică în brațe și Loni vrea și ea același lucru: să o cuprindă și pe ea la piept; e loc și pentru ea, și pentru copil. Sare și latră, se agață cu dințișorii de picioarele copilului, doar-doar va fi și ea îmbrățișată.
– Culcat, Loni! Culcat! țipă femeia, alarmată de urletele copilului.
Loni nu se lasă, latră în același ritm cu poruncile femeii și cu țipetele râzgâiate ale celui mic. Vrea și ea în brațe, vrea și ea în brațe!! Palma mamei o altoiește direct peste bot, așa de tare, că Loni amețește pentru o clipă. Yupi! A mângâiat-o! Așa iubesc ei, oamenii! Loni își revine din durerea palmei și e în culmea fericirii: femeia o iubește! S-a obosit să se aplece, să o plesnească peste bot, să-i dea atenție!
Oh, nu! Unde se duce?! În brațe cu copilul care continuă să țipe, femeia traversează curtea, deschide poarta și iese.
– Puiul mamii, nu-i nimic, nu mai plânge, puișor!
– Cățelul! A sărit… pe… pe mine! plânge copilul, neîmpăcat.
– Ei, lasă că vede ea, potaia! O batem când ne întoarcem de nu se vede!
Loni nu are mult de așteptat. Ușa casei de deschide încă o dată și ies pe ea doi bătrâni.
Hai să ne jucăm! Hai să ne jucăm! latră Loni. Dar unul dintre bătrâni o și altoiește cu bastonul pe spinare.
– Stai cuminte, Loni!
Cuminte? Loni e în culmea fericirii! Deci ne jucăm cu bețe? Caută să prindă cu dinții bastonul, reușește să-l smulgă și să fugă cu el, doar-doar le-o face bătrânilor și mai mult chef de joacă.
– Uite la ea, ce obraznică! strigă celălalt bătrân, luându-se după Loni și lovind-o cu propriul baston pe unde nimerește.
Zi de zi, așa a crescut Loni. Cu palme, cu șuturi, cu bastoane pe spinare. Când a împlinit un an de zile, era destul de mare încât niciun om să nu cuteze a mai da în ea. Dar pentru Loni, hârjonelile cu oamenii continuau să fie o dovadă de iubire. Începu să-i muște și fu imediat azvârlită în stradă. Mușcă și acolo câțiva care îi dădură binețe. Așa că oamenii chemară hingherii, s-o ia și s-o omoare.
Dar un vecin, care-i știa povestea și bătăile încasate, interveni și o luă la el acasă. O lăsa pe Loni să-l muște, de fiecare dată răspunzându-i cu o mângâiere. Un an de zile mai târziu, Loni se plimba pe stradă cu stăpânul ei și mergea așa de cuminte și de liniștită, încât primilor stăpâni nu le venea să creadă.
– Asta e Loni a noastră, cea sălbatică și rea? Dar cum ai liniștit-o, domnule? Ce fel de bătăi i-ai dat?
– Nicio bătaie! Dimpotrivă! Vorbe bune, mângâieri și îmbrățișări! Voi o băteați și ea credea că acela e limbajul iubirii; eu i-am vorbit frumos și frumos se poartă și ea cu mine. Pe ce limbă îi vorbești, pe aia îți răspunde!”
Obiective
• să descopere în conținutul lecturii problema cu care se confruntă personajul;
• să-și formeze capacitatea de a rezolva o problemă;
• să-și dezvolte gândirea critică;
• să învețe diferite moduri de a exprima o calitate personală sau a altor persoane.
Strategia didactică
1. Metode și procedee: conversația examinatoare și euristică, povestirea, observația, expunerea, exercițiul, jocul, explicația, problematizarea
2. Mijloace didactice:textul lecturii,tablou cu personajul principal,flori din hârtie,creioane colorate,siluetă pom.
3. Forme de organizare:pe grupe
4. Evaluare formativă
Desfășurarea activității
Captarea atenției. Trezirea interesului pentru activitate prin tabloul surpriză și descoperirea mediului educațional(frontal;conversația introductivă,problematizarea).
