Din punct de vedere teoretic, motivația pentru învățare a elevilor este „acea categorie de stimuli care îl determină pe individ să întreprindă o serie de acțiuni”. Motivația învățării se definește ca totalitatea mobilurilor care susțin energetic, activizează și direcționează desfășurarea activității de învățare. Ea conferă sens și coerență actelor de învățare și se trăiește subiectiv ca o stare de tensiune, rezultată din confruntarea trebuințelor celui care învață cu modul cum își reprezintă acesta diferitele conținuturi, cerințe, situații și rezultate ale activității de învățare. În funcție de sursa din care provine, distingem între motivația extrinsecă (sursa este externă activității de învățare: competiția, încurajarea, lauda, recompensa, dojana, mustrarea, pedeapsa etc.) și motivația intrinsecă (sursa este internă: dorința de cunoaștere, de perfecționare, trebuința de statut ridicat, aspirațiile profesionale, dorința de a fi util etc.)
Cuvântul „motivație” îl găsim în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, la pagina 656, ca având următoarea semnificație: MOTIVÁȚIE, motivații s.f. Totalitatea motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.
„Zadarnic vei vrea să-l înveți pe cel ce nu e dornic să fie învățat, dacă nu-l vei fi făcut mai întâi dornic de a învăța.” (Comenius)
Formarea motivației la elevi este una dintre problemele fundamentale ale școlii moderne. Această problemă se întâlnește atât în școlile din mediul rural, cât și în școlile din mediul urban. Specialiștii susțin că motivația este foarte importantâ în primele trepte de învățământ, pentru că aici se formează întâiul motiv pentru învățare.
Aici, e imperios necesar să intervenim noi, cadrele didactice, găsind diferite tehnici prin care să le stârnim motivația pentru școală, pentru învățare, pentru activitatea didactică. Ca și în alte situații, și aici, cadrul didactic se reinventează, pentru a ghici alte și alte metode, care funcționează la majoritatea copiilor din clasă (ideal ar fi să funcționeze la întreaga clasă), în a-i motiva să participe activ la ore, să fie o plăcere școala pentru ei, să aibă la școală/ în clasă/ la ore o stare de bine, adică să considere școala, a doua lor casă unde să vină cu drag.
În cele ce urmează, doresc să vă fac cunoscută o tehnică motivațională care funcționează la toți copilașii din clasa mea care frecventează școala în mod constant. Totul a început în clasa I, când ne-am alăturat Programului Naţional „Şcoala Siguranţei TEDI” şi cu surprindere am sesizat cu câtă deschidere şi plăcere vorbesc steluţele mele de ursuleţul Tedi. Prin urmare, am hotărât ca mascota TEDI să fie prietenul şi colegul nostru, împreună i-am găsit locul în clasă – în fața clasei, lângă scaunul povestitorului. La finalul clasei I, copiii l-au rugat pe Tedi să rămână cu ei și in anul școlar următor. La fel s-a întâmplat la finele fiecărui an școlar, astfel că acum suntem în clasa a IV-a și copiii il consideră prietenul și colegul lor, care are nevoie de mai multe explicații pentru a înțelege conținuturile predate și exercițiile efectuate.
Dacă la început Tedi ne pregătea surprize secvențiale pentru anumite momente din lecție, apoi pe parcurs ne mai surprindea cu câte o surpriză dulce, pe la mijlocul clasei a III-a, TEDI a reușit să ii motiveze pe prietenii săi din clasă, tot timpul, chiar și acasă. Trăistuța lui cu surprize a devenit loc pentru bilețelele cu numele copiilor din clasă, implementând astfel jocul „Fii profesorul lui TEDI”. Astfel că în fiecare dimineață elevul-profesor din ziua anterioară, extrage un bilețel împăturit cu numele altui coleg din trăistuță. Mi-l dă mie să văd dacă acel copil este prezent. Până la finalul orelor, elevul rămâne secret. Acest elev, la finalul orelor va fi profesorul lui TEDI, explicându-i în detaliu, ce am lucrat la fiecare oră. Pentru a reuși să fie un profesor bun, trebuie să fie fiecare copil, foarte atent și activ la ore. Elevul-profesor se așază lângă TEDI, pe scăunelul puf, ceilalți lângă ei, pe covoraș formând un cerc și fiind atenți la Profesorul lui TEDI.
Elevul-profesor dacă a știut să-i explice bine ursulețului, dacă și-a făcut temele corect și complet în acea zi și dacă a avut un comportament pozitiv primește un mic dar din partea ursulețului. Darul și-l alege elevul-profesor din coșulețul cu lucruri care se află lângă ursuleț. Darurile constau în cărticele, creioane, pixuri, brelocuri, jucărioare, pe care le primește ursulețul, la rândul lui, de la mine și în ultimul timp, și-au manifestat dorința de a-i dărui și copiii.
Această tehnică motivațională chiar dacă a devenit o rutină la propunerea copiilor, este de mare interes pentru copii. De multe ori eu sar peste momentul extragerii elevului-profesor, dar ei îmi aduc aminte de fiecare dată, dovadă că abia așteaptă fiecare învățăcel să fie profesorul lui TEDI, să arate cât de bine a înțeles conținuturile și ce frumos știe să îi explice prietenulului lor.
Activitatea noastră didactică este împletită și cu alte instrumente motivaționale pentru elevi, dar azi am ales să vă vorbesc despre drumul lung al acestui instrument care este și acum „cu priză” la steluțele mele de clasa a IV-a, stârnindu-le motivația, curiozitatea și setea pentru cunoaștere.
În concluzie, doresc să subliniez că doar motivația, ca mijloc întemeiat, poate contribui la sporirea interesului față de procesul instructiv-educativ, la valorificarea întregului potențial intelectual și creativ al educabilului și aici un rol covârșitor il avem noi, cei care suntem șlefuitori de suflete.
Bibliografie
1. Danka, Daniela-Paraschiva (2022), Stimularea motivației elevilor pentru învățare. În: iTeach: Experiențe didactice. Institutul pentru Educație (iTeach). Online: https://iteach.ro/experientedidactice/stimularea-motivatiei-elevilor-pentru-invatare
2. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” (1998), Dicționar explicativ al Limbii Române, București: Editura Univeers Enciclopedic