Factorul cheie al succesului școlar îl reprezintă motivația, iar abilitățile cadrelor didactice de a-i motiva pe elevi să învețe sunt greu puse la încercare într-o societate în care acestea concurează cu mediul online, mult mai atractiv, mai captivant pentru copii. Motivația învățării este determinată de toți acei factori care îl mobilizează pe școlar să asimileze cunoștințe, să-și formeze priceperi și deprinderi necesare integrării sociale. Între motivație si învățare este o relație de interdependență. Motivația stimulează, energizează învățarea, iar învățarea încununată de succes intensifică motivația.
Termenul de motivație este definit în DEX ca: „Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.”
A ține trează atenția elevilor pe parcursul întregii activități școlare e cea mai mare provocare a cadrelor didactice din zilele noastre. Elevii învață, de obicei, pentru a lua calificative bune, pentru a-i bucura pe părinți, pentru a fi apreciați de aceștia sau de profesori, pentru că le plac anumite discipline sau, uneori, se întâmplă să învețe de frica părinților sau profesorilor. De puține ori motivația vine din interiorul lor, din dorința intrinsecă de a învăța cunoștințe, de a deprinde abilități necesare integrării sociale de mai târziu.
Un lucru este cert: nu toți copii au aceeași motivație pentru învățare, iar aceasta este influențată de o serie de factori ce nu țin întotdeauna de elev. Caracteristicile bio-psiho-comportamentale și afectiv-emoționale ale acestora, mediul de proveniență (condiții economice, sociale și de educație precare, defavorizate) reprezintă factori determinanți ai motivației școlare. Un elev copleșit de probleme familiale sau apăsat de neputințe fizice sau psihice va fi depășit de situație în ceea ce privește rezolvarea sarcinilor școlare și va trăi sistematic un acut sentiment al eșecului, acumulând lacune în învățare. Se instalează astfel un dezinteres pentru tot ce ține de școală și, inevitabil, elevului îi scade încrederea în sine, perseverența, voința, dorința de a fi valorizat, de a se autodepăși.
Cadrele didactice sunt de părere că elevii cu dificultăți în învățare nu sunt îndeajuns de motivați, iar de acest lucru nu poate fi răspunzător doar învățătorul sau profesorul. E nevoie de o tratare diferențiată a elevilor, de criterii de evaluare diferențiată, iar în învățământul de masă, unde programele școlare sunt supraîncărcate și clasele supraaglomerate, e foarte greu de valorizat atent și la cote maxime fiecare copil cu dificultăți de învățare.
Un rol major în valorificarea și valorizarea potențialului fiecărui elev îl are stimularea motivației pentru a învăța care poate genera succesul școlar. Motivația intrinsecă este cea care motivează elevul la acțiune, cea care îl face productiv, dornic să afle noi informații, să pună în practică ce a învățat.
Menținerea interesul elevilor pentru învățare se realizează prin adoptarea printr-un stil de predare centrat pe argumentarea utilității, stimularea abilităților și deprinderilor existente, asigurarea trecerii la acțiune. De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie un model demn de respectat care să îi inspire pe elevi și să le aducă în fața acestora lucruri și situații valoroase, importante, autentice, provocatoare. Activitățile didactice concepute trebuie să-l pună pe elev în situații problematice, dar nu mult peste puterile lui pentru acesta s-ar simți neputincios și ar abandona rapid sarcina. Feedback-ul în privința efortului depus, al progresului făcut trebuie să fie constant și încurajator. Elevii simt nevoia de a li se aprecia munca, de a li se răsplăti efortul. Cadrele didactice îi pot ajuta sa se autoevalueze, să-și aprecieze argumentat singuri rezultatele.
Metodele și tehnicile moderne de învățare, folosirea TIC-ului îi atrag pe elevi către învățare, le stimulează curiozitatea. De asemenea, utilizarea unui material didactic bine întocmit și atractiv face să crească motivația elevului pentru învățare.
Implicarea elevilor aflați în situații de risc de abandon școlar în activități extracurriculare aduce multiple beneficii dezvoltării armonioase a personalității copiilor. În cadrul acestora, elevii se angajează în sarcini care le fac plăcere, îi valorifică și se simt utili. Astfel, le crește stima de sine și motivația pentru învățare. Emoțiile plăcute pe care le trăiesc îi ajută să comunice mai ușor, să stabilească relații de afecțiune atât între ei, cât și între ei și cadre didactice.
Toate demersurile trebuie susținute și de familie. Toți părinții își doresc ca ai lor copii să fie bine educați, responsabili, pregătiți pentru integrarea profesională, dar, din păcate, mulți dintre ei abandonează cursa fie din ignoranță, din lipsă de răspundere, fie din imposibilitatea de a-și juca rolul de părinte așa cum ar fi dorit, din varii motive. În astfel de situații, de multe ori, învățătorul suplinește și rolul părinților, iar problemele de ordin emoțional ale elevilor se intensifică. Lipsa unei atmosfere armonioase în familie îi face vulnerabili în fața colegilor, a persoanelor cu care intră în contact direct, îi face să se refugieze într-o lume a lor care îi inhibă, îi descurajează, le pun piedică în dezvoltarea personalității lor. Familia trebuie să fie partenerul școlii, să se implice în toate activitățile pentru a crește eficiența învățării pentru a-i ajuta să dobândească un cod de valori demn de respect. Școala de vară și diverse activități extracurriculare pot constitui oportunități pentru cadrele didactice și elevi de a se conecta emoțional în realizarea unor sarcini educaționale care să atenueze rămânerile în urmă ale elevilor, care să dezvolte abilități practice, sociale, de comunicare atât de necesare oricărui individ.