Conținutul poveștii terapeutice: „Tu în ce limbă iubești?” (frontal, expunere)
Anunțarea temei și enunțarea obiectivelor. Prezentarea temei în termeni accesibili preșcolarilor-motivarea învățării.
Dirijarea învățării. Se va purta o discuție cu copiii pentru stabilirea problemei cu care se confruntă personajul:
„Loni e zi de zi mai plină de energie, aleargă, latră, sare, sapă – nu știe cum să-și exprime mai puternic iubirea pentru oameni. De unde vede pe vreunul ieșind în curtea casei, înnebunește de bucurie. Îi sare înainte, i se împleticește printre picioare, îl trage de pantaloni.
Loni nu se lasă, latră în același ritm cu poruncile femeii și cu țipetele râzgâiate ale celui mic. Vrea și ea în brațe, vrea și ea în brațe!!
Hai să ne jucăm! Hai să ne jucăm! latră Loni.
Cuminte? Loni e în culmea fericirii! Deci ne jucăm cu bețe? Caută să prindă cu dinții bastonul, reușește să-l smulgă și să fugă cu el, doar-doar le-o face bătrânilor și mai mult chef de joacă.
Dar pentru Loni, hârjonelile cu oamenii continuau să fie o dovadă de iubire.
Un an de zile mai târziu, Loni se plimba pe stradă cu stăpânul ei și mergea așa de cuminte și de liniștită, încât primilor stăpâni nu le venea să creadă.
Vorbe bune, mângâieri și îmbrățișări! Voi o băteați și ea credea că acela e limbajul iubirii; eu i-am vorbit frumos și frumos se poartă și ea cu mine. Pe ce limbă îi vorbești, pe aia îți răspunde!”
DISCUȚII:
În situația dată, există o problemă? Dacă da, care este aceasta?
Ce fel de agresiune se exercită asupra cățelușei?
Cine sunt agresorii?Care este victima? Cine sunt martorii?
Cu cine ați dori să vorbiți despre această problemă?De ce?
Care sunt semnele din comportamentul lui Loni care ne dau de înțeles că aceasta are o problemă?
Voi cum v-ați fi comportat cu Loni?
Obținerea performanței. Preșcolarii sunt împărțiți pe trei subgrupe,conform vârstei: grupa I-3 ani; grupa II-4 ani; grupa III-5 ani. Se derulează 3 jocuri-exercițiu pentru fiecare grupă, astfel:
Grupa de 3 ani- Cum ai vrea să fie? (Copiii construiesc enunțuri logice cu privire la calitățile prietenilor sau persoanelor apropiate lor.)
Grupa de 4 ani- Cum ne comportăm cu cei din jurul nostru? (Copiii vor enumera reguli de joacă, socializare cu grupul din care fac parte.)
Grupa de 5 ani- Calitățile colegilor mei (Copiii vor enumera calitățile pe care le apreciază la colegii lor.)
Stabilirea retenției și a transferului.
Joc I: Ghicește emoția personajului din poveste!
Joc II: Copacul trist/ vesel. Preșcolarii vor simboliza grafic prin desen, pe o floricică de hârtie, emoția pe care o preferă. Toate florile vor fi așezate pe ramurile copăcelului care a fost afișat în fața lor, iar acesta va deveni vesel dacă numărul „florilor vesele” este mai mare.
Evaluare. Se desfășoară exerciții relaxante, astfel:
1. „Cald ca soarele, ușor ca vântulețul” – Închide ochii și imaginează-ți o zi caldă și însorită.
Pe cerul albastru plutește un nouraș în care se află toate necazurile tale, iar vântulețul ușor le poartă departe, departe.
2. Închide ochii, inspiră adânc și, expirând, zâmbește de câteva ori.
Concluzia: Oamenii sunt deosebiți, nu sunt la fel ca aspect, etnie, religie și că fiecare om are ceva bun și frumos, deci calități.
Morala: În viață toate chipurile sunt oglinzi. Tu ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i întâlnești?
Bibliografie:
- Chemarea Credinței, Revista Patriarhiei Române pentru copii și familia creștină, serie nouă, nr 50, iulie-august 2017, pag. 12.
- Curriculum pentru educație timpurie -2019.