EDICT

Denumirea de metode tradiționale de evaluare derivă din faptul că aceste metode au fost cel mai des folosite. Datorită fidelității și validității scăzute, ele nu sunt potrivite în cazul evaluărilor importante. Metodele tradiționale se împart în: evaluare orală, evaluare prin probe scrise și evaluare prin probe practice.

Evaluarea orală

Este cea mai des utilizată metodă de evaluare la clasă de către profesor. Constă în nominalizarea unui elev sau doi pentru a rezolva la tablă exerciții sau probleme, finalizându-se cu notarea acestora în funcție de răspunsul oferit.

Evaluarea orală poate să se realizeze și sub formă de observare și apreciere verbală: munca independentă la clasă, răspunsuri în timpul desfășurării lecției de fixare și sistematizare a noțiunilor predate, tema pentru acasă, greșeli nepermise etc. Un alt mod de evaluare orală este cel frontal, individual sau combinat, prin care se verifică nivelul de însușire al cunoștințelor,  feedbackul având loc imediat.

Probele orale prezintă numeroase avantaje, dar și dezavantaje. Printre avantaje, se pot enumere: flexibilitatea; se realizează relativ uşor și nu sunt consumatoare de timp; neînțelegerile elevilor pot fi clarificate în timp util; se realizează un dialog între profesor-elev, ceea ce permite elevului să-și dezvolte capacitatea de exprimare orală.

Dezavantajele au fost identificate în literatura de specialitate ca fiind importante pentru decizia de a utiliza (frecvent) evaluarea orală: profesorul nu poate evalua toți elevii din clasă în decursul unei ore de curs; aprecierea poate fi subiectivă; întrebările primite de elevi nu au același grad de dificultate, fapt pentru care pot fi favorizați; starea emoțională a elevilor poate influența răspunsul dat de aceștia (elevii introvertiți, dar și cei cu dezechilibru emoțional sunt mai dezavantajați).

În „Didactica Matematicii”, L. Ardelean și N. Secelean propun câteva recomandări cu scopul de a reduce dezavantajele acestui tip de evaluare:

• „aplicați astfel de probe cel puțin de trei ori pe semestru fiecărui elev;
• chiar dacă evaluați rezolvarea unei singure probleme, adresați câteva întrebări de control, de tipul: „ce s-ar întâmpla dacă…?” ;
• luați în calcul nu doar rezolvarea eficientă a problemei, ci și modul de abordare a acesteia; acordați un bonus pentru încercările de rezolvare, chiar daca s-au dovedit ineficiente.”

Evaluarea prin probe scrise

Presupune tratarea în scris a unor probleme atent alese de către profesor într-un interval de timp stabilit. Ea reflectă calitatea activităţii didactice cu un grad ridicat de obiectivitate. Evaluarea scrisă se realizează prin lucrări cu durată scurtă (neanunţate, din lecţia de zi), probe de evaluare periodică (sfârşit de capitol), teze (conţine întrebări din toată materia parcursă) şi fişe de lucru. Probele scrise sunt cele mai agreate de către profesori iar obiectivitatea evaluării este dată de baremul de corectare.

a) Extemporalul − în limbaj popular, lucrarea scrisă neanunţată. Ele nu sunt consumatoare de timp, în jur de 10-15 minute, tocmai de aceea profesorul poate să repete acţiunea de câte ori este nevoie. Cu ajutorul acestor lucrări rapide se observă:

• care dintre elevi necesită tratare diferenţiată;
• modul de lucru al elevilor fără intervenţia profesorului în rezolvarea cerinţelor;
• nivelul de însuşire al cunoştinţelor acumulate;
• care dintre elevi învaţă în mod constant;
• eficienţa metodelor folosite de profesor în predare;
• nivelul de concentrare al atenţiei şi interesul manifestat de către elevi.

b) Lucrarea de control anunţată − este des folosită la clasă, în special după predarea unui număr de lecții sau încheierea unei unităţi de învățare. De cele mai multe ori se folosește după recapitulare şi sistematizare, ceea ce conduce la mari valențe formative. Cerințele propuse de către profesor trebuie să verifice întregul conținut supus evaluării şi să respecte programa școlară. Se doreşte a se folosi o varietate de itemi, pentru a scoate în evidență capacitățile școlarilor. După preferință, profesorul poate pregăti un subiect unic sau pe numere. Ideal ar fi ca dascălul să corecteze lucrarea imediat, urmând ca aceasta să fie rezolvată împreună cu elevii iar la final profesorul să motiveze punctajele acordate elevilor sai.

