In luna mai 2023, elevul ucrainean Pohrebniuk Dmytro a fost repartizat ca audient in clasa a VI-a A, clasa a cărei profesor diriginte eram meu. Era o perioada tulbure: multe cadre didactice erau în greva: luptau pentru o existent decenta, luptau pentru demnitate. Atunci l-am cunoscut pe Dmytro, zis Dima,un elev cu ochii mari, simpatic dar debusolat.
Fiind profesor de limba engleză, mi-a fost ușor să creez punți de comunicare atât cu mama sa, cât și cu elevul Dima dintr-a a VI-a (cu un an mai mic decât personajul principal din romanul lui Mihail Drumeș).
După încheierea grevei, Dima a venit la școală și a fost audient până la finalul anului școlar și chiar mai mult. I-am prezentat proiectul „Școala de vară” mamei sale. Acel proiect a presupus apartenenta sa la Ansamblul folcloric „Nu mă uita” și exersarea dansurilor populare de Brăila. A participat atat la cursurile de dans popular din Școala de vară, cât și la cursurile de dans din timpul anului școlar în curs. Ba mai mult, a dansat alături de ansamblu în septembrie, pe scena Casei Tineretului, in cadrul Festivalului „Joc si cântec” și în luna decembrie, în fața maestrului Marin Barbu, cunoscut de noi toți drept Nea Marin. Tot in luna decembrie, ne-a însoțit la Biserica Greaca, unde i-am colindat pe reprezentanții Consiliului Județean, alături de elevii altor scoli brailene. Pe 29 martie 2024, alaturi de Ansamblul folkloric „Nu ma uita”, a dansat Suita „Birul greu” în cadrul filmărilor pentru emisiunea „Hai să ne distram, români!” de la televiziunea Inedit TV.
În „Săptămâna verde”, elevul Dima va fi alături de noi in excursia de doua zile de la Predeal și mă bucur nespus ca solicitarea a venit din partea lui. Acest lucru este cea mai elocventă dovadă ca Dima s-a integrat in noul colectiv.
Anul trecut școlar s-au înscris la școala noastră câțiva elevi ucraineni dar, din păcate, Dima este singurul care a continuat sa vina la cursuri. Pentru orice copil care a emigrat intr-o țară nouă, socializarea e vitală pentru bunăstarea sa psihică (personală) și socială.
Închei prin a afirma faptul ca obiectivul nostru, cel de a-l integra pe elevul ucrainean Dima într-o școală nouă, a fost atins. A fost atins prin continua sa incurajare de a veni la cursuri si la activitatile extrascolare, prin suportul in limba engleză acordat familiei, prin atitudinea prietenoasa, lipsita de prejudecati si prin ideile creative. În cazul lui Dima, succesul și performanța înseamnă integrarea intr-un colectiv de elevi români si menținerea stării de bine într-o țară în care nu are rădăcini.