Strategia individualizării şi diferenţierii învăţământului matematic conduce la o gamă foarte variată de forme de lucru şi modalităţi de organizare a activităţii de învăţare. Toate aceste moduri de organizare au funcţionalitate în variate forme de organizare a întregii activităţi, cea mai cunoscută fiind lecţia.
La intrarea în clasa I, unii copii prezintă lacune ce îi diferenţiază de ceilalţi, fapt care conduce la reorganizarea activităţii care să ofere condiţii de afirmare atât celor dotaţi, cât şi celor cu ritmuri mai lente în acţiuni şi acumulări. Deosebirile dintre copii pot fi calitative şi cantitative, în funcţie de gradul de dezvoltare a unor trăsături sau capacităţi. Orice activitate de diferenţiere a instruirii trebuie să pornească întotdeauna de la sesizarea trăsăturilor dar şi a deosebirilor dintre subiecţi, deosebiri manifestate pe mai multe planuri.
Practica a acreditat 3 moduri de organizare a activităţii didactice, fiecare configurând şi etalând, într-un mod specific, conţinuturi, relaţii, suporturi materiale, resurse etc. Desigur, cele 3 ipostaze nu apar niciodată în stare pură, ele impunându-se prin dominanţă, prin extensia pe care o poate dobândi la un moment dat într-o situaţie didactică.
Distingem trei moduri de organizare şi desfăşurare a activităţii de învăţare:
- activitatea frontală – permite în anumite momente, formularea diferenţiată a unor sarcini;
- pe grupe sau pe echipe – în grupuri mici de nivel şi în cadrul centrelor de interes;
- individuală – personalizată.
Făcând referire la cele trei moduri de organizare, menţionate mai sus, comodă şi la îndemâna fiecărui învăţător este organizarea activităţii frontale.
Avantajele acestei activităţi sunt:
- oferă prilej tuturor copiilor de a audia răspunsuri la întrebările formulate (ce au diferite grade de dificultate);
- permite prezentarea cunoştinţelor în înlănţuirea lor logică;
- şcolarii îşi însuşesc tehnici de muncă specifice fiecărei categorii de activităţi;
- învaţă cum se folosesc instrumente de muncă individuală;
- munca fiind sistematic organizată, asigură însuşirea temeinică şi sistematică a cunoştinţelor;
- obişnuieşte copiii cu ordinea şi disciplina, creează ambianţa socială necesară întrucât se adresează unui auditoriu colectiv;
- oferă însuşirea unor algoritmi de muncă;
- permite analize, sinteze, comparaţii, generalizări, direcţionate de învăţătoare;
Această activitate prezintă şi dezavantaje:
- sunt solicitaţi cu precădere copiii ce manifestă interes crescut şi dau răspunsurile aşteptate;
- nu promovează spiritul de independenţă în acţiune şi gândire;
- lasă prea puţine posibilităţi pentru iniţiativa şi munca independentă;
- nu promovează colaborarea, acţiunea în colectiv;
- nu se dezvoltă în suficientă măsură capacitatea de adaptare la situaţii noi;
- nu se cultivă suficient gândirea divergentă, căutarea de soluţii;
O altă modalitate de organizare a activităţii este activitatea pe grupe, adică împărţirea colectivului de copii în subgrupe, pe criteriul potenţialului intelectual. Aceste subgrupe pot fi omogene şi eterogene.
Organizare grupală – presupune organizarea elevilor (de la 2 la mai mulţi elevi) pe echipe în funcţie de anumite criterii (astfel rezultă):
- grup omogen: elevii sunt incluşi în funcţie de interese, capacităţi, rezultate şcolare comune şi dispun de:
- sarcini de instruire distribuite diferenţiat;
- îndrumarea permanentă a cadrului didactic;
- timp de instruire distribuit neuniform;
- grup eterogen: elevii sunt incluşi posedând interese, capacităţi, rezultate şcolare diferenţiate şi dispun de:
- sarcini de instruire diferenţiate sau comune (diferenţiate la nivel de dificultate şi chiar la nivel de conţinut);
Din punct de vedere pedagogic se recomandă o echilibrare a celor două forme. Grupul omogen este mai profitabil din punt de vedere intelectual, în timp ce grupul eterogen este mai adecvat integrării sociale a elevilor, formării deprinderilor de cooperare şi de colaborare.
