Metodele de învăţământ reprezintă instrumentul cu ajutorul căruia profesorul transmite cunoştinţe, formează priceperi şi deprinderi. Stabilirea celor mai adecvate metode didactice se face în legătură cu obiectivele educative – operaţionale şi specifice. Stabilirea obiectivelor operaţionale oferă posibilitatea de a alege conţinutul învăţării, de elaborare a unor strategii de asimilare a informaţiilor, de a evalua continuu şi formativ rezultatele învăţării.
Obiectivele specifice sunt concepute pe ani de învăţământ, sunt clar formulate şi arată exact competenţele ce trebuie formate în procesul instructiv-educativ, prin intermediul cunoştinţelor de limba şi literatura română. Finalităţile generale ale predării-învăţării-evaluării limbii şi literaturii române sunt în programa de învăţământ, ce, periodic, este revizuită şi îmbunătăţită.
Metodele didactice tradiţionale deţin rol de transmitere şi asimilare de cunoştinţe în maniera următoare: cadrul didactic – emiţătorul, iar elevul – cel care stochează informaţiile transmise. Acestea posedă un rol important în cadrul procesului instructiv-educativ pentru că este nevoie şi de conversaţie (care ia forma dialogului invatatoare-elevi, respectiv elevi-elevi), de exerciţiu (în vederea formarii unor deprinderi), de povestire (prin care elevii înţeleg greşelile de pronunţie şi de limbaj), dar şi de observare (în vederea formării unei păreri legate de tema luată în discuţie, respectiv exprimarea acesteia oral sau în scris).
Pornind de la criteriile eficienţei şi finalităţii, menţionăm următoarele tipuri:
a) metode clasice: expunerea orală, conversaţia, demonstraţia, lucrul cu manualul etc.
b) metode euristice: descoperirea, problematizarea, modelarea,
c) metode de predare (servesc mai mult actului comunicării din partea învăţătorului): conversaţia, demonstraţia, povestirea, explicaţia etc.;
d) metode de învăţare (servesc mai mult elevilor, în actul dobândirii cunoştinţelor): lucrul cu manualul, descoperirea, exerciţiul etc.;
e) metode de comunicare: expunerea, conversaţia etc.;
f) metode de explorare a realităţii: observaţia, demostraţia, descoperirea etc.;
g) metode de acţiune practică: exerciţiul, lucrul cu manualul, algoritmizarea, lucrul în grup, jocul didactic etc.;
h) metode de verificare şi de evaluare a rezultatelor şcolare: probele scrise, probele orale, testele docimologice etc.
Cele mai importante metode specifice predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar sunt : conversaţia, demonstraţia didactică, povestirea, explicaţia,lucrul cu manualul, problematizarea, exerciţiul, algoritmizarea, învăţarea prin descoperire, analiza lingvistică, analiza morfologică, analiza sintactică, etc.
Bibliografie
Ardelean, Aurel; Mândruț, Octavian, Didactica formării competenţelor, Editura ”Vasile Goldiș” University Press, Arad,2012.
Berca, Ion, Metodica predării limbii române, E.D.P., Bucureşti, 1972.
Berdescu, G., Ortografia în şcoală, E.D.P., Bucureşti, 1973.