Ne putem întreba de ce ar putea grădinile şi parcurile să atragă atenţia copiilor şi a celor care se ocupă de educaţia lor. Răspunsul este greu de cuprins într-o singură frază. Petrecând momente bune într-o grădină, observăm că în aceasta se amestecă munca şi plăcerea, mineralul şi vegetalul, persistenţa şi efemerul, lenta succesiune a anotimpurilor… Prin multitudinea faţetelor sale, grădina este un mediu propice pentru educaţia interdisciplinară. În grădină elevii pot observa şi descoperi elemente spaţiale şi de geometrie, pot descoperi o lume vegetală variată şi nouă pentru ei, pot experimenta ciclurile vieţii. Grădina este un loc unde formele, liniile se îmbină armonios, culorile ne încântă privirea şi iată că pe lângă elementele de natură ştiinţifică (regăsite la disciplinele reale) întâlnim şi noţiuni de educaţie plastică.
De la vârste fragede, copilul merge la şcoală cu maşina şi îşi petrece timpul în faţa ecranului televizorului şi calculatorului. Locurile de joacă sunt din ce în ce mai puţine, mai reduse ca suprafaţă şi, de multe ori, frica părinţilor de viruşi ori insecuritatea îl fac pe copil să-şi reducă raporturile sale cu exteriorul. Dar în acest raport de distanţare se pierde sensul întrebărilor şi înţelegerii, al responsabilităţii şi solidarităţii.
Unul din multiplele obiective urmărite în şcoală este acela de a–l învăţa pe viitorul cetăţean să stabilească raporturi cu ceea ce îl înconjoară: pământ, apă, aer, lumea vie – vegetală şi animală. Este suficient să înveţi elevul să atingă, să guste, să alerge, să privească, să asculte, să planteze… pentru ca toate aceste componente ale educaţiei senzorio-motrice să constituie soclul unei viitoare conştiinţe atât ştiinţifice cît şi ecologice. Acest demers pedagogic urmăreşte apropierea de natură.
Grădinile suscită deopotrivă curiozitatea (aspectul vegetal, de exemplu), dar şi sensibilitatea, incită capacitatea de a inventa, de a crea lucrări plastice, literare etc. Natura este un rezervor imens de material pentru creaţie. Cu ocazia ieşirii în natură, în parc sau în curtea şcolii, putem propune elevilor colectarea de material care ulterior vor putea sta la baza unor lucrări de mare sensibilitate.
Observăm în grădină tot ce ne impresionează, adesea găsind în grădini adevărate opere de artă, dar ne şi relaxăm, ne plimbăm, citim o carte, ne lăsăm copii să se joace. Grădina este o poartă spre cunoaşterea sinelui şi regăsirea liniştii sufleteşti.
Conştienţi de rolul cadrului natural, ne propunem în această lucrare prezentarea unor demersuri pedagogice care să permită elevilor apropierea de patrimonial natural, social, cultural, filozofic care este grădina. Se doreşte să facem un mic pas să învăţăm să cunoaştem grădinile, explorându-le prin mai multe simţuri. Întrebarea “Ce este o grădină?” devine , prin practica experimentală , “Cum privim grădina?”, “Cum o putem asculta?” sau în ce rezidă grădina?”.
Distingem două tipuri de abordări ale grădinii : una obiectivă ( care răspunde la întrebarea “Ce vreau să cunosc?” ) şi alta subiectivă (“Ce mă cucereşte, ce mă impresionează?”). Abordarea obiectivă se referă la ceea ce stârneşte în elev dorinţa de a cunoaşte, de a şti (referinţe la istoria, structura, compoziţia grădinii, ce a făcut arhitectul, peisagistul…). Plimbarea în grădină permite, dincolo de aspectul ştiinţific şi botanic o călătorie în timp şi spaţiu, o evadare către orizonturi îndepărtate de unde sunt originare aceste plante.
Referindu-ne la aspectul subiectiv al cunoaşterii grădinii, vom începe cu tehnicile de încadrare. Pregătiţi cu cadre dreptunghiulare, pătrate sau circulare, elevii clasei a IV-a B ai Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova au ieşit în parcul din apropierea şcolii şi au privit prin ele, oprindu-se în felul acesta asupra unor bucăţi din natură care altfel ar fi trecut neobservate. Au putut descoperi astfel nervurile frunzelor , fragilitatea firelor de iarbă etc. Toate aceste tehnici duc desigur la o apropiere mai profundă de natură.
Privind printr-o oglindă, elevii fac de asemenea „decupări” din mediu. Fiecare porţiune de mediu poate induce impresii , elevii putând scrie cuvinte care mai târziu să poată fi folosite în compuneri, poezii etc. (căci un cuvânt îl “cheamă” pe altul) . Plasată sub ochi, oglinda permite crearea de emoţie , producând un fel de confuzie prin răsturnarea spaţiului, a scărilor. Această tehnică îi atrage mult pe copii (fiind experimentată cu succes de elevi). Un al doilea copil îl însoţeşte pe celălalt care priveşte în oglindă, îi îndrumă paşii şi scrie într-un caiet impresiile celui care observă. Percepţiile vizuale, auditive, olfactive declanşează o ruptură de cotidian şi pofta de a scrie.