Deşi această formă de organizare pe grupe prezintă unele dificultăţi ea este avantajoasă prin faptul că:
- obiectivele învăţării se realizează luând în considerare interesele şi potenţele celor educaţi;
- strategiile pot fi selectate şi adaptate particularităţilor şi nivelului fiecărui grup;
- se realizează în bune condiţii educaţia socială a copiilor;
- influenţează dezvoltarea psihică a copiilor şi contribuie la dezvoltarea lor morală;
- şcolarii îşi însuşesc unele tehnici de cercetare;
- oferă mai multe posibilităţi de acţiune şi manifestare a copilului decât conducerea frontală;
- oferă oportunităţi pentru satisfacerea intereselor de cunoaştere, a independenţei şi iniţiativei;
- treptat ajung să descopere anumite legităţi ale lumii înconjurătoare;
- copiii sunt mai activi şi au ocazia de a aborda mai multe soluţii de rezolvare a situaţiilor ivite în procesul de învăţare;
- stimulează atenţia şi spiritul critic;
- trăiesc emoţii provocate de reuşită;
- învaţă să persevereze pentru a contribui la reuşita muncii în grup;
- facilitează solidaritate între membrii grupului şi influenţează conduita.
Dintre dezavantaje:
- este mai dificilă urmărirea muncii fiecărei grupe;
- sunt solicitaţi cu precădere copiii mai prompţi în răspunsuri;
- evidenţiază competiţia între copii, nu întotdeauna benefică;
- se acţionează mai puţin în direcţia dezvoltării posibilităţilor native;
- există posibilitatea apariţiei unor timpi morţi.
Activitatea individualizată constă în îndeplinirea unor sarcini de lucru de către fiecare, independent de colegii săi, beneficiind mai mult sau mai puţin de ajutorul învăţătorului. Ea asigură antrenarea elevilor la un efort propriu.
Şi această formă de organizare are avantaje:
- copilul cucereşte pas cu pas cunoştinţele;
- investeşte mai mult efort personal pentru înţelegerea fenomenelor;
- îl obişnuieşte cu diferite responsabilităţi, oferindu-i o mai largă autonomie;
- îşi însuşeşte deprinderi de muncă fizică şi intelectuală;
- stimulează formarea deprinderilor de muncă independentă;
- dezvoltă spiritul de iniţiativă, priceperea de organizare a muncii;
- îl determină să caute noi mijloace de informare, să găsească soluţii viabile de soluţionare a situaţiilor ivite;
- sporeşte încrederea în forţele proprii;
- dezvoltă mai intens procesele psihice;
- dezvoltă aptitudini;
- ajută la eliminarea lacunelor;
- respectă particularităţile de vârstă şi individuale;
- oferă libertate şi iniţiativă;
- favorizează spiritul de investigare;
- are certe valenţe formative; munca individuală permite asimilarea temeinică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
- dezvoltă autonomia în comportare.
Activitatea individualizată prezintă şi unele limite de care trebuie să ţinem seama:
- nu favorizează colaborarea, stabilirea de relaţii, altruismul;
- poate încuraja individualismul, egocentrismul;
- îl poate izola pe copil de colectiv dacă activitatea nu este dirijată atent şi nu este îmbinată şi cu activităţi frontale sau de grup;
- influenţa învăţătorului este mult diminuată;
- activitatea individuală răpeşte mai mult timp şi prezintă dificultăţi pentru că şcolarii nu ştiu să-şi gestioneze resursele și timpul.
Bibliografie
1. ROŞU MIHAIL, „Didactica matematicii în învăţământul primar”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2006
2. „Recuperarea rămânerii în urmă la matematică”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Unitatea de Management a Proiectului pentru Învăţământul Rural, Bucureşti, 2005;
3. „Recuperarea rămânerii în urmă la matematică”, Editura Educaţia 2000+, Bucureşti, 2000