Ca profesor, o întrebare pe care din ce în ce mai des mi-o pun este: ”Cum aș putea să-i fac și pe elevii mei să trăiască intens în universul cărții și să simtă bucuria de a privi lumea prin ochii altora?” Și cred că nu sunt singura care își pune această întrebare.
Cauzele acestei îndepărtări de artă, în general, de beletristică, în particular, sunt cunoscute: copiii sunt obișnuiți de mici cu un ritm mult mai rapid al percepției, viața lor este mult mai dinamică vizual și auditiv decât acum zece ani, cu un ritm al schimbării stimulilor extrem de rapid, astfel că atenția lor zăbovește mult mai puțin timp asupra unui subiect, iar imaginația, cea care ajută pe fiecare cititor să reconstruiască din cuvinte o întreagă lume, operează cu alte reprezentări, alte teme, alte concepții decât cele din literatură, cu reprezentările pe care media de astăzi și rețelele de socializare le propagă într-un mod copleșitor. Cantitatea sufocă ușor calitatea.
Progresul tehnologic a configurat o graniță foarte fină între realitate și lumea virtuală: în jocurile pe calculator epoci foarte îndepărtate, ființe fantastice, fapte reale și viziuni imposibile se reunesc într-un format comun, astfel că reprezentarea imaginară a unei lumi construite doar din cuvinte, așa cum se întâlnește în romane, devine asemenea unui maraton față de o plimbare în parc.
Foarte mulți adolescenți consideră că realitățile din trecut nu mai sunt pentru ei atractive. Că ei nu mai seamănă cu tinerii din perioada interbelică, de exemplu (dacă ne gândim bine, literatura noastră nici nu are o galerie bogată de personaje copii sau adolescenți!), iar Nică, preacunoscutul personaj al lui Creangă, nu mai are nicio legătură cu copiii de azi și cu preocupările lor.
Au dreptate, trebuie să recunoaștem! Dar dreptate au și cei care prețuiesc înțelesurile umane ascunse în destinele unor personaje ale romanelor celebre, destine în care se pot regăsi trăiri, speranțe, dileme sau temeri asemănătoare cu cele ale unui adolescent din zilele noastre. Mai este pusă, de asemenea, în discuție și ideea că ceea ce înseamnă înșiruirea pașilor umanității pe strada numită timp – istoria – a lăsat urme care trebuie cunoscute.
Care ar fi soluția? Există ea? Poate că, dacă încercăm să privim altfel, dintr-un alt unghi, am putea prezenta lucrurile într-o altă lumină. Poate că doar felul în care comunicăm despre opera literară trebuie puțin modificat.
”Din realitatea întreagă, fiecăruia îi iese în cale doar o porțiune a ei” – spunea Rudolf Steiner, întemeietorul antroposofiei. Aceste mici realități pot fi însă calea de acces către un întreg spiritual, care să se contureze în fața elevilor pe nesimțite și fără o atitudine foarte directivă. Acesta ar putea fi un mod de abordare pentru modul în care copiii și adolescenții de astăzi se pot apropia de opera literară. Lumea lor se compune dintr-un ansamblu de informații, asemenea unui imens puzzle, în permanentă reconfigurare. Așadar, poate că o abordare nu a întregului, ci a unor părți din realitate, ar putea fi calea către înțelegerea înțelesului uman înscris în opera literară. Căci, indiferent de proporția între realitate și ficțiune, există întotdeauna reprezentările unei lumi în care scriitorul a trăit, așa cum și în personajele sale se pot regăsi fragmente din oamenii pe care i-a cunoscut.
Pentru că totul pare foarte abstract, e nevoie de exemple: Să ne gândim la romanul ”Enigma Otiliei”, în care întâlnim dilema alegerii între dragoste și carieră sau între dragoste și bunăstare. Totul este însă prezentat printr-o abordare în care comentariul estetic, detaliile arhitecturale, notația minuțioasă a gesturilor sau descrierile excesiv de amănunțite pun la încercare răbdarea și sunt considerate uneori un balast. De aceea, identificarea în acest roman a unor aspecte ale realității care să sublinieze tocmai diferențele dintre timpul acela și timpul acesta poate reprezenta, paradoxal, un punct de interes. Pot fi puse la lucru tocmai acele competențe pe care elevii de astăzi le stăpânesc atât de bine, cele referitoare la culegerea de informații și la punerea lor într-un montaj sintetic și reprezentativ în același timp, prin folosirea diferitelor inserări grafice.
Astfel, pornind de la câteva aspecte pe care scriitorul le prezintă detaliat în opera sa, se pot propune elevilor teme de proiect precum: ”Vestimentația feminină la începutul secolului al XX-lea”; ”Arhitectura Bucureștiului la începutul secolului al XX-lea”, ”Condiția femeii în trecut” sau o comparație între harta Bucureștiului din acele timpuri și cea de astăzi, în zona în care se găsea Strada Antim. S-ar putea observa diferența dintre atmosfera de acum o sută de ani și Bucureștiul supraaglomerat de azi. Și astfel, prin reconstituirea realității, asemenea unei arheologii literare, putem găsi o poartă către înțelesurile profunde ale personajelor și către valorile umane perene, pentru că înțelegerea are ca primă condiție interesul, drumul descoperirii.
Întotdeauna, pentru a împărtăși cu ceilalți despre sensul vieții, despre idealuri și despre frumos și bine, trebuie căutată și găsită o cale.