Urmând îndemnul unui celebru filozof al lumii antice, Socrate, într-un discurs se cuvine, mai întâi, să definim termenii. Aceasta pentru a clarifica dintru început despre ce va fi vorba. Astfel, apelăm la DEX online și aflăm că „mitul” se definește ca „1. povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoașterii, care expune diversele credințe ale popoarelor despre originea universului și fenomenelor naturale sau sociale, despre zei și eroi legendari, explică diversele sentimente fundamentale etc.; 2. (fig.) născocire, poveste, basm; 3. lucru sau realitate lipsită de un temei real”. Menționez că vom folosi aici cuvântul „mit” cu sensul de „lucru sau realitate lipsită de un temei real”, prin urmare, „fals”, „neadevărat”.
Unul dintre cele mai importante mituri ale lumii contemporane, așa cum se afirmă și în „Cuvânt înainte” la cartea „Puterea prezentului”, de Eckart Tolle, este că lumea fizică este singura reală, adică este adevărat doar ce vedem, auzim, atingem, mirosim, gustăm, ceea ce percepem cu cele cinci simțuri fundamentale trupești. Dar epidemiile de depresie, vindecările miraculoase, situațiile din ce în ce mai numeroase de oameni care se hrănesc zile întregi doar cu energie „solară”, chiar unele descoperiri ale fizicii cuantice, arată, demonstrează cu totul altceva. Oamenii suferă de tristețe cronică pentru că, în mod absolut natural, nu pot fi satisfăcuți doar de latura materială a lumii, sufletul lor este însetat de altceva, are nostalgia paradisului pierdut cândva, a fericirii trăite acolo. Miracolul vindecărilor arată că asupra lumii fizice acționează, în anumite împrejurări, ceva misterios, inexplicabil în imediat, o putere ce depășește înțelegerea, după cum mărturisesc medicii înșiși, martori la astfel de fenomene. În Tibet sau în Carpați, oamenii trăiesc și sunt sănătoși, chiar dacă nu mănâncă mult timp, trupul hrănindu-se din resurse necunoscute. Toate acestea pot fi argumente în favoarea existenței unui Dincolo spre care ființa noastră tânjește pentru a fi deplină.
Alt mit al societății vestice actuale este acela că omenirea a atins în zilele noastre cele mai înalte culmi ale dezvoltării sale din toate timpurile. După cum vedem în jur, e vorba mai ales de un progres material. Acesta, deși remarcabil, este insuficient, iar uneori nociv, dovadă fiind atmosfera viciată a pământului, ce determină dezastre cu repercusiuni la nivel planetar. Există, așa cum certifică numeroase studii, un imens potențial uman, neexplorat încă, izvor de vitalitate, intuiție, voință, bucurie. Prin urmare, stadii mult mai avansate ale dezvoltării umane materiale pot fi atinse prin maturitate spirituală, ce singură poate deschide porți spre explorarea capacităților nebănuite aflate în fiecare dintre noi.
O credință falsă, adânc înrădăcinată în oamenii de azi, dar și din alte vremuri, este că suntem complet separați unii de alții, de natură și de cosmos, de aici trăirea unui sentiment acut de singurătate în societatea modernă. Pentru a susține contrariul nu avem, de data aceasta, nevoie de statistici sau de constatările oamenilor de știință. Vedem cu ochiul liber, dacă suntem doar atenți, cât de mult ne influențăm între noi, prin prezență sau prin absență, la nivel conștient sau subliminal. Între noi, oamenii, sau între noi, ființele acestui pământ. Suntem interconectați. Copacii, stelele, animalele, oamenii. Prin toți circulă același fluid fundamental, Viața. Așadar, singurătatea fizică nu înseamnă însingurare, ci numai o izolare provizorie. În toate suntem împreună.
Aflați, geografic și spiritual, între Orient și Occident, sinteză interesantă între cele două spații, românii au fost mereu fascinați de civilizația și cultura celorlalți. Și, într-adevăr, acesta s-a dovedit o sursă extraordinară de progres pentru noi. O mărturisesc secolul XIX românesc, perioada interbelică și anii pe care îi trăim. Dar, așa cum afirma un mare scriitor, Nicolae Steinhardt, îndrăgostit de Occident și, în egală măsură, de poporul român, să fim atenți în contact cu o civilizație prestigioasă, ca și cu un om celebru. Prinși de admirație pentru unele calități, să nu preluăm și idei eronate, credințe false, pre-„judecăți”. Atenți la toți și la toate, vorba poetului, să învățăm mereu „să fim veșnici”. Privind la Vest, la Est, la Nord sau la Sud, să rămânem totuși în Centru, împământați la cele esențiale, validate de experiențe.
Ne putem întreba, nedumeriți sau doar curioși, ce legătura are treaba asta cu școala noastră cea de toate zilele. Școala este și despre viață, nu doar despre cifre! Elevii noștri așteaptă însetați certitudini. Noi, dascălii, nu oferim certitudini, dar suntem un reper și le putem împărtăși sugestii care să-i susțină în propria căutare.