Plimbarea cu un aparat foto ne conduce la imortalizarea unor colţuri de natură. Fotografia permite focalizarea privirii, dar şi surprinderea limitelor, graniţelor. Colecţia de fotografii, ca şi colecţia de cuvinte (la fel de importante, dealtfel, ca şi imaginile), poate constitui baza unor lucrări viitoare. Imaginile surprinse de aparatul de fotografiat pot atrage atenţia, asupra formelor, culorilor – de exemplu, asupra a ceea ce este verde (paleta verdelui), a albului (florilor, zidurilor, pietrelor…). Putem captura verdele pădurii şi să-l redăm în lucrări plastice, ori reconstituirea realului prin pictură sau colaj de fotografii.
Realizarea carnetului grădinii permite integrarea, cu ajutorul computerului, a diferitelor limbaje de expresie: scrisul, desenul, fotografia. Una sau mai multe pagini ale carnetului grădinii poate fi dedicată plantelor întâlnite (descrierea lor, locul de origine, denumire etc.) , altele fiind umplute de texte concepute de autor, desene şi fotografii alese cu grijă ce au ca unic izvor de inspiraţie grădina. Carnetul grădinii este totodată şi un rezervor de culori, cuvinte pentru un nou demers literar, plastic.
Dintre multiplele faţete ale grădinii, ce pot fi exploatate din punct de vedere pedagogic, rezumăm:
• Grădina ca parcurs senzorial:
– Explorarea unui parc, grădini, colţ din curtea şcolii;
– Inventarierea senzaţiilor şi identificarea mijloacelor pentru a le califica;
– Raportarea elementelor de clasificare a elementelor culese.
• Grădina ca imagine:
– Încadrarea cu ajutorul ferestrelor, lupelor, aparatelor fotografice a unor porţiuni din peisaj pentru a desena, fotografia, utiliza ca subiect pentru pictură; varierea instrumentelor plastice (culori, guaşe, acuarele…) şi a suporturilor (hârtie, pânză, lemn…);
– Citirea, în paralel,de istorii, poezii având ca subiect grădina;
– Crearea de imagini (sau filme) prelucrate cu ajutorul calculatorului.
• Grădina ca material:
– Lucrul cu lemnul, pământul, vegetalul – petalele, frunzele;
– Asamblarea , asocierea elementelor naturale.
• Grădina ca teritoriu:
– Alegerea unui loc în grădină pentru instalarea unor opere (sculpturi, săli pentru expunerea de picturi).
• Grădina ca sursă de documentare:
– Căutarea documentelor relative la grădină, sub toate formele (texte, imagini, sunete, obiecte), plecând de la toate sursele posibile (cărţi, albume, internet), folosind toate tehnologiile pentru a le copia, conserva, prelucra.
• Grădina ca loc de viaţă:
– Explorarea grădinii în cursul diferitelor anotimpuri, realizarea de ierbare, de plantări de flori, întâlniri cu grădinari, pregătirea hranei folosind plante aromatice legume, fructe;
– Interesarea despre viaţa animalelor din grădină (păsări, insecte, melci…).
Activităţile cu elevii trebuie plasate într-un câmp pluridisciplinar. În cazul de faţă, aşa cum am văzut, acesta se întinde de la domeniul comunicării şi expresivităţii la cel al ştiinţelor şi tehnicii, contribuind pe deplin la dezvoltarea personalităţii elevului.
Ne plimbăm…dar şi creăm
Vizita în parc ne-a permis, pentru început, notarea unor expresii pe care să le folosim ulterior în compuneri. Elevii inspiraţi de natură au scris expresii precum: copaci veseli, flori zâmbitoare, cer senin, nori pufoşi, potecă abruptă, trandafiri roşii ca văpaia focului, cerul albastru ca lacrima Domnului, flori cu miros de veselie, copacii ca nişte umbrele imense de soare, tei cu miresme îmbietoare, copaci cu soţie şi copii, trandafiri galbeni făcuţi din pulbere de aur etc.
Retraşi apoi în „atelierele de creaţie”, compunerile nu s-au lăsat mult aşteptate…
Un colţ de rai
eleva C. T.
Era o zi frumoasă de vară. Soarele îşi făcea încet apariţia de după deal. Împreună cu colegii am mers în parcul din apropierea şcolii.
Acolo, un colţ de rai multicolor ni s-a deschis înaintea ochilor. Trandafirii parfumaţi tocmai îşi deschiseseră petalele de catifea. Eram înconjuraţi de trandafiri roşii ca văpaia focului, de trandafiri galbeni care păreau făcuţi din pulbere de aur, dar şi de flori albe făcute parcă din neaua iernii. Ochii ne-au rămas uimiţi de vederea lor.
Soarele strălucea pe cerul albastru ca lacrima Domnului trimiţându-şi razele ca nişte suliţi de foc către Pământ. În mijlocul parcului, se afla un tei înalt care parcă îşi trimitea crengile către cer. Ne-am aşezat pe iarba grasă, iar frunzele de smarald făceau teiul o adevărată umbrelă de verdeaţă. În jur erau pomi – unii cu soţie şi copii, iar alţii singuri, dar cu speranţa că vor găsi în curând o familie.
Aici am putut asculta simfonia pomilor care se leagănă în bătaia vântului şi concertul păsărelelor zglobii. Cântecul lor măiastru ne fermeca şi ne picura în suflet o fericire de nedescris. Totul era uimitor şi spectaculos de privit şi auzit.
Nu am simţit când a trecut timpul şi a trebuit să plecăm, căci parcul nu era unul oarecare, ci se transformase într-o grădină fermecată desprinsă dintr-un colţ de rai. În această lume de vrajă, înainte de plecare, mi-am pus o ultimă dorinţă – să nu se schimbe niciodată parcul, iar eu să fiu mereu veselă şi proaspătă precum acest colţ de rai.