Metoda Proiect: Cetățeanul – modalitate inovativă de predare a educației pentru democrație în învățământul gimnazial

Metoda Proiect: Cetățeanul este o metodă de învățare bazată pe proiect ce pornește de la identificarea unei probleme a comunității locale și se finalizează cu propunerea unei soluții de rezolvare a acesteia de către autoritățile competente – propunerea unei politici publice. Varianta originală a metodei a fost dezvoltată în S.U.A. de către Center for Civic Education și folosită în peste 50 de țări ale lumii. Institutul Intercultural Timișoara, organizație membră a Rețelei Internaționale CIVITAS, coordonată de Center for Civic Education, a adaptat această metodă la contextul României, și este aplicată în școli din anul 2002.

Metoda Proiect: Cetățeanul este o metodă didactică prin care se urmărește învățarea și dezvoltarea la elevi a competențelor prevăzute în programa școlară. Învățarea bazată pe proiect situează profesorul în rolul de facilitator al procesului de învățare, furnizând instrucțiuni elevilor privind pașii de urmat în realizarea proiectului, însă elevii sunt cei care decid asupra conținutului – identificarea de probleme ale comunității locale, propunerea de soluții privind rezolvarea acestora, argumentarea în favoarea alegerii unei soluții privind rezolvarea problemei etc.

Metoda Proiect: Cetățeanul este structurată ca un proces care conține opt pași clari:

Pasul 1: Identificarea problemelor comunității ce necesită politici publice;
Pasul 2: Selectarea problemei care va fi studiată de elevi, în mod democratic;
Pasul 3: Culegerea de informații despre problema selectată;
Pasul 4: Elaborarea unei propuneri de politică publică;
Pasul 5: Dezvoltarea unui plan de acțiune;
Pasul 6: Finalizarea portofoliului clasei;
Pasul 7: Prezentarea portofoliului;
Pasul 8: Reflecții asupra experienței.

Metoda Proiect: Cetățeanul aplică principiile și instrumentele Cadrului de referință al competențelor pentru cultură democratică, dezvoltat de Consiliul Europei. Acest Cadru de referință a fost adoptat ca reper pentru politicile educaționale de Conferința Permanentă a Miniștrilor Educației din cadrul Consiliului Europei în anul 2016. Acest Cadru de referință este inclus în Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind valorile comune, educația incluzivă și dimensiunea europeană a predării în anul 2018 și se regăsește, în prezent, în cadrul curriculumului de educație socială pentru gimnaziu.

Prin intermediul metodei Proiect: Cetățeanul elevii își pot dezvolta următoarele competențe:

  • valorizarea demnității umane și a drepturilor omului;
  • valorizarea democrației, justiției, echității, egalității și a statului de drept;
  • respect;
  • spirit civic;
  • responsabilitate;
  • auto-eficacitate;
  • toleranță la ambiguitate;
  • abilități de învățare autonomă;
  • gândire critică;
  • abilități de observare și ascultare;
  • empatie;
  • adaptabilitate și flexibilitate;
  • abilități de comunicare și plurilingve;
  • cunoștințe și înțelegere critică privind limba și comunicarea;
  • abilități de cooperare;
  • abilități de gestionare a conflictelor;
  • cunoștințe și înțelegere critică privind propria persoană;
  • cunoștințe și înțelegere critică privind lumea.

Am început să aplic această metodă începând cu anul școlar 2019-2020 împreună cu elevii din clasele a VII-a. De atunci, o aplic în fiecare an. Este o metodă prin care reușesc să încurajez elevii să gândească critic, să colaboreze, să își oferi feedback reciproc și să reflecteze asupra noilor informații, precum și asupra interacțiunilor pe care le au cu colegii.

Iată un exemplu de proiect realizat de către elevii mei:

– Informații despre proiect:

  • Problema selectată de către elevi: greutatea mult prea mare a ghiozdanelor elevilor – peste 5 kg.
  • Soluție de politică publică: fiecare elev să beneficieze de o tabletă/ laptop astfel încât la școală să poată utiliza manualele digitale în locul manualelor fizice.

– Câteva informații privind procesul de implementare al metodei:

  • Am aplicat metoda la o clasă formată din 26 de elevi;
  • Elevii au lucrat pe grupuri de câte 4/ 5, formând 6 echipe . Au fost formate prin atribuirea unei cifre de la 1 la 6;
  •  Pentru a asigura participarea tuturor elevilor, pe parcursul aplicării metodei am creat sarcina predării unui portofoliu digital de către fiecare elev în parte;
  •  Au existat și provocări în aplicarea metodei, cum ar fi, folosirea de către elevi a propriilor telefoane mobile pentru a se informa despre problemă, propunerea unei politici publice care să rezolve problema comunitară, scrisoarea către oficialitățile ieșene, menținerea motivației elevilor în finalizarea pașilor acestei metode, fiind destul de solicitantă.

Având în vederea importanța implicării societății civile în viața „cetățenii” pentru a păstra un echilibru în toate, elevii noștri trebuie să aibă oportunitatea de a exersa încă de vârste mici cetățenia democratică, iar această metodă bazată pe proiect contribuie cu succes în acest sens.

Bibiografie
1. www.cetateanul.intercultural.ro – 28.09.2024
– Ghid pentru profesori – aplicare metoda Proiect: Cetățeanul
– Ghid pentru elevi –  aplicare metoda Proiect: Cetățeanul
2.  www.intercultural.ro – 28.09.2024
– Volumul 1 – Cadrul de referință al competențelor pentru cultură democratică
– Volumul 2 – Descriptori de competență pentru o cultură a democrației
– Volumul 3 – Ghid de implementare

 

prof. Diana Loredana Hogaș

Școala Gimnazială Dimitrie A. Sturdza, Iași (Iaşi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/diana.hogas

Articole asemănătoare