c) Lucrare scrisă semestrială − este o lucrare ce are loc la sfârşitul semestrelor, de regulă este planificată cu cel puţin 3 săptămâni înainte de încheierea semestrului, după o recapitulare riguroasă la clasă. Ţinând cont că vorbim despre materia acumulată pe o perioadă mai mare, este solicitată memoria şi gândirea în scopul reîmprospătării, consolidării şi fixării noţiunilor în structuri cognitive actuale. Toate acestea reprezintă un efort considerabil din partea copiilor, tocmai de aceea trebuie să existe o distanţă între teze de cel puţin doua zile.
Un dezavantaj ar fi faptul că în ziua în care se desfăşoară teza programul şcolar se dereglează oarecum,  deoarece celelalte materii din orar sunt uşor neglijate.

d) Activitatea independentă în orele de curs − se desfăşoară deseori sub formă de fişe de lucru, fiind rezolvate individual, în perechi sau grupe, ceea ce dezvoltă la elevi deprinderi de muncă intelectuală. Pot fi oferite de către profesor în orice moment: la începutul lecţiei, cu scopul de a controla cantitativ sarcinile pentru acasă, în momentul verificării cunoştinţelor anterioare sau pentru a consolida noţiunile predate. Pe tot parcursul activităţii, profesorul supraveghează elevii, ceea ce reprezintă un avantaj, întrucât feed-back-ul are loc imediat. După rezolvarea activităţii independente, sarcinile trebuie analizate cu elevii frontal, iar notarea se realizează prin autoevaluare sau în cazul grupelor, evaluare în perechi.

e) Tema pentru acasă − este tot o activitate de muncă independentă, dar care se desfășoară în cu totul alte împrejurări de timp, loc şi mijloace de informare. Are ca scop sistematizarea şi consolidarea noţiunilor predate în clasă, formându-i elevului deprinderi de muncă intelectuală. Tema pentru acasă începe cumva din clasă, în momentul în care profesorul oferă indicaţii preţioase cu privire la modul de rezolvare. Pentru a putea spune că elevul a rezolvat sarcinile de lucru independent, este necesar ca profesorul să ofere în timpul lecţiei toate informaţiile necesare rezolvării temei şi să verifice dacă sunt nelămuriri. Este imperios necesar ca temele să fie oferite în mod diferenţiat, atât pentru elevii cu dificultăţi, pentru a câștiga încredere în ei, cât şi pentru cei bine pregătiţi, pentru a putea lucra la nivel înalt.

Temele pentru acasă sunt verificate de către profesor în mod constant, oră de oră, frontal, cu scopul de a scoate la lumină dificultăţile întâlnite şi de a interveni în timp util, dar şi de a observa progresul înregistrat de către elevi.

Nici probele scrise nu sunt lipsite de dezavantaje dar au şi numeroase avantaje, dintre care cele mai importante se referă la următoarele aspecte:

• numărul mare de elevi evaluați;
• este verificată o parte mai mare a conţinuturilor;
• fiecare elev îşi alcătuieşte răspunsurile în funcţie de ritmul propriu;
• anonimatul lucrarilor conduce spre obiectivitate;
• nivelul de dificultate al subiectelor poate fi echilibrat;
• elevii timizi pot să se exprime fără sfială;
• în timpul evaluării elevii se pot reîntoarce la anumite rezolvări greşite pentru a le corecta.

Dezavantaje:

• feed-back slab;
• elevii nu beneficiază de sprijin din partea profesorului în rezolvarea cerinţelor;
• cerinţele probei scrise pot induce elevul în eroare daca nu sunt înţelese de către acesta;
• în cazul itemilor cu alegere multiplă sau duală elevii pot alege raspunsurile corecte fără a gândi raţionamentul matematic;
• în cazul unei probleme cu mai multe etape, raţionamentul matematic poate fi dat „peste cap” în urma unei singure greşeli de neatenţie sau impas, ceea ce nu reflecta nivelul real al pregătirii.

În urma acestor dezavantaje se impune ca profesorul să ţină cont de câteva cerinţe:

• „subiectele formulate să se regăsească în tematica recomandată de programă si manual;
• sarcinile de lucru să fie formulate clar, fără ambiguităţi sau cu intenţia de a-i induce în eroare pe elevi;
• în formularea subiectelor să se aibă în vedere nu doar reproducerea informaţiilor, ci şi evaluarea capacităţilor elevilor de a opera cu acestea;
• să se facă cunoscute elevilor baremele de corectare şi notare;
• în planificarea probelor scrise să se aibă în vedere alocarea timpului necesar pentru pregătire.”

Evaluarea prin probe practice

Această modalitate de evaluare se întâlnește rar la disciplina matematică, ea fiind folosită eventual la geometrie plană sau în spațiu, de exemplu la confecționarea corpurilor geometrice. Prin intermediul acestei probe se evaluează capacitatea elevilor de a pune în practică noțiunile teoretice învățate de către aceștia. Dezavantajele acestei probe ar fi: timpul îndelungat acordat acestui tip de evaluare, asigurarea unor condiții specifice acestei probe, subiectivitatea probei prin dificultatea aplicării baremului de corectare, costurile materialelor.