Mediu și ecologie într-un învățământ digitalizat (formare prin programul Erasmus+)

Societatea actuală este într-o continuă schimbare și se confrunta cu diverse probleme cum ar fi motivarea elevilor, pregătirea acestora pentru meserii care nu s-au inventat încă, dar și cu probleme de mediu în era digitală. În prezent, accentul cade pe imaginație, creativitate și asertivitate. Fiecare elev este purtătorul unui univers miraculos ce trebuie apreciat pentru a-și atinge potențialul maxim.

Bazându-se pe aceste principii moderne, un colectiv de cadre didactice de la Liceul Teoretic Petru Cercel Târgoviște, format din Lică Veronica, Staicu Carmen, Nica Andra și Nica Ionuț derulează în cadrul proiectului Erasmus+: 2021-1-RO01-KA121-SCH -000007139 o deplasare în Chantilly, Franța pentru un curs de formare ” Eco – Friendly Classroom:Environment & Ecology in the Digital Age”, curs susținut de echipa L.E.A.R.N. Institute.

Obiectivele cursului se pliază pe nevoile școlii, deoarece, pe de o parte, se constată o tendință accentuată a demotivării elevilor, și, pe de altă parte, promovarea în rândul elevilor a conștiinței de mediu și a unei educații sustenabile și durabile. Totuși, considerăm că  marele câștig este pe plan personal, cadrele didactice având nevoie de lărgirea universului cultural și de accesarea resurselor puse la dispoziție în era digitală. Ca urmare a participării la aceste cursuri, cadrele didactice își vor îmbogăți tehnicile didactice, capacitatea de a sesiza nevoile elevilor și de a elabora activități care să aibă drept scop motivarea acestora. Se vor folosi tehnici moderne multimedia, materiale autentice, activități dinamice

Pe parcursul orelor, cursul a oferit experiențe şi informații de bază privind mecanismele problemelor de mediu în era digitală și cum se implementează această tranziție prin:

  • învățare despre conceptul de săli de clasă inteligente și implementarea acestuia;
  • dezvoltarea abilităților și tehnicilor aplicabile care pot fi utilizate pentru a stabili metodologii inovatoare ESD (Educație Sustenabilă și Durabilă) cu elevii;
  • creșterea abilităților tehnologice pentru adaptarea metodei de predare și pentru a oferi elevilor sprijinul adecvat de care au nevoie într-un context „verde”;
  • analiza modului de creare a proiectelor ecologice bazate pe tehnologie;
  • revizuirea strategiilor disponibile pentru introducerea instrumentelor digitale adaptate politicilor ESD;
  • evaluarea modului corect de implementare a strategiilor pe termen lung privind ESD în școală;
  • schimbul de bune practici și schimbul de experiență cu profesorii și personalul educațional din toată Europa.

Agenda programului de formare a fost foarte densă. S-a început cu ceremonia de deschidere, urmată de exerciții de spargere a gheții, exerciții de intercunoaștere, exerciții pentru formarea grupurilor și de reflecție.  În final, am avut parte de o vizită ghidată a castelului din Chantilly și a muzeului calului din Chantilly.

A doua zi, am continuat cu noțiunile de sala de clasă inteligentă ca mijloc de dezvoltare a metodologiilor de educație pentru dezvoltare durabilă, am explorat relația dintre sălile de clasă inteligente și metodologiile ESD (învățare bazată pe proiecte sau probleme, studiu de caz, simulare și anchetă cooperativă). Am identificat modul în care caracteristicile sălilor de clasă inteligente pot duce la implementarea metodologiilor ESD în practica reală de predare într-un mod eficient.

Săptămâna a continuat cu activități în care am aflat despre  cele mai noi tehnici care fac școlile mai ecologice, cum să promovăm o cultură a durabilității în școala noastră prin urmărirea diferitelor valori, cum ar fi implementarea ecologică și eliminarea instrumentelor tehnologice. Folosind studiul de caz și metoda bazată pe proiecte, putem crește gradul de conștientizare cu privire la reciclare și problemele de mediu cu realitatea virtuală, putem integra conceptul de sustenabilitate în proiectele cross-curriculare. Pentru a ne familiariza cu tradițiile și cultura franceză organizatorii au avut în program și o excursie la Paris, dar și o cină într-un restaurant tradițional francez.

Experiența franceză, deși scurtă, a oferit o perspectivă mai amplă asupra educației sustenabile și durabile, iar competențele acumulate la acest curs vor propune o diversificare a activităților școlare și extrașcolare într-un climat „verde”, dar și receptiv la nou.

 

prof. Ionuț-Bogdan Nica

Liceul Teoretic Petru Cercel, Târgoviște (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ionut.nica

Articole asemănătoare