Aspirația spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la crearea unor metode care pot avea dublu rol: să combată blocaje sau să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor, folosind la maxim resursele inconștientului.
Brainstorming
Brainstormingul este o metodă pe care echipele o folosesc pentru a genera idei menite să rezolve pentru a rezolva probleme clar definite. În condiții controlate și într-un mediu de gândire liberă, echipele abordează o problemă prin mijloace precum întrebările „Cum am putea noi să facem…”. Ei produc o gamă largă de idei și creează legături între acestea pentru a găsi potențiale soluții.
Metoda are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranţa că, prin combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este aceea a stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării .
Brainstorming-ul se desfăşoară în cadrul unui grup nu foarte mare (maxim 30 de persoane), de preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii, sub coordonarea unui moderator, care îndeplineşte rolul atât de animator cât şi de mediator. Durata optimă este de 20–45 de minute.
Etapele realizării:
1. Etapa de pregătire care cuprinde:
a) faza de investigare şi de selecţie a membrilor grupului creativ;
b) faza de antrenament creativ;
c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru; (pe scurt: reunirea unui grup preferabil eterogen de 5-12 persoane care timp de o oră dezvoltă cât mai multe idei pe o temă)
2. Etapa productivă, de emitere de alternative creative, care cuprinde:
a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
b) faza de soluţionare a subproblemelor formulate;
c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creativ;
3. Etapa selecţiei ideilor emise, care favorizează gândirea critică:
a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
b) faza evaluării critice şi a optării pentru soluţia finală.
Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple:
- obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvatoare;
- costurile reduse necesare folosirii metodei;
- aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
- stimulează participarea activă;
- dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;
- dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.
Limitele brainstorming-ului:
- nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;
- depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul dorit;
- oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;
- uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi;
- poate să apară fenomenul numit „chiul social“ (când responsabilitatea se împarte între mai mulţi indivizi, unii depun mai puţin efort).
Metoda 6 -3 -5
Tehnica 6/3/5 este asemănătoare brainstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanţi, şi de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting. Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există: 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup).
Etapele metodei 6/3/5:
Împărţirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.
1. Formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru. Elevii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărţită în trei coloane.
2. Desfăşurarea activităţii în grup. În această etapă are loc o îmbinare a activităţii individuale cu cea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanţi, are de notat pe o foaie, 3 soluţii în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătăţindu-le şi reconstruindu-le continuu.
3. Analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune. Se centralizează datele obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele
Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:
- oferă elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se exprima;
- similar brainstorming-ului, stimulează construcţia de „idei pe idei”;
- încurajează solidaritatea în grup şi competiţia între grupuri, îmbinând munca individuală cu cea de echipă;
- are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât şi procesele psihice superioare (gândirea cu operaţiile ei: analiza ideilor emise de ceilalţi, comparaţia, sinteza, generalizarea şi abstractizarea; dezvoltă imaginaţia, creativitatea, calităţile atenţiei etc).
Dezavantajele:
- rezultă din constrângerea participanţilor de a răspunde într-un timp fix;
- pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri;
- elevii pot fi influenţaţi de soluţiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ.
Jocul didactic
Jocul didactic este o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată. El este un exercițiu care pregătește elevul pentru viață, contribuie la angajare lui într-o comunicare multilaterală fiind generată de subiectul ales. Prin rezolvarea sarcinilor de joc care supraveghează educația lor intelectuală se asimilează cuvinte noi, își corectează pronunția, învață semnificația unor noțiuni fiind o modalitate eficace de sistematizare, recapitulare și verificare a achizițiilor elevilor.
Bibliografie
Cosmovici, A.(1996) Psihologie generală. Iași: Editura Polirom.
Cucoş, C.(2008) Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Editura Polirom.
G. Călinescu. (1968) Estetica basmului, București, Editura pentru Literatura,
Hristea, Theodor. (1984) ,,Sinteze de limba română, Editura ,,Minerva, Bucureşti.
Liliana Mâţă, Venera-Mihaela Cojocariu. (2011) Ghid de elaborare a jocului didactic. Bacău: Editura Alma Mater.
Dumitriu, C.(2004) Introducere în cercetarea psihopedagogică. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Ilie, Stela.(2006) Magicienii mesajelor orale. Bacău : Editura Egal.
Muşata, Bocoş.(2003) Teoria și practica cercetării pedagogice, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință.