Un proiect de succes în rândul micilor școlari este și cel intitulat „Natura, dragostea mea”, proiect aflat la cea de-a treia ediție, propus pentru calendarul activitatilor educative regionale 2018.
Pornind de la premisa că „faptele, nu vorbele contează” am hotărât să efectuăm acțiuni concrete, exemple de bune practici, de ecologizare și plantare de puieți în zonele verzi ale școlii.
Dorim să luăm atitudine și să nu fim nepăsători față de cei care au un comportament iresponsabil față de mediul înconjurător, dând exemplu pozitiv prin colectarea selectivă a deşeurilor și contribuind la înfrumusețarea și conservarea naturii și a mediului înconjurător.
Astfel, în ultimii trei ani, am marcat prin activități practice Ziua Internațională a Păcii, sărbătorită în data de 21 septembrie. Ne-am pregătit și am lucrat atât la orele de clasă cât și pe teren. Elevii au realizat desene, planșe, postere și pancarte pe care au scris sloganuri pe teme ecologice.
În grădina școlii, am reușit să plantăm, prin amabilitatea Direcției Silvice Brașov, în primul an un scoruș, în al doilea an, un tei, iar în cel de-al treilea, un molid. Toți copacii plantați ne amintesc de acest eveniment important din viața de școlar dar și de mic ecologist. Momentul s-a încheiat, de fiecare dată prin intonarea Imnului Micilor Ecologiști, iar primii doi ani au fost marcați și prin prezența unei echipe de la televiziunea locală, care a realizat montaje și a diseminat activitatea noastră în mass-media.
Noii parteneri din proiect vor avea norocul să beneficieze de modelele noastre de bună practică și să disemineze pe Facebook activitatea lor. Ne propunem ca, în urma desfășurării proiectului să existe cel puțin o „Oază de verdeață și bucurie” în fiecare școală, creată de copii care dețin un minim de cunoștințe, deprinderi și atitudini motivante pentru păstrarea și îmbunătățirea mediului înconjurător.
Prin a treia ediție a proiectului „Natura-Dragostea mea”, dorim să le oferim elevilor ocazia de a gândi, a învăţa, de a-şi dezvolta atitudinea și responsabilitatea pentru un mediu sustenabil şi interesul pentru educația ecologică prin sensibilizarea acestora față de lumea înconjurătoare.
Atitudinea se formează şi se afirmă în strânsă legătură cu noțiunile și cunoştinţele ecologice și teoretice pe care aceștia le posedă, cu convingerile, semnificaţia morală şi estetică și cu activitatea practică în raport cu mediul înconjurător.
Bazându-ne pe experiența celor două ediții anterioare, dar și pe cea desprinsă în cadrul altor proiecte, suntem convinși că elevii noștri învață cel mai bine și asimilează informaţii prin joc, îmbinând activităţile teoretice de educaţie ecologică, cu activităţile practice, respectând cele trei abordări principale: educaţia despre mediu, educaţia în mediu și educaţia pentru mediu. De asemenea, educația ecologică se va desfășura pe patru nivele: nivelul cunoașterii, nivelul priceperilor/ deprinderilor, nivelul sentimentelor și nivelul comportamentului.
Activitățile propuse vor cuprinde următoarele evenimente:
- Lansarea proiectului, anunțarea activităților cuprinse în calendarul proiectului, deschiderea grupului pe Facebook (NATURA-DRAGOSTEA MEA), repartizarea responsabilităților
- Activitate artistico-științifică intitulată „Imnul/ Decalogul nostru ECO e cel mai tare!”
- Activitate practico-aplicativă „Apa – secretul vieții”- realizare de pancarte/ postere/ mitinguri cu ocazia Zilei Mondiale a apei (22 martie)
- Activitate de ecologizare/ plantare de flori/ puieți „Grădina școlii mele-Oază de verdeață și bucurii”- cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului (22 aprilie)
- Activitate recreativă-În natură cânt/ mă joc/ creez/ pictez – activitate outdoor cu ocazia zilei Păsărilor și a arborilor (10 mai)
- Activitate de încheiere „Cea mai reușită paradă a costumelor ECO”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie)
Impactul activităţilor realizate a fost nu numai instructiv-educativ, dar și practic și a reuşit să trezească interes şi o implicare activă a elevilor, preșcolarilor şi a părinţilor, conducând la: formarea unei atitudini pozitive faţă de natură, faţă de gestionarea rațională a resurselor comune, prin activităţi extracurriculare, la identificarea problemelor din comunitate care s-ar putea rezolva prin activităţi ale şcolii, la realizarea de expoziţii cu planșe, afișe, poezii, desene și materialele din produse reciclabile realizate de elevi și preșcolari, la realizarea de programe artistice comune pe teme ecologice, la formarea deprinderilor de a lucra în echipă, la relaţionarea armonioasă cu cei din jur.
De fiecare dată când trecem pe lângă oaza noastră de verdeață, avem sentimentul că nu au trecut anii în zadar, iar bucuria este imensă să știm că am pus și noi umărul pentru a salva natura. Pentru mine, satisfacția este și mai mare deoarece am speranța că din acești pui de om vor crește adevărați ecologiști, conștienți de rolul lor în protejarea mediului înconjurător. Nu în ultimul rând, certificatele obținute Eno Tree Planting Day (Plant a tree for peace), de la Centrul CCDG, ne amintesc de ziua păcii în care milioane de copii salvează natura.