Managementul în școală are la bază „știința conducerii” în general și a școlii în special, știința care pune la dispoziție suportul teoretic necesar practicii de conducere.
Esența rolurilor manageriale ale cadrelor didactice în activitatea de la clasă este orientarea și dirijarea resurselor umane și materiale de care dispune clasa și procesul instructiv-educativ la un moment dat, către realizarea obiectivelor proiectate, în condiții de eficiență maximă.
“Arta de a lucra cu oamenii se constituie distinctă a conducătorului modern din învățământul de toate gradele.” (Ioan Jinga)
În sistemul social de educație și învățământ, cadrul didactic trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă, să stabilească relații de cooperare cu părinții acestora și cu alți factori interesați ai societății. El nu educă numai la catedră sau în clasă, ci, prin fiecare contact relațional cu copiii și părinții, desfășoară o muncă de creștere și dezvoltare, de conducere și direcționare. Activitatea educatorului se desfășoară în fața unor individualități psihice umane în formare. Deci educatorul are resonsabilități maxime în ce privește comportamentele și intervențiile lui. Educatorul are, de asemenea, un rol decisiv în rezolvarea conflictelor, în luarea celor mai importante decizii.
Activitatea de luare a unei decizii presupune trei etape:
1. Pregătirea deciziei – include identificarea problemelor, obținerea informațiilor necesare despre aceste probleme, selecționarea, organizarea și prelucrarea informațiilor, elaborarea variantelor de acțiune și a proiectelor planurilor de măsuri.
2. Adoptarea deciziei – implică o activitate de analiză și comparare a avantajelor și dezavantajelor fiecărei variante, urmată de alegerea variantei celei mai avantajoase.
3. Aplicarea deciziei -implică o serie de activitați de natura organizațională și motivațională: comunicarea deciziei, explicarea și argumentarea ei, organizarea acțiunii practice, controlul deciziei, reglarea acțiunii, adoptarea unor decizii de corectare a deciziei inițiale.
REZOLVAREA UNUI CONFLICT
La grădinița la care lucrez mi-a fost repartizat în grupă copilul M.A de către directorul școlii, fiind prezentat ca un copil „mai răsfățat”, fără să mi-se aducă la cunoștință adevăratele probleme ale copilului M.A.
1.Identificarea cazului
Conflict între copiii din grupă și copilul nou venit, M.A.; conflict între părinții copiilor din grupă și părintele copilului M.A.
2.Analiza – sinteză a cazului
Copilul M.A, nou venit nu se integrează în colectivitate și constat că nu este „răsfățat”, ci prezintă grave tulburări de comportament. M.A își lovește colegii, își sperie colegii prin comportamentul agresiv față de propria persoană (se dă cu capul de masă, își bagă creionul în ochi) și poartă aparat auditiv. În urma celor constatate, am o discuție cu părinții copilului (M.A) și-i rog să-mi pună la dispoziție adeverința medicală și alte documente medicale pe care le au referitor la starea de sănătate a copilului. Astfel, aflu că acest copil este un caz special cu grave probleme de sănătate: hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, sindrom hiperchinetic, purtător de implant cohlear. Copiii povestesc acasă despre noul lor coleg și felul cum se comport acesta cu ei. Într-una din zile, în vestiar, la plecarea copiilor acasă, părinții copiilor din grupă reproșează tatălui lui M.A că deseori copii vin acasă speriați de felul cum se comportă M.A, îi lovește și nu pot fi atenți la activități din cauza comportamentului lui M.A. și-i recomandă să-l înscrie la o școală specială. Părinții copiilor iau această atitudine fără a discuta cu educatoarea. Părintele admonestat îmi prezintă incidentul și îmi pune la dispoziție și o declarație pe propria răspundere că este la curent cu manifestările violente ale fiului său pe perioada frecventării grădiniței și își asumă eventuale consecințe rezultate din comportamentul acestuia. Ascult cele prezentate de tatăl lui M.A și încerc să-l liniștesc, asigurându-l de cooperare pentru rezolvarea conflictului și in același timp îl asigur că voi folosi mijloace și metode adecvate ca M.A să se integreze în colectivitate și să fie un bun coleg.
3. Stabilirea alternativelor de rezolvare a cazului
După terminarea programului discut cu părinții copiilor nemulțumiți. Aceștia recunosc că au acuzat părintele și copilul M.A de un comportament neadecvat. Părinții sunt nemulțumiți pentru că toți copiii din grupă sunt speriați de comportamentul violent a lui M.A și uneori chiar îi lovește. In urma celor întâmplate am organizat o ședință cu părinții având ca temă „Arta de a fi părinte”. În cadrul acestei ședințe, am prezentat și cazul copilului M.A, acesta este un caz special, cu grave probleme de sănătate. Am lansat rugămintea să facem front comun astfel încât acest copil să se integreze în colectivitate și în cele din urmă să frecventeze o școală normală (nu specială). Am prezentat și câteva puncte din discuția mea cu tatăl lui M.A.
Am pus întrebări referitoare la sănătatea copilului M.A, de când au apărut aceste probleme, comportamentul lui în familie și față de prietenii de joacă. Tatăl a fost sincer în răspunsurile date, scopul lui fiind unul singur: recuperarea copilului.
Rezolvarea cazului va fi centrată pe relația copil-copii/ copii-copil, pentru a împiedica pentru viitor să mai creeze disensiuni în cadrul colectivului de părinți și implicit în colectivul de copii. În acest sens, se vor dezvolta și valorifica aptitudinile de socializare ale copilului în vederea integrării acestuia în grup.
4. Optimizarea soluției finale adoptate pentru rezolvarea cazului
Discuții, în particular, cu ceilalți copii, sugerându-le să-l propună pe M.A în roluri principale (în jocurile liber- creative); Sprijinirea băiețelului în găsirea unor prieteni potriviți cu care să colaboreze; Evidențierea de către copii și educatoare a unor calități și aptitudini ale lui M.A pentru a se simți îndrăgit și apreciat de aceștia; Sprijinirea continuă, cu multă căldură, atenție și apreciere permanentă în acceptarea și rezolvarea sarcinilor primite; Stimularea unui comportament dinamic prin sarcini de lucru în joc acceptate anterior, pentru a-i întări încrederea în forțele proprii; Comunicarea eficientă cu părinții lui M.A (discuții, vizite la domiciliu, sugestii pentru activitățile desfășurate în familie pentru a avea o continuitate cu cele desfășurate la grădiniță); Participarea tatălui, în limita timpului disponibil, la activitățile din prima parte a zilei.
5. Stabilirea unor concluzii
Conflictul între părinți s-a creat din cauza necunoașterii suficiente a copilului M.A de către părinții celorlați copii și chiar a colegilor. Copiii au recurs la relatarea situației reale pentru că se temeau de M.A și de reacțiile violente ale acestuia. Copiii îl considerau un pericol pe M.A, pe când acest copil avea nevoie de afecțiune, încredere în sine și integrarea în colectiv.
Aplicând alternative de rezolvare a conflictului s-a ajuns la următoarele rezultate:
Conflictul acut s-a stins; M.A a fost acceptat de colegii din grupă, s-a integrat în colectiv și se bucură de aprecierea și respectul colegilor; Colegii s-au obișnuit să comunice cu M.A și, ținând cont de problemele lui de sănătate, îl sprijină în rezolvarea sarcinilor cu un grad mai mare de dificultate; M.A le vine în ajutor colegilor sprijinindu-i în realizarea activităților practice (acesta având îndemânare la decupat); M.A se implică în rezolvarea activităților gospodărești; Părinții copiilor au înțeles cazul lui M.A, sunt mai toleranți și și-au educat copiii să-și ajute colegul; Tatăl lui M.A comunică cu ceilalți părinți, fac schimburi de ideii în ceeace privește rezolvarea diferitelor probleme apărute în comportamentul copiilor;
Controlul situației se realizează continuu, păstrându-se permanent legătura cu familia lui M.A.
6. Evaluare:
Atitudinea lui M.A a început să se schimbe, a fost acceptat de colectivul de copii, participă la activități, rezolvă sarcinile. Deși problemele de auz nu se vor rezolva niciodată, copilul a fost înscris în clasa I alături de ceilalți copii din grupă, acesta făcând față cu ușurință activității de tip școlar.
Bibliografie:
• Ioan Jinga ,„Managementul învățământului”, Editura ASE, București, 2003
• Toma Steliana, „Profesorul, factor de decizie”, Editura Tehnică, București, 1994