În realizarea acestei lucrări, am avut în vedere un număr de manuale de limba și literatura română, destinate claselor a X-a pentru a evidenția felul in care este abordată opera lui Liviu Rebreanu. Noțiuni ca modern sau tradițional, perspectiva narativă, tipologia personajului principal, realism sau naturalism, in cazul de faţă, sânt tratate uneori fără rigoare, schematic și derutant. Manualele includ, la romanul de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial și la Rebreanu, ca autor canonic, Ion (prezent in aproape toate) și Padurea spânzuratilor (prezent doar intr-unul dintre ele).
„Romanul acesta l-am scris în primii ani ai războiului şi am impresia că dac-aş fi plecat şi eu la Iaşi, cu literaţii, Ion n-ar mai fi apărut. Aş fi pierdut firul lui sau aş fi pierdut manuscrisul, aşa că Ion n-ar mai fi văzut lumina tiparului.”
Se știe că literatura interbelică, în cazul romanului Ion, pune in lumină latura socială a textului și vede in personajul principal tipizarea specifică realismului. Critica mai nouă va dezvolta ideea.
Lucian Raicu, în substanţiala sa monografie din 1967, îl caracterizează pe Ion ca erou al unei epopei tragice şi observând realismul de o factură epopeică.
Criticul N. Manolescu a intuit caracterul epopeic al romanului. „Epopeea înseamnă înainte de orice spirit epic, supradimensionare a personajelor, ce primesc statură eroică, şi a acţiunii. Nici în cele mai izbutite momente ale Răscoalei viziunea realistă nu atinge măreţia din Ion. Personajele seamănă aici cu nişte masive forţe ale naturii, existenţa lor e privită fără relativism şi fără ironie, cuprinsă într-o temporalitate lentă, ce trece parcă pe deasupra istoriei, înglobând-o în sine.”
Lumea ţărănească este dominată de simboluri simple şi fundamentale: naşterea, nunta, hora, moartea, pământul, care sunt înscrise sub tiparul acestei lumi autohtone.
Alexandru Săndulescu dezbate pe larg această viziune epopeică şi redă pe scurt şi opinia altor critici: „Faptul a fost remarcat, sub diverse forme, de către mai toţi criticii operei lui Rebreanu, insistându-se, în chip curios, asupra lui Ion, în care Eugen Lovinescu, de pildă, recunoştea «epopeea ţărănimii noastre prinsă în celula unui sat ardelean». După G. Călinescu, care apăsa prea mult pe tipicitate, înţelegea numai sub latura generalului, «rostogolirea romanului este epopeică, stilul este al mai marilor epopei». Şerban Cioculescu lărgeşte sfera de cuprindere făcând un pas şi mai ferm înspre intenţiile scriitorului: «…dând cea mai puternică expresie psihologiei ţărăneşti în Ion, Crăişorul, Răscoala, Liviu Rebreanu a creat adevărata epopee naţională».
«Eroul epopeii – susţine un teoretician modern al romanului, Georgy Lukacs – nu încarnează un destin individual, ci cel al unei colectivităţi». Este firesc cazul romanului despre răscoală din 1907. În privinţa lui Ion, lucrurile stau altfel şi aici împărtăşim opinia lui I. Ianoşi şi cel puţin în parte, a lui Al. Piru. Eroii sunt într-adevăr individualităţi. Dar ceea ce conferă unitate celor două capodopere, chiar dacă ele sunt diferite ca formulă, este viziunea epopeică de cuprindere a întregului şi a eternului, a istoriei unei lumi şi naţiuni, în luptele ei pentru afirmare, pentru libertate naţională şi dreptate socială.”
Odata cu monografia lui Lucian Raicu din 1967, incepe sa fie descoperit un Rebreanu mai pe gustul contemporaneității, profund nu doar în observarea grupurilor umane, dar și în analiza individului. Dezvaluie un romancier modern, din perspectiva lui Nicolae Balota, Nicolae Manolescu, Ov.S.Crohmalniceanu si altii.
Tentaţia modernizarii forțate trece din spațiul criticii și eseisticii literare in acela al manualelor și explică, în parte, nesiguranța întrebuințării unor concepte operational-educaționale, prin urmare a unor noțiuni fundamentale, pentru că ele sânt instrumentele de lucru ale elevului..
În manualul Editurii Corint, spre exemplu, din 2005 (autori: Marin Iancu, Ion Balu, Rodica Lazarescu), despre personajul lui Rebreanu se afirmă urmatoarele: „Personaj modern, căruia i se motiveaza actiunile, Ion este prezentat prin mai multe perspective: „pluriperspectivism“. Termenul din urma este explicat pe pagina anterioara: „Tehnica pluralității perspectivelor (caracterizare directa realizata de alte personaje)“. Dacă definim perspectiva narativă (punctul de vedere, focalizarea) astfel, putem considera că Homer din Iliada este epopee modernă, deoarece numărul de personaje din epopee este mai mare și crește probabilitatea diversității punctelor de vedere exprimate prin dialog sau monolog, nu prin narațiune.
