Proiectele Erasmus+ de schimb interșcolar au un scop vădit, acela de a facilita schimbul de bune practici între instituțiile școlare europene. Din dorința de a se crea un liant între diferitele sisteme educaționale europene şi de a se permite facilitarea interacțiunii culturale, mobilitățile cu elevi, incluse în aceste proiecte, sunt momentele cheie ale acestor schimburi.
Școala Gimnazială George Emil Palade Buzău a fost gazda celei de-a doua mobilități din cadrul proiectului STEAM like Leonardo, în intervalul 20-26 mai 2019. Recent, la începutul lunii, pe 2 mai, s-au celebrat 500 de ani de la dispariția personalității prolifice a Renașterii, Leonardo da Vinci. Proiectul gravitează în jurul acestei minți polimorfe care a deschis multe porţi ferecate la momentul existenţei sale, lăsând moştenire, astfel, generaţiilor ulterioare, nenumărate chei cultural-stiintifice. Educaţia secolului XXI caută să se adapteze noilor tehnologii, promovând aplicaţii care se dovedesc nu numai pe placul educabililor, dar care permit colaborarea între partenerii aflaţi în diferitele ţări europene.
Schimbul şcolar din ţara noastră a avut câteva obiective educaţionale clare. Tema generală a fost Leonardo Anatomistul, iar, din aceasta, au derivat câteva subteme conectate învățării moderne integrate, denumite prin intermediul acronimului STEAM – ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă şi matematică. Participanţii schimbului au fost câte 8 reprezentanţi, 2 cadre şi 6 elevi, pentru fiecare 4 ţări partenere: Spania, Polonia, Italia şi Belgia. România a primit acești parteneri nu numai în școala, ci și în casele celor 24 de elevi gazdă.
Astfel, cei 48 de elevi au fost implicaţi în activităţi educaţionale inedite atât prin temele propuse, cât şi prin maniera în care acestea s-au desfăşurat – interacțiunea între echipele internaționale. Partenerii au format echipe mixte cărora li s-a oferit oportunităţi didactice de a-şi dezvolta competentele lingvistice, sociale, de comunicare şi digitale. Workshop-urile au favorizat atât schimbul de bune practici, cât şi autonomia în gândire şi stima de sine, prin componenta sa de explorare și identificare de soluții pentru rezolvarea sarcinilor de lucru propuse. Interacţiunea membrilor echipelor s-a făcut în limba engleză, elevilor oferindu-li-se libertatea de a folosi aplicaţii moderne ale tehnologiei digitale.
Printre temele care au fost realizate amintim: basolerieful uman din ghips, glitter canvas, maşini eco, proporţia divină şi scheletul uman. Toate aceste teme au avut conexiuni cu preocupările ştiinţifice ale lui Leonardo şi au reprezentat propuneri inedite care nu sunt cuprinse în curriculumul tradiţional gimnazial în mod tradițional.
Cadrele didactice propunătoare au adaptat astfel, curricula temