Managementul școlar reprezintă, în perioadă actuală, o provocare continuă, ce poate fi dusă către o performanţă ridicată numai dacă persoanele desemnate ţin seama de funcţionalitatea complexă cerută unei şcoli, cunosc şi aplică un sistem de cunostinţe din ştiinţa conducerii, dacă sunt capabile să utilizeze o serie de tehnici si metode care să confere procesului de învăţământ consistentă, dinamism şi eficienţă. Pentru aceasta nu este suficientă experienţă de viaţă, este necesar şi un proces de instrucţie în arta managementului şcolar şi educaţional.
Din această perspectivă, considerăm necesar să amintim faptul că managerul şcolar exercită, în acelaşi timp funcţii manageriale cu acţiune secvenţială şi consecutivă, centrate pe dimensiuni complexe precum: analiză, diagnoză, organizare, proiectare, planificare, implementarea programelor (conducerea operaţională, controlul, evaluarea finală).
În acelaşi timp, funcţiile manageriale sunt centrate şi pe dimensiunea umană, cu activităţi concrete precum: organizarea grupurilor, formarea echipelor; orientarea profesională a elevilor, consilierea profesorilor, motivarea oamenilor, participarea, dezvoltarea personală a membrilor echipei; negocierea; prevenirea si rezolvarea conflictelor etc
Managementul educațional mai este definit și ca un domeniu de studiu și activitate care vizează modurile de funcționare și conducere ale organizațiilor educaționale și care ar trebui să aibă în vedere scopul și obiectivele educației (Bush, 2015, p. 13), iar o altă definiție vorbește despre ”o funcție executivă destinată punerii în practică a politicilor aprobate” (Bolam, 1999, apud Bush, 2015). Pentru a îndeplini aceste cerințe, managerul trebuie să beneficieze de o anumită pregătire profesională în anumite domenii. Astfel, Niculescu (2003, pg. 49-53) consideră că domeniile necesare formării unui manager sunt de patru feluri: funcționale, programatice, interpersonale și contextuale.
Domeniile funcționale vizează leadership-ul, culegerea de informații, analiza problemelor, decizia, grija pentru organizație, implementarea și delegarea sarcinilor. Domeniile programatice cuprind procesul educațional și mediul de învățare, construcția curriculară, îndrumarea elevilor și dezvoltarea acestora, dezvoltarea personalului, măsurare și evaluare și alocarea de resurse. Domeniile interpersonale se referă la motivarea celorlalți, sensibilitatea interpersonală, exprimare verbală orală, exprimare nonverbală și exprimare verbală scrisă. Domeniile contextuale presupun valorile filosofice și culturale, respectarea prevederilor și reglementărilor legale, influențele politice și relațiile cu publicul și cu media.
Tot referitor la formare, Chivu (2008) consideră că din conținutul pregatirii directorilor de școli nu trebuie să lipsească următoarele domenii tematice:
- pregătirea managerială generală, care vizează aspect legate de managementul schimbării și al tranzițiilor; proiectarea, organizarea, monitorizarea și evaluarea în toate domeniile funcționale; managementul deciziei; strategii de comunicare eficientă; motivarea, implicarea personalului și participarea acestuia la nivel decizional; dezvoltare și formare profesională; dinamica de grup, formarea și conducerea echipelor, negociere și rezolvarea conflictelor; conducerea ședințelor și a reuniunilor de lucru; managementul timpului și al priorităților; managementul stresului și relații sistemice și comunitare;
- politicile educaționale și legislația specifică;
- management financiar și tehnici bugetare;
- management informațional etc.
Despre pregătirea inspectorilor școlari, autoarea consemnează că aceasta trebuie să fie una specifică, prin care să se obțină o ”abilitare critică” și metodologică în problematica asigurării calității în educație, astfel încât să denote un comportament adecvat în timpul inspecției, să cunoască tipurile și modurile de utilizare a informațiilor și evidențelor obținute, să cunoască standardele în raport cu care vor fi judecate informațiile culese, să realizeze o planificare echilibrată a inspecției, să aibă capacitatea lucrului în echipă etc.
În ceea ce privește competențele manageriale necesare, acestea se pot forma ”în cea mai mare parte a elementelor lor constitutive, în ciuda faptului că există teorii potrivit cărora se consideră că un manager este <<născut>> ca atare”. (Niculescu, 2003, p. 55). Chivu (2008) consideră că acestea derivă din responsabilitățile și rolurile îndeplinite de manageri în cadrul organizației și pot fi: conceptuale, umane și tehnice. Capacitățile conceptuale constau în capacitatea managerului de a vedea organizația ca pe un întreg și de a cunoaște locul fiecărui departament în cadrul acesteia, dar și locul organizației în comunitate. Totodată, capacitatea managerului de a gândi strategic, de a observa complexitatea unei situații și de a diminua efectul acesteia, precum și abilitatea de a lua decizii pe termen lung se încadrează tot în cadrul acestui tip de competențe.
Abilitățile umane sunt reprezentate de capacitatea managerului de a lucra cu oamenii, de capacitatea de a-i motiva, de modul de relaționare la nivel individual sau de grup, indiferent de relațiile existente, de capacitatea de comunicare, de implicarea în soluționarea conflictelor, de capacitatea de a stimula atitudini pozitive față de locul de muncă etc. (Chivu, 2008, p. 208). Același autor definește competențele tehnice ca fiind reprezentate de cunoașterea metodelor, tehnicilor, echipamentului implicat în activitățile date și de abilitățile necesare sarcinilor specifice postului.
