Maria Montessori – influența în bazele educației

În opinia mea, Maria Montessori a fost un adevărat stâlp al pedagogiei, drept dovadă, metodele ei sunt utilizate și în prezent, iar școlile Montessori dăinuie. Aș putea spune că admirația față de acest personaj rezultă și din puterea ei feminină, faptul că s-a marcat într-o perioadă nu tocmai oportună femeilor. Viziunea ei este una pe care o admir și pe care o practic, deoarece sunt deja și eu la catedră. Generațiile se schimbă de la an la an, iar noi, dascălii, trebuie să îi pregătim în primul rând pentru adaptare. Copilul pregătit pentru adaptare va fi copilul pregătit să facă față oricărei situații, lucruri pe care ar trebui să punem accent, pe lângă dobândirea cunoștințelor.

Mai mult sau mai puţin, toate păcatele de moarte ne îndepărtează de copil, pentru că el, în comparaţie cu noi, nu este numai o fiinţă pură, ci are în el calităţi ascunse, misterioase, pe care noi adulţii, în general, nu la putem vedea, dar trebuie să credem în existenţa lor. (”Copilul, ființă divină, dar neînțeleasă”- M. Montessori)

Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 în Ancona, Italia și a decedat în 6 mai 1952, în Noordwij, Olanda. Familia ei s-a mutat la Roma, unde aceasta și-a realizat studiile la școala de stat, între 1886-1890, la Institutul Tehnic Leonardo da Vinci. Ea și-a dorit să devină inginer, cu toate că familia a încurajat-o spre învățământ. A studiat fizica, matematica și științele naturii la Universitatea din Roma, iar din lecțiile particulare oferite și-a plătit singură educația medicală. Ea a devenit una dintre primele femei care a activat în domeniul medicinii în Italia, fiind angajată la Spitalul San Giovanni. Maria și-a început cercetarea în ceea ce privește copii cu retard mintal după o vizită în cadrul unui azil, unde îngrijitorul i-a povestit cum copiii adună de pe jos firimiturile ce rămân după masă, aceasta observând imediat nevoia copiilor de stimulare senzorială și activitate, deoarece stăteau în camere goale, nemobilate (Gutek, 2004).

Maria Montessori trece de la medic la pedagog prin crearea instituției Școala pentru copii cu tulburări de comportament. A înființat în 1907 Casa dei Bambini, unde în timp avea să își concretizeze metodele și să își aplice ideile educaționale. Metoda Montessori a devenit cunoscută în Italia și în întreaga lume, concentrându-se în special asupra copiilor cu retard mintal.

Metoda Montessori, care a făcut înconjurul lumii are la bază ideea de învățare naturală, de explorare senzorială cu scopul de a crea o persoană independentă. Maria Montessori pune accent pe nevoile copilului, acestea fiind bazele educației, ea insistă pe mediul curat, plăcut și care stimulează creativitatea, mediul ar trebui să fie organizat și pregătit cu materiale didactice adecvate vârstei și intereselor copilului. Materialele sunt concepute pentru a permite copiilor să-și corecteze singuri greșelile și să învețe prin explorare și experiență directă, concepute pentru a stimula simțurile și pentru a ajuta copilul să dezvolte abilități cognitive acordând importanță dezvoltării senzoriale. Se recunoaște de asemenea că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare și că trebuie să fie tratat cu demnitate și respect.

Principiile metodei Montessori sunt o serie de idei fundamentale care stau la baza acestei abordări educaționale dezvoltată de medicul și pedagogul italian Maria Montessori, urmate și în ziua de azi (Hunt&Valsiner, 2014).

Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze (”Descoperirea copilului” – M.Montessori).
Când unui copil i se oferă puțină libertate de acțiune, el va spune imediat, „Vreau eu să fac asta!”. Dar în școlile noastre, unde mediul este adaptat nevoilor copiilor, ei spun „Ajută-mă să fac asta singur!”. Iar aceste cuvinte le dezvăluie nevoile interioare (”Descoperirea copilului” – M.Montessori).

Atitudinea Mariei vizează individualizarea copilului, ceea ce cred eu, ne va ajuta în cadrul profesiei pe care o urmăm. Prin această atitudine ajutăm la formarea personalităților, la formarea viitorilor stâlpi ai societății. Copiii se formează de la o vârstă fragedă, acasă, dar și în școli, noi fiind pentru ei modele și părinți secundari. Cred că modul în care noi privim și ajutăm copiii o să îi formeze în viitor. De cine ne amintim noi ca oameni în primul rând în viața de adult? De cei care ne-au format și îndrumat să devenim ceea ce suntem, iar un rol secundar în această devenire o au dascălii.

Cum aș putea să prezint în fața copiilor mei din grupă acest om, Maria Montessori? Cu siguranță nu contează detaliile științifice, nici termenii pedagogici pentru ei. Le-aș spune cu simplitate: Maria Montessori a fost o mamă a școlilor, ea a fost un personaj care a avut grijă de copii și care a dat exemple pe care le practicăm și noi azi, împreună. Vedeți cât de frumoasă este sala noastră de clasă? Maria a fost omul care a spus cât de mult contează ce aveți voi în jur. Vedeți cât de diferiți suntem? Prin simplu fapt că nu avem tuturor ne plac sau displac aceleași lucruri. Maria a fost omul care a spus că este în regulă să fim diferiți, că este în regulă să ne descoperim aptitudinile și că este în regulă să cerem ajutor pentru a deveni mai buni. Cât de bine vă simțiți când reușiți să realizați ceva, sau cât de bine vă simțiți când vă descurcați în diferite situații? Maria a susținut importanța copiilor și valorificarea lor, atingerea scopurilor prin descoperire. Cam așa aș vorbi despre Maria Montessori 😊.

Bibliografie
1. Gutek G.L., The Montessori Method, Rowman & Littlefield Publishers, Inc., New York. 2004
2. Hunt J.M., Valsiner J., The Montessori Method, Transaction Publishers, New Brunswick and London, 2014
3. Citate preluate de pe: citatepedia.ro , accesat la 25.05.2023
4. copiimontessori.ro, accesat la 25.05.2023.

 

prof. Bianca-Raluca Chiorean

Liceul Tehnologic Nr. 1, Surduc (Sălaj) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/bianca.chiorean

Articole asemănătoare