Încadrarea romanului intr-una din formulele prevăzute de programa de bacalaureat, roman (traditional, modern, obiectiv, subiectiv) pune uneori probleme elevilor care văd în Ion a lui Liviu Rebreanu un roman modern. Idee subliniată și de George Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ,,(…) Liviu Rebreanu este un mare scriitor și pe drept cuvânt creatorul romanului românesc modern,(…)”
La începutul capitolului consacrat lui Liviu Rebreanu, Călinescu afirmă: ,,Ion este pânza enormă(…). Ca roman țărănesc, el are un precursor în Mara lui I. Slavici, ca roman al ambiției, măcar în aparență, e în linia Ciocoilor vechi și noi.”
La rândul său, și Lovinescu în Istoria literaturii moderne il considera pe Liviu Rebreanu ctitorul romanului nostru modern, iar afirmatia a fost preluata de intreaga critica.
„E. Lovinescu a văzut foarte bine că proza noastra avea nevoie de maturizarea realismului obiectiv, vârsta pe care nu o traise încă decât prin experiențe. Prin Rebreanu literatura română consumă, în plin secol XX, o etapa absolut necesara în evoluția organică a unei literaturi tinere, etapa pe care marile literaturi o incheiaseră în secolul anterior“ (in Liviu Rebreanu, Editura Aula, Brașov)
Un alt risc al abordării noi propuse de manualele alternative este vulgarizarea reperelor, din dorința de a face accesibile idei care reclamă o experiență culturală și de viață mai bogată decât aceea a unui adolescent. Lăsând la o parte faptul că accesibilitatea la acest nivel este foarte greu de măsurat și că este preferabil un text care să dea de gândit și să nască întrebări (cu conditia sa fie impecabil la nivelul clarității in formulare) unuia care să simplifice lucrurile până la denaturarea lor, dacă evitam ceea ce este complicat și nuanțat în analiza textului literar riscăm să ratăm tocmai „miezul“ lui și să-l reducem la șabloane tehnice sau existențiale, ușor de intrebuințat în descifrarea oricărui text.
Tema pământului din romanul Ion nu pune probleme atunci când manualele se limitează la motivațiile economico-sociale, dar aproape toate incearcă să prinda ceva și din reverberațiile ei arhetipale, cu rezultate nu totdeauna fericite. Există tentația reducerii arhetipalului, subliniat printre altele de secvenţa sarutării pământului, la patologic, în cazul Editurii Teora, 2000 .
În manualul Editurii Punct&aideia, 2000, obiectivitatea narativa este definită în afara oricărei naratologii: „Caracterul obiectiv al faptelor relatate creează o distanță între narator și evenimentele relatate“ Dupa cum se știe, obiectivitatea nu se raportează la intâmplări, ci la cine le vede (un narator, un personaj) si la cum le vede.
Oprindu-mă la manualul publicat de Editura Corint, coordonat de Eugen Simion se poate sublinia că este abundent în informații, dominat de neologisme.
În definirea romanului sunt invocate: spațiul acțiunii, cadrul social sau geografic, curentul literar, forma de organizare epică, tehnica narativă etc,. Mai mult decât atât, în cadrul aceleiași prezentari generale a romanului, poziția lui E. Lovinescu este sintetizată astfel: „E. Lovinescu (Istoria literaturii romane contemporane) face disocierea între «subiect» (rural) si «obiect» (urban), atribuind dezvoltarea lentă a romanului romanesc preponderenței «subiectului» asupra «obiectului», adica a «ruralului» asupra «urbanului»“.
După această prezentare, într-o pagina care precede textele selectate din romanul românesc, manualul propune următoarea clasificare:- romanul traditional: Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi; romanul realist: Liviu Rebreanu, Padurea spinzuratilor; romanul simbolic: Mihail Sadoveanu, Baltagul; romanul istoric: Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului…; romanul modernist :Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi; romanul subiectiv: Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach și Mircea Eliade, Nunta-n cer; romanul clasicizant: G. Calinescu, Enigma Otiliei; romanul realist modern: Marin Preda, Morometii.
Pădurea Spînzuraţilor este construită în întregime pe schema unei obsesii, dirijând destinul eroului din adâncimile subconştientului.
