Prezentul articol explorează aplicarea Metodei Puzzle în predarea biologiei, cu accent pe studierea glandelor endocrine (tiroida) la clasa a VII-a. În contextul actual al programei școlare, care impune un ritm accelerat de parcurgere a conținuturilor și limitează timpul alocat exersării și consolidării cunoștințelor, Metoda Puzzle oferă o alternativă structurată pentru învățarea graduală și sistematică. Articolul analizează critic compresia curriculară și lipsa de timp pentru formarea autentică a competențelor, propunând o metodă activă care permite elevilor să construiască cunoștințe pas cu pas, urmând un algoritm exersat anterior. Prin împărțirea elevilor în grupe, fiecare cu o sarcină specifică ce contribuie la schema finală a lecției, metoda facilitează învățarea colaborativă, autonomia cognitivă și înțelegerea structurată a conținutului științific. Valoarea pedagogică a abordării constă în restabilirea echilibrului între predare, recapitulare și exersare, aspecte esențiale pentru formarea competențelor durabile de învățare.
Cele mai multe metode moderne, activ-participative, sunt utilizate după ce elevii și-au dobândit anumite deprinderi și priceperi, realizate în timp, prin exerciții. La noi, după cum ne arată și programa, nu se mai pune accent pe timp și răbdare. Deoarece trăim în era tehnologiei care presupune ca la un click distanță să-ți vină informația de-a gata așa este gândită și programa școlară. De pildă înainte elevii la clasa a V-a învățau despre forma limbului la frunze. Puteai să aplici metoda observației la oră când elevii aduceau fel și fel de frunze și în funcție de acest criteriu puteai să și determini o clasificare, o taxonomie. Acum le ceri elevilor să-ți vorbească despre factorii care influențează fotosinteza, transpirația fără să cunoască alcătuirea externă și internă a frunzei. Doar s-au născut învățați, nu? Și toată cercetarea realizată în trecut în decenii s-a preschimbat în copy paste după așa-zisele unor norme, care poate au alt punct de plecare și alte căi de cunoaștere ceea ce la noi „există și lipsește cu desăvârșire”.
De ce metoda Puzzle? Piesă cu piesă prin efort propriu după un algoritm exersat în timp se conturează schema lecției, ceea ce presupune vreo 3 ore. Ceea ce se făcea și aplica înainte la orice disciplină, ca absolventă a unui liceu pedagogic, astfel o oră era pentru predat, o oră pentru recapitulat și o oră pentru exersat. Acum într-o oră le faci pe toate și te mai miri de ce nu-și formează elevii competențele de învățare? De vină este tot profesorul care are acea planificare, dar cu o oră sau două pe săptămână la atâtea conținuturi câte oferă programa, noi ne facem că personalizăm planificarea ca să dea bine în statistici că doar este moștenită, nu?
La această metodă elevii sunt împărțiți pe grupe și au câte o sarcină ce bifează punctul din schemă. De exemplu, la clasa a VII-a, la „Tiroidă”, elevii știau următorul algoritm, exersat în ceea ce privește o glandă endocrină:
1. Localizare
2. Caracteristici
3. Alcătuire
4. Hormonii secretați și rolul lor
5. Disfuncții determinate de hipo și hipersecreția de hormoni tiroidieni
În funcție de aceste puncte, se împart și elevii în 5 grupe. Ei au la dispoziție diverse resurse avizate, inclusiv manualele alternative care sunt avizate de minister și este normal să le utilizezi la ore obligatoriu că altfel de ce ar mai fi avizate? Tot n-am înțeles faza cu neutilizarea manualelor obligatoriu la clasă, dacă au acordul ministerului.
După ce fiecare echipă realizează sarcina ei, câte un reprezentat va scrie, sub îndrumarea profesorului, acesta fiind și rolul lui în contextul actual al societății, nu un telespeaker al informației, unde câte un elev se gândește ce a mai făcut youtuberul lui preferat, în dreptul sarcinii lui pe tablă informațiile găsite. Dacă nu au timp într-o oră, materialul poate fi îmbunătățit, și apoi a doua oră vor realiza schema pe tablă, realizându-se puzzle-ul, adică schema. Ar trebui să fie și o oră de recapitulare, evaluare, dar ….
Și astfel pas cu pas, piesă cu piesă, prin efort propriu, după ce cunosc algoritmul de lucru, însușit la hipofiză, elevii vor realiza PUZZLE-ul, schema lecției la TIROIDĂ.
Aplicarea Metodei Puzzle în predarea biologiei demonstrează că este posibilă reconcilierea între cerințele programei actuale și necesitatea unei învățări fundamentate, care respectă ritmul natural de formare a competențelor cognitive. Experiența prezentată evidențiază trei contribuții esențiale la nivelul practicii educaționale: (1) pentru elevi, metoda facilitează construcția autonomă și structurată a cunoștințelor științifice, dezvoltând atât competențe de colaborare, cât și capacitatea de a opera cu algoritmi de gândire specifici disciplinei; (2) pentru profesori, oferă un cadru metodologic care transformă rolul acestora din transmiț ători pasivi de informație în facilitatori ai învățării active, menținând în același timp rigorozitatea științifică necesară; (3) la nivel instituțional și sistemic, metoda reprezintă un model replicabil de adaptare curriculară care nu abandonează substanța conținutului, ci reorganizează procesul didactic pentru a maximiza eficiența învățării în contextul limitărilor de timp.
Dincolo de aplicabilitatea imediată la disciplina biologie, experiența prezentată ridică întrebări fundamentale despre designul curricular și necesitatea reconsiderării alocării temporale în sistemul educațional românesc. Compresia forțată a procesului didactic (predare-recapitulare-exersare) într-o singură oră nu reprezintă o modernizare, ci o negare a principiilor pedagogice validate empiric. Metoda Puzzle, prin structura sa graduală și algoritmică, oferă un argument practic pentru revizuirea politicilor educaționale în sensul acordării de timp adecvat pentru consolidarea și transferul cunoștințelor. Valoarea sa pedagogică constă nu doar în eficiența demonstrată la nivelul unei lecții, ci în potențialul de a deveni un model de rezistență constructivă față de tendințele de superficializare a învățării, menținând în centrul actului educațional formarea autentică a competențelor, nu doar aparența acesteia în documente și statistici.