În ceea ce privește trăsăturile importante ale unui manager putem vorbi despre: caracter, inițiativă, devotament, inteligență, receptivitate, percepție, previziune, intuiție, persuasiune, deschidere intelectuală și flexibilitate (Chivu, 2008).
Autorii lucrării coordonate de Iosifescu (2001, p. 44) grupează calitățile și abilitățile manageriale în mai multe categorii. Astfel, vorbim despre:
- calități intelectuale, care cuprind gândirea logică, capacitatea de conceptualizare, capacitatea de diagnoză etc.;
- calități antreprenoriale, unde se încadrează capacitatea de decizie, proactivitatea etc.;
- socio-emoționale, precum: autocontrol, spontaneitate, obiectivitate, autoestimare corectă, capacitatea de rezistență și adaptabilitate;
- abilități interpersonale: încredere, centrare pe dezvoltarea celorlalți, capacitatea de a-i influența pe ceilalți, capacitatea de a asculta părerile celorlalți și de a le lua în considerare, comunicare facilă, atitudine pozitivă, capacitate de a controla procesele de grup.
Aceeași autori precizează și necesitatea unor capacități și calități, pe care le numesc „noi”, pe lângă cele menționate anterior, precum:
- răspuns la schimbare și management performant al acesteia;
- gândire strategică și viziune asupra organizației ca întreg;
- orientarea către satisfacerea nevoilor beneficiarilor;
- utilizarea proficientă a resurselor financiare;
- facilitarea contribuției celorlalți;
- înțelegea rolului informației și a tehnologiei informaționale;
- coerență, asertivitate și caracter persuasiv în comunicarea verbală;
- asumarea riscului în elaborarea deciziilor.
Niculescu (2003) consideră că managerul școlar este o resursă pentru cei cu care interacționează în activitatea sa și care manifestă o serie de așteptări. De asemenea, consideră că managerul școlar este responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă în domeniul de activitate pe care îl conduce, pentru sine și pentru cei pe care îi reprezintă. Pentru a fi o resursă eficientă, managerul trebuie să dispună de o capacitate ridicată de a se conduce pe sine și pe ceilalți, de a planifica și organiza în funcție de priorități și urgență, de o bună gestionare a timpului și resurselor. Astfel, managerul școlar este predispus la numeroase surse de stres pe care trebuie să le gestioneze corespunzător.
Necesitatea unui management performant este specifică oricărui domeniu, inclusiv cel educațional. În acest sens, Gherguț (2007) vorbește despre importanța „regulii celor 4 C” necesară în conduita și practica fiecărui manager. Această regulă prezintă patru caracteristici comune necesare realizării unui management performant și anume: coerența, curaj, claritate și considerație. În ceea ce privește coerența, autorul consideră că un manager trebuie să o stabilească între vorbe și fapte, între decizii și între obiectivele propuse și mijloacele alocate. Un manager coerent în activitățile sale, indiferent de stilul adoptat și de acordul sau dezacordul subordonaților sau colaboratorilor asupra deciziilor sale, este, în viziunea aceluiași autor, un manager a cărui legitimitate este rar contestată.
Referitor la curaj, Gherguț precizează că acesta alături de inteligență definește prima calitate a managerului. A avea curaj semnifică în cazul managementului a lua decizii, a spune atât ce se dorește, cât și ce nu se dorește, ce merge și ce nu merge, a aprecia pozitiv sau negativ activitatea membrilor organizației. Curajul este descris, în acest caz, ca fiind sinonim cu voința, tenacitatea, perseverența, dar și ca manifestându-se sub formă de rezistență la numeroase presiuni venite atât din interiorul organizației, cât și din exteriorul acesteia.
Al treilea „C”, așa cum precizează autorul, reprezintă claritatea văzută ca necesitatea informării clare a personalului și practicarea transparenței în raporturile dintre manager și subordonați. Astfel, claritatea vizează clarificarea misiunii organizației și a „regulilor jocului”, precizarea opțiunilor strategice și a obiectivelor care trebuie urmărite și comunicarea periodică în ceea ce privește activitatea organizației.
Considerația presupune acordarea de atenție personalului din subordine, ascultare și respect, rezervarea timpului necesar pentru a întâlni și asculta fiecare colaborator, evitarea manifestărilor de dispreț pentru activități mai puțin valoroase, valorizarea ideilor și propunerilor venite din partea subordonaților (Gherguț, 2007, p. 19).
Bibliografie
1. Bush, T. (2015). Leadership și management educațional. Iaşi: Polirom.
2. Chivu, R. (2008). Elemente generale de managementul educatiei. București: Meronia.
3. Gherguţ, A. (2007). Management general şi strategic în educaţie. Ghid practic. Iaşi: Polirom.
4. Iosifescu, C. Ș., Nedelcu, A. & Palade, E. (2009). Management instituțional și management de proiect. București: Educația 2000+.
5. Iosifescu, Ș. (coord). (2001). Management educațional pentru unitățile de învățământ. București: ISE-MEC
6. Maior, C. (2011). Management educațional. Arad: „Vasile Goldiș” University Press
7. Niculescu, R. M. (2003). Management educațional. În Ș. Iosifescu (coord). Management educațional. Volumul I (pg. 13-96). Iași: CDRMO.