La fel ca personajul Ion, obsedat de pământ, Puiu Faraga din Ciuleandra, în Apostol Bologa se surprind toate fazele de îmbolnăvire ale sufletului, psihologii obsesionale. Aceasta este tema centrală a romanului, complexul obsesional, deoarece după spusele scriitorului, şi-a dorit ca Pădurea Spânzuraţilor să fie o carte de suflet şi nu numai una de război.
Pădurea Spînzuraţilor s-a născut dintr-o fotografie pe care un prieten i-a arătat-o scriitorului, la sfârşitul anului 1918, fotografia reprezenta o pădure în care erau mulţi cehi spânzuraţi : „Fotografia reprezenta o pădure plină de cehi spînzuraţi în dosul frontului austriac dinspre Italia. Prietenul pleca la conferinţa păcii, unde fotografia avea să demonstreze cum au fost trataţi cehii de către conducătorii monarhiei austriece.”
Şi acest roman a avut la bază câteva scene pe care Rebreanu le-a prezentat în Jurnalul său : prima scenă este fotografia care a avut un impact asupra sa : „Fotografia m-a impresionat puternic şi m-a urmărit multă vreme. Auzisem că execuţii similare ar fi suferit şi mulţi români. Mi se povestise că chiar la Bistriţa, deci în ţara mea, au fost spînzuraţi mai mulţi preoţi şi ţărani bucovineni.”
„Fără de tragedia fratelui meu, Pădurea Spînzuraţilor, sau n-ar fi ieşit deloc, sau ar fi avut o înfăţişare anemică, livrească, precum au toate cărţile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie şi înviorătoare pe care numai experienţa vieţii o zămisleşte în sufletul creatorului… Apostol Bologa însă n-are mai nimic din fratele meu. Cel mult cîteva trăsături exterioare şi poate unele momente de exaltare. Tragedia lui mi-a prilejuit doar cadrul în care se petrecea romanul şi puţine personaje localnice, preotul, groparul, Ilona, etc. Pentru zugrăvirea militarilor, am utilizat cunoştinţele şi prieteniile mele cu ofiţerii noştri. Klapka, de pildă are multe asemănări cu un ofiţer român, azi colonel. În Apostol, am vrut să sintetizez prototipul propriei mele generaţii. Şovăirile lui Apostol Bologa sunt şovăirile noastre, ale tuturora, ca şi zbuciumările lui…Numai un astfel de om putea să fie personajul central al unui roman în care lupta dintre datorie şi sentiment ameninţa mereu să degenereze în frazeologie goală, patriotardă.(…) Eroul meu e mai puţin „erou ”, pentru că în Pădurea Spînzuraţilor am arătat însăşi originea şi creşterea dezechilibrului moral al unui om, slab în fond, ca toţi oamenii, doritori de dragoste, pe care o găseşte la o unguroaică – deşi ar părea neverosimil unui literat official – şi plâns la spînzurătoare tot de un ungur, tatăl Ilonei.”
Revenind la manualul publicat de Editura Corint, coordonat de Eugen Simion, acesta rezumă romanul pe câteva pagini şi-l comentează, urmarind evoluţia psihică şi morală a eroului, iar unele dintre noţiunile de teorie literară explicate în marginea paginilor, cum ar fi discontinuitatea temporală în naraţie sau memoria involuntara, trimit la romanul modern.
„Dincolo de texte, un manual conţine în filigran imaginea unui elev, a unui profesor şi a relaţiei dintre cei doi. Daca vrem un parteneriat, cum ar fi necesar, atunci trebuie să deprindem arta dialogului şi a respectului pentru gândirea celuilalt, să nu-i oferim adevăruri absolute la tot pasul, ci doar informații exacte şi adevăruri parțiale. Şi, mai ales, sa-l provocăm să gândească. Așa cum spunea un veritabil gânditor, educatorul „nu trebuie să impună celor pe care-i educă scara valorilor sale «superioare», el este cu siguranță dator să stimuleze interesul lor pentru aceste valori. El e dator să se îngrijească de sufletele elevilor săi.”
Bibliografie
Liviu Rebreanu Jurnal vol. I editura Minerva Bucureşti 1984, p. 258 ;
2 Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, p.171-172;
3 Al. Săndulescu, Introducere in opera lui Liviu Rebreanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p.8-9;
4 Al. Săndulescu, Introducere in opera lui Liviu Rebreanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p.8-9;
5 Dumitrița Stoica, Observator cultural-Spiritul critic în acțiune , nr.567 din 18.03.2011;
6 George Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p.737;
7 George Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p. 731;
8 Liviu Rebreanu Jurnal vol. I editura Minerva Bucureşti 1984, p. 315;
9 Liviu Rebreanu Jurnal vol. I editura Minerva Bucureşti 1984, p. 316;
10.https://www.observatorcultural.ro/articol/manualele-de-literatura-romana-intre-profesionalism-si-impostura-2/