Metoda „Looking through the key-hole”

Învățarea limbii engleze presupune parcurgerea și însușirea a numeroase teme legate de gramatică, pronunție, vocabular, citire, scriere, care de multe ori pot deveni obositoare și monotone și pot înnăbuși interesul și spontaneitatea elevilor. Însă, dacă aceste activități îmbracă forma unor activități creative, învățarea devine mai ușoară, mai agreabilă și chiar mai eficientă.

Așa cum se poate înțelege ușor, metoda este cea care prefigurează întregul demers de proiectare și realizare a acțiunii evaluative, de la fixarea obiectivelor de evaluare și până la determinarea și aplicarea instrumentelor de evaluare prin care intenționăm să obținem informațiile utile și relevante pentru scopurile propuse.

Este cunoscut faptul că metodele moderne de predare asigură o alternativă la cele tradiționale oferind alte opțiuni metodologice și instrumentale care îmbogățesc practica evaluativă.

În cadrul procesului de învățământ activitatea de predare, învățare și evaluare se realizează cu ajutorul unor elemente importante care se află în strânsă relație, asigurând astfel o derulare coerentă și benefica a acestor procese.

Una dintre aceste metode moderne de predare este și „metoda privitului pe gaura cheii” (Looking through the key-hole), care este o metodă  complexă, deoarece integrează și alte metode și tehnici de predare și evaluare, țintind astfel probele orale și scrise, dar mai ales observarea/ verificarea capacității și abilității de exprimare până la acea data. Este o metodă care ajută și implicit amplifică deprinderile lingvistice și mentale ale elevului, ajungând astfel la un rezultat foarte bine conturat și definit.

Aceasta metodă crează oportunitatea „de a-ți da drumul la gura” (în limbaj popular), ceea ce influențează  mult învățarea unei limbi străine. De asemenea, este specific acestei metode și faptul că oferă elevului ocazia de a aplica în mod creativ cunoștințele însușite în situații noi și variate.

Pentru ca obiectivele propuse să fie atinse, se folosesc mai multe tipuri de itemi.

Itemi de transformare (Transformation Items).
Exemplu: Put fallowed verbs at Present Continuous
–  I (help) my mum in the garden.
–  We (work) in the kitchen together our mum.
– I (read, negativ) this book.
– You (play, negativ) with us today.

Alte tipuri de itemi folosiți pentru realizarea obiectivelor propuse sunt și itemii subiectivi, care permit verificarea deprinderilor care vizează originalitatea, creativitatea și caracterul personal al răspunsului. Acești itemi cer elevului un efort de gândire și de organizare a gândirii pentru a se exprima în mod clar, logic și coerent.

Itemul de tip „Povestire după desene”  (”Talking about  this drawing”) se pliază atât pe evaluarea deprinderilor de comunicare orală, cât și scrisă. Practic, se pot povesti fotografii decupate din reviste, diferite imagini, benzi desenate, tablouri, postere, reclame etc. Profesorul cere elevului să recunoască obiectele din desen, iar apoi să povestească în propoziții simple cele văzute. Desigur, există riscul ca elevul să nu-și găsească cuvintele dar nu e totul pierdut, profesorul fiind cel care cu ajutorul unor întrebări de sprijin îl ghidează pe elev, astfel încât împreună să se atingă obiectivele propuse.

Acest tip de item permite o oarecare libertate de exprimare chiar dacă subiectul discuției este fixat pe o anumită imagine, totuși elevul își poate alege propriul său vocabular (cuvinte, expresii, idei) în concordanță cu subiectul propus. Există și versiunea ca profesorul să ceara elevilor să indice locul obiectelor recunoscute, să le descrie și să le precizeze poziția față de celelalte obiecte.

M-am oprit la exemplificarea unui astfel de item,  dat fiind faptul că această metodă alternativă sau complementară de evaluare are un mare potențial instructiv, educativ și formativ.
– I have in my room (un pat, o masa și 4 scaune).
– Betty has  a nice furniture (in dormitor).
– I like (tablourile) of ours house because they are big.
– I’m helping my mum to clean (bucătăria).

De regulă, parcurgerea și discutarea acestor itemi (”Tansformation items” și ”Talking about this drawing”) duce la rezultatul dorit.

Bibliografie:
1. Edge Julian, Essentials of English language teaching, Longman, Londra, 1993.
2. Vizental Adriana, Metodica predării limbii engleze, Ed. Polirom, Iași, 2007.

 

prof. Beatrice Ionela Enache

Școala Gimnazială Al. Piru, Mărgineni (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/beatrice.enache

Articole asemănătoare