În contextul globalizării, tradiţiile ocupă un rol important în exprimarea identităţii culturale, artistice şi sociale a fiecărui popor, punându-se un accent destul de mare pe conservarea unor elemente definitorii ale românilor. Nu numai în plan cultural şi social se întâmplă acest lucru, ci şi în plan educaţional. Pe parcursul unui an şcolar se desfăşoară o serie de evenimente, festivaluri-concurs, proiecte judeţene, regionale sau naţionale ce au ca scop valorificarea zestrei culturale autentice.
În plan micro, la clasă, învăţătorii le prezintă micilor şcolari, în forme cât mai atractive şi interesante, fragmente de tradiţii, părţi din spectacolele desfăşurate în mediile rurale cu ocazia unor sărbători specifice. Spectacole şi prezentări de acest fel s-au extins şi în zonele urbane, în mass-media românească, europeană şi extra-europeană. Pe lângă prezentarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti micilor şcolari, de Sânziene, de Crăciun, de Paşte, de Mărţişor, de Sfântul Andrei şi nu numai, elevilor le sunt prezentate tradiţii româneşti şi, mai mult decât atât, sunt antrenaţi în realizarea de activităţi cu specific naţional: de Sânziene elevii de la sate împletesc coroniţe conform tradiţiei, de Paşte ei încondeiază ouă în condiţii special amenajate (de exemplu, în cadrul programului „Şcoala altfel”, în cazul în care acesta se desfăşoară în preajma Sărbătorilor Pascale), de Crăciun învaţă şi intonează colinde sau pregătesc pentru serbarea de Crăciun jocul caprei (costumaţia mai uşoară şi rolurile distribuite le permite şi copiilor să se implice în mod direct în aceste tradiţii), de mărţişor confecţionează chiar ei pentru mămici mici cadouri specifice acestei sărbători.
Aceste activităţi sunt, uneori, realizate separat, ca proiecte educative extraşcolare, având specificate la nivelul proiectării argumentul desfăşurării lor, scopul general, obiectivele operaţionalizate, resursele (umane, temporale, metodologice), grupul ţintă, bugetul alocat, paşii ce vor fi urmaţi / programul activităţii, diseminarea la nivelul şcolii sau în mass-media a rezultatelor proiectului educativ elaborat. Alteori ele sunt parte a unui proiect extraşcolar mai extins ce implică finanţare, parteneri, grup ţintă extins chiar la nivelul şcolii, implicarea părinţilor şi a unui număr mare de cadre didactice. În astfel de situaţii, procedura mai elaborată – în care sunt menţionaţi aplicantul, managerul, grupul ţintă, locul şi durata de desfăşurare, motivaţia proiectului, scopul, obiectivele generale şi specifice, echipa de proiect (cu partenerii şi colaboratorii aferenţi), specialiştii invitaţi, activităţile detaliate ale proiectului, bugetul prevăzut, evaluarea, monitorizarea, rezultatele, impactul şi sustenabilitatea/ promovarea întregii acţiuni – este realizată în echipă, nu doar de un singur cadru didactic ce predă la clasă.
Perioada de pregătire a unui proiect este mult mai mare, iar elevii participanţi sunt mai numeroşi. El se poate desfăşura cu ocazia marilor sărbători, Paştele sau Crăciunul, poate fi un festival de cântece şi jocuri populare, de meşteşuguri sau lucru de mână tradiţional la care elevii să ia parte şi să desfăşoare activităţi simple, dar plăcute, potrivite vârstei lor fragede. În acelaşi timp, li se oferă posibilitatea de a lua contact cu tradiţiile româneşti şi de a practica activităţi ce par să dispară în negura timpului, însă care trebuie păstrate cu grijă de-a lungul timpului, de la o generaţie la alta. De asemenea, activităţile în care sunt incluse elemente de valorificare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare pot fi incluse ca momente separate în cadrul unor proiecte didactice pentru o anumită clasă. În acest caz, nu mai este vorba despre un proiect educativ extracurricular la nivel de şcoală şi nici despre unul de anvergură, derulat la nivel local, regional, judeţean sau naţional. În acest caz, iniţiativa unui învăţător de a-i familiariza pe elevi cu tradiţiile românilor într-o perioadă specială a anului este un scurt moment introdus în cadrul unei lecţii desfăşurate pe centre.
Conceperea proiectelor educative (fie ele la nivel extins sau la nivelul unei activităţi în sala de clasă) este deosebit de importantă, astfel de iniţiative subliniind clar principalele puncte de urmat şi importanţa acţiunilor de păstrare şi apreciere a tradiţiilor. Ele orientează cadrele didactice în demersurile lor bine intenţionate de a păstra încă vii elemente româneşti, de a le practica şi de a discuta despre ele. Sunt necesare mai ales în timpurile actuale, când obiceiurile se practică din ce în ce mai rar, atât în centrele urbane, cât şi la sate (acolo unde, odinioară, obiceiurile ocupau un loc de cinste). În acest mod, ele nu se vor uita, vor fi împărtăşite tuturor elevilor, mari sau mici şi vor fi înţelese, practicate cu mândrie şi apreciate, graţie proiectelor tematice derulate an de an de către profesori şi elevi, la nivelul întregii ţări.
Bibliografie:
1. Cojocariu, Venera Managementul proiectelor educaţionale – Note de curs, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, Bacău, 2014.
2. Munteanu, Gabriela, Tradiţii şi obiceiuri româneşti, Editura Alma Mater, Bacău, 2016;
3. Opriş, Ioan, Ocrotirea patrimoniului cultural: tradiţii, destin, valoare, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986.