Un factor esenţial pentru obţinerea succesului în orice domeniu de activitate este motivația. Aceasta devine astfel o resursă importantă de optimizare a procesului didactic, o provocare pentru toţi actorii educaţionali: elevi, profesori, părinţi.
Noile tendințe în didactica chimiei promovează învăţătura centrată pe elev şi dezvoltarea personalităţii acestuia, ce reprezintă subiectul actului de învăţare calitativă.
La liceele cu profil tehnologic se observă tendinţa elevilor de a considera că disciplinele reale sunt secundare, prea complicate şi fără importanţă pentru viitorul lor. Se constată frecvent o lipsă de interes pentru învăţarea chimiei la majoritatea elevilor sau o motivaţie insuficientă pentru a obţine performanţe.
În ultimii ani, s-au intensificat cercetările privind modul în care tehnicile de manipulare sunt folositoare sau nu în planul activității didactice. Nu numai dascălul trebuie să cunoască modul în care aceste tehnici l-ar putea ajuta în creșterea motivației elevilor față de actul didactic și în schimbarea comportamentală și atitudinală; mai mult decât atât, el nu este ferit de acțiuni de acest gen provenite din partea elevilor săi(pe care trebuie să le gestioneze, în vederea păstrării unui climat școlar pozitiv și echilibrat).
Cercetările din domeniul tehnicilor de manipulare au subliniat câteva aspecte:
1. aceste strategii trebuie utilizate cu discernământ și să respecte anumite principii etice, fără de care s-ar ajunge la exagerări;
2. cadrul didactic trebuie să cunoască o multitudine de strategii, deoarece două demersuri opuse pot conduce la unul și același rezultat.
3. utilizarea lor trebuie facută în doze optime știut fiind că practicarea lor repetată poate conduce la conștientizarea de către subiecții acțiunii didactice, cu efecte nedorite asupra calității relațiilor cadrului didactic-elev.
Lakhani(2005) recomandă următorul parcurs didactic în acțiunea de “manipulare”:
- profesorul trebuie să-și observe cu atenție elevii, căutând subiecții care au neclarități, sunt nesiguri, caută răspunsuri. Aceștia reprezintă o sursă bună de manipulare, pe de o parte iar pe de altă parte, din partea lor cadrul didactic se poate aștepta la eventuale probleme de conduită.
- prin folosirea tehnicii intrebărilor, profesorul va testa apoi informațiile, valorile și nivelul de implicare pe care elevii respectivi le au în legătura cu activiatea pe care dorește să le-o propună.Se recomandă oferirea unor informații, care deși nu sunt greșite, sunt totuși contestabile, cu scopul de a-i mobiliza mental pe elevi.
- cadrul didactic le furnizează apoi elemente generale corecte despre problematica propusă, oferind astfel elemente sigure în nesiguranța indusă la etapa precedentă.
- este important că pe tot parcursul acestei activități cadrul didactic să construiasca relații profunde, bazate pe încredere cu elevii.
- în această etapă este momentul ca profesorul să le dea ocazia elevilor de a-și verbaliza dorințele și implicarea. Acest element este o dovadă că sunt ascultați și că părerea lor contează.
- pentru a da și mai mare greutate acestei dovezi, cadrul didactic poate da impresia că face un “pas înapoi”
Câteva din tehnicile mai importante folosite în spațiul procesului instructiv-educativ sunt prezentate în cele ce urmează:
Tehnica „piciorului în ușă”
Nu cred să fie vreun cadru didactic căruia să nu i se fi întâmplat să îi ceară unui elev să realizeze un lucru și acesta din urmă să nu îndeplinească sarcina respectivă. Cum putem crește șansele ca recomandarea noastră să fie urmată? Formularea unei cereri mici, nesemnificative la început va crește mult probabilitatea de a se îndeplini adevărata sarcină. Dacă avem de gând să cerem unui elev “încăpățânat” să facă un anumit lucru(pe care, din experiență, știm ca nu îl va face) putem să îi cerem mai întâi un lucru minor(pe care avem certitudinea că îl va realiza). Acest prim pas va crește probabilitatea ca elevul să încerce să realizeze și sarcina mai dificilă și mai consumatoare de timp și efort.
Dar așa cum precizăm la început când vorbim de o relație, fie ea și profesor-elev, ne referim la mai multe perpective asupra unuia și aceluiași fenomen. Prin urmare trebuie să fim atenți pentru a evita manipularea care vine, probabil inconștient, generată de experiențele anterioare, din partea educaților noștri. Să luăm același exemplu în care cadrul didactic îi cere elevului să realizeze o sarcină ce pare dificilă. Acesta poate încerca să scape de solicitare, fără a o refuza direct, cerându-i profesorului mai întâi să îi acorde o mică amânare, ceea ce poate ulterior să trimită la ideea că dascălul va fi mai deschis la amânarea fără termen a sarcinii. Sună cunoscut, nu-i așa?
Tehnica „ușii în nas”
La prima vedere, aceasta tehnică este total opusă “piciorului în ușă” dar este la fel de eficientă. Rezultă că atunci când e vorba de ființe umane și modul în care el reacționează/ interacționează, paradoxurile sunt firești și explicațiile multiple.
Experimentul inițial realizat de către Cialdini(Gueguen, 2007) pornea de la ideea că dacă îi vom adresa unei persoane o cerere exagerată, pe care acesta în mod firesc o va refuza, o a doua cerere mai mică decât prima(dar totuși consistentă) va fi mai ușor acceptată decât daca i-am fi propus direct subiectului această a doua cerere.
Într-adevar, tehnica “ușii în nas”este foarte eficientă dar trebuie luate în calcul mecanismele care o produc:
- efectul de contrast, a doua cerere este văzuta mai redusă decât în realitate, datorită propunerii exagerate;
- culpabilizarea persoanei – cine refuză se simte vinovat că face acest lucru și încearcă să găsească o “ieșire”, să se recompenseze, când îi cereți ceva care pare rezonabil;
- norma de reciprocitate – când cineva ne face un serviciu, simțim nevoia de a răspunde”cu aceeași monedă”.
Prin renunțarea la cererea exagerată în schimbul uneia moderate ni se activează norma de reciprocitate. De exemplu, ne întreabă elevii cât de lung trebuie să fie un referat la chimie? Le precizăm: 35 de pagini. După rumoarea stârnită, vociferări, întrebări repetate ei vor deveni sigur (o știu din experiență) agitați și stresați. Este momentul să facem o “concesie” și să fim de acord ca referatul să aibă doar 15 pagini (adevărata cerință).
Mai amintim și alte strategii eficiente ce pot fi utilizate în spațiul instructiv-educativ: tehnica de “flatare” precum și cea a “marcajului negativ”.
Concluzie
Manipularea este o tehnică-armă cu două tăișuri pe care cadrul didactic trebuie să știe să o folosească: pe de o parte, pentru a ști cum să se ferească de manipularea posibilă pe care elevul o produce în direcția profesorului, iar pe de altă parte, pentru a utiliza unele tehnici în scopul creșterii motivației față de actul didactic.
Bibliografie:
1. Angel, P. , P. , Devienne, Dicționar de coaching. Concepte, practici, instrumente, perspective, Polirom, Iași
2. Bocos, M. , 2007 , Didactica disciplinelor pedagogice, Paralela 45, Pitești
3. Cialdini, R. B., 2004, Psihologia persuasunii, Business Tech Internațional Press, București
4. Panisoara, I.-O. 2005 , Motivarea eficientă. Ghid practic, Polirom, Iași