Limba și literatura română este o disciplină considerată a fi una dintre cele mai importante pe parcursul anilor de studiu, în educația din România. În primul rând pentru că este limba noastră maternă și mai apoi deoarece îmbină armonios atât elemente de limbă (vocabular, gramatică, fonetică), cât și literatură. Elementele de limbă ajută elevul în consolidarea vorbirii corecte, a utilizării adecvate a termenilor în diferite contexte, în înțelegerea mesajelor transmise de către interlocutor, în scrierea unor mesaje, iar literatura este cea care îmbogățește vocabularul, dezvoltă creativitatea și oferă elevului oportunitatea de a pătrunde în lumi imaginare, unde pot ajunge să fie participanți ai întâmplărilor citite. Au oportunitatea să deschidă cu ochiul minții un tărâm paralel cu realitatea zilelor noastre, să trăiască experiențe inedite, să pătrundă în epoci de mult apuse sau să fie primii care au contact cu lumea ce va să vină. O latură a literaturii este fantasticul, care atrage elevul, îl incită și îl provoacă să descopere situații mai puțin normale.
Unul dintre scriitorii români care a fost atras de fantastic și care a abordat această temă a fost Mircea Eliade. Acesta a construit opere de o valoarea incontestabilă, având la bază fantasticul. Astfel, operele „Domnișoara Christina”, „Șarpele”, ,,Noaptea de Sânziene”, „O fotografie veche de 14 ani” sunt texte pe care elevii le citesc cu plăcere și descoperă maniera în care autorul își construiește personajele, cât și principalele trăsături specifice fantasticului în operele sale: fantasticul este de tip erudit, autorul apelează la istorie, filosofie etc., dar și la mituri, relația dintre sacru și profan, ieșirea personajelor din profan se produce ca o ruptură de nivel, personajele intrând într-un alt timp.
Eliade nu se limitează în scrierile sale la un anumit tip de narator, el utilizează atât naratorul subiectiv, cât și pe cel obiectiv. Așadar din cele 24 de proze fantastice ale lui Eliade, 17 sunt scrise la persoana a III-a, iar 7 la persoana I.
Elevul poate identifica în personajele acestui autor latura morală și socială, dar și perspectiva estetică. Poate afla cum vedea Eliade fantasticul și cât de preocupat de acesta s-a dovedit a fi, cum privea mitul și simbolurile. Iar mai apoi își poate contura propria părere despre ce reprezintă un mit sau ce anume poate să fie încadrat ca fiind fantastic sau nu.
Literatura este calea spre noi lumi, pe care elevul le poate accesa indiferent de statutul social sau de etnie și are puterea de a oferi clipe unice prin detașarea de problemele cotidiene.