Pedagogia contemporană se confruntă cu provocarea unui deficit de atenție din partea elevilor. Plictisiți de acumularea cunoștințelor prin intermediul unor metode de predare – învățare – evaluare tradiționale, elevii devin din ce în ce mai neatenți sau rebeli pe durata unei lecții. În urma aprofundării pedagogiei moderne de către dascăli, au început să utilizeze metode de predare-învățare-evaluare bazate pe ludic și cercetare. Se știe că aceste metode dau rezultate remarcabile, însă vremurile actuale cer o altă abordare în formarea competențelor.
Cercetarea unor informații utilizând tehnologiile actuale capătă și ea un teren imens care iese din granițele sălii de clasă. Se ajunge astfel să se abordeze acumularea cunoștințelor necesare elevilor în afara clasei. Putem vorbi în acest sens despre o metodă modernă: lucrul în afara clasei. Această metodă presupune ca pentru toate lecțiile, o pregătire atentă pe mai multe planuri din partea profesorului. Acesta trebuie să-și aleagă în acest sens ca obiectivele de predare să fie în concordanță cu mediul în care se desfășoară lecția. Munca profesorului devine mai intensă deoarece are în vedere câteva aspecte de care este răspunzător. Pentru o lecție în afara clasei un profesor va trebui să:
- pregătească dinainte spațiul din incinta clădirii/ locul unde va merge cu elevii;
- stabilească cu terțe persoane mijlocul de deplasare al elevilor către locație precum și mijloacele de lucru pentru elevi;
- prezinte echipamentul și să asigure măsurile de protecție ale elevilor în incinta locației unde se merge;
- pregătească momentul pentru feed-back necesar evaluării acumulării cunoștințelor de către elevi(lucru individual, pe echipe, pe grupe, chestionar);
Lecțiile în afara clasei care vizează însușirea de cunoștințe și practici ajută atât elevii cât și profesorii. Pentru elevi ele devin mai interesante, iar pentru profesori mai ușor de ajuns în realizarea obiectivelor propuse. Astfel elevii pot învăța diverse practici la care în clasă nu au acces, pot enumera obiectele și tehnicile observate în anumite practici și pot realiza individual, pe grupe sau echipe diverse cerințe specifice contextului.
În lucrul în afara clasei se recurge pe lângă resursele umane obișnuite: elevii și la alte tipuri de resurse umane: muncitori, angajați care pot informa și ajuta elevul să –și însușească cunoștințele specifice unui domeniu. Această metodă nu mai face apel la mentalul elevului ci la modul său de lucru. Profesorul nu mai trebuie să utilizeze material didactic la clasă, acesta va fi observat în locația în care se lucrează cu el.
Ca metode pedagogice care se îmbină cu lucrul în afara clasei putem vorbi despre observație, conversație și lucrul individual, pe echipe sau grupe. Desigur metoda implica și câteva dezavantaje. Ele constau în: transportul elevilor către locul de informare care poate fi deficitar; condițiile meteorologice care pot determina nerealizarea obiectivelor propuse și nu în ultimul rând procurarea de către profesor sau elevi a echipamentelor necesare în lucrul direct, echipamente care nu sunt procurate sau sunt improvizare, lucru ce atrage imposibilitatea realizării activității în afara clasei.
Ieșirea din cotidianul clasei, abordarea realității de către elevi ajută mai mult la acumularea de informații și de comportamente corecte benefice societății.
Bibliografie:
www.academia.edu/17628265/Constantin_Cucos_-_Pedagogie