Metode de predare activ-participative din cadrul unui proiectul Erasmus+, flux Paphos – Cipru

În perioada 25 februarie – 11 martie 2024, în cadrul proiectului Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-VET-000114643, 10 eleve din clasa a XI-a A, de la specializarea învățător-educatoare din cadrul Colegiul Național Pedagogic Regina Maria Deva, a însoțite de prof. Irina Botici, au participat la stagiul de practică pedagogică la 10th Primary School ”Evagoras Pallikarides” din Paphos – Cipru, având ca instituție intermediară Rivensco Consulting Ltd – Paphos – Cipru, în cadrul parteneriatului întreprins de coordonatorul proiectului, prof. Emilia Vințan.

A fost o experiență profesională benefică pentru instituție intensificând cooperarea transfrontalieră cu focalizare pe sinteza strategiilor de educație a celor două țări europene și, de asemenea, pentru elevele noastre privind dezvoltarea profesională și personală ca viitoare cadre didactice.

Proiectul Erasmus a însemnat o nouă arie de cunoaștere a unor metode de predare instructiv-educative desfășurate în învățământul preprimar și primar cipriot. O metodă care ne-a atras atenția a fost „Bărcuța călătoare”. Această metodă constă în efectuarea unei bărcuțe prin tehnica origami, urmând să scrie pe aceasta numele unui oraș aflat în Cipru de Nord. Această activitate constă în conștientizarea situației actuale dintre Cipru și Cipru de Nord. Bărcuța este un semn de cultivare a sentimentului de dragoste și admirație pentru Cipru.

O altă metodă didactică predare – învățarea prin stimularea gândirii critice și a creativității aplicată în cadrul acestui proiect  a fost denumită La ce îți este folositoare o valiză? Profesorul a intrat în clasă cu o valiză, spre uimirea elevilor. O primă trăire în stârnirea curiozității spre cunoaștere. Valiza era de fapt mijlocul didactic privind maniera de prezentare a  unei cărți  de nonficțiune referitoare la invazia turcilor în Cipru, văzută prin ochii unui copil din vremea aceea. Scopul activității  a fost de a introduce elevii prin obiecte tematice (fotografii,  costume populare, obiecte tradiționale) extrase dintr-o valiză în evocarea evenimntelor din 22 iulie 1974 privind invazia turcilor în Cipru, ca fapt istoric. Aceasta a avut un impact atât la nivel emoțional cât și la nivel social privind descoperirea valorilor umane, cu focalizare pe prietenie  și respectarea drepturilor omului.

Printr-o sesiune de brainstorming, întrebând copii de nivel primar, ce cred că se află în interiorul valizei? După fiecare răspuns, profesorul scotea obiectul menționat din valiză. După ce toate obiectele au fost extrase, profesorul a construit o poveste, incluzând toate obiectele scoase, pentru a prezenta, astfel, conținutul cărții. Brainstormingul este o practică esențială pentru gândirea creativă și rezolvarea problemelor. Cel mai elementar, brainstorming înseamnă pur și simplu identificarea unei probleme – obiectele din valiză –  și apoi venirea cu cât mai multe idei proaspete care ar putea ajuta la rezolvarea acelei probleme – semnificația obiectelor din valiză și concentrarea atenției pe subiectul cărții și evenimentele istorice redate în carte.

Sesiunea de brainstorming a fost una în care  elevii s-au simțit confortabil contribuind la dezvoltarea gândirii critice, colectându-se cât mai multe idei și perspective diferite privind evocarea subiectului cărții.

Evaluarea  s-a realizat sub formă de joc Adevăr sau ficțiune. Profesorul a prezentat  situații din carte și situații ce erau ficțiune ce nu existau în carte. Elevii aveau ca sarcină recunoașterea faptelor reale redate în care sau ficțiunea neexistentă în aceasta. Cartea a fost propusă spre lectură suplimentară elevilor anterior și analizată în cadrul orei prin obiectele prezentate din valiză. Elevii care au avut mai multe răspunsuri ce evidențiază detaliile povestite în carte, aceștia au fost aplaudați deoarece exista certitudinea că au citit cartea.

O altă metodă captivantă aplicată a fost dezbaterea în cadrul activității „Salvați planeta prin utilizarea eficientă a apei”. Deși, Paphosul este înconjurat de apă, de la cele mai mici vârste localnicii sunt preocupați să folosească apa rațional pentru un viitor cu un mediul înconjurător mai echilibrat. Am participat la o dezbaterea a copiilor de la grădinița privind modalitățile de folosire a apei rațional pentru un mediu sănătos  în care Regina Vieții este apa. În cadrul acestei activități, cadrul didactic a deschis o discuție despre importanța apei și modul în care aceasta este utilizată în comunitatea locală districtul Paphos. Ulterior a fost interpretat cântecul „Rain, rain, go away”, iar la final, copiii au primit coronițe tematice, realizate într-o activitate precedentă, pe care era scris mesajul „Apa este importantă”.

Va urma perioada de diseminare a proiectului în care elevele vor proiecta,  susține, evalua  activități didactice de predare – învățare – evaluare  utilizând strategiile descoperite în stagiul de practică, activități extracurriculare de prezentare a istoriei, tradițiilor și culturii cipriote.

 

prof. Irina Botici

Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Deva (Hunedoara) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/irina.botici

Articole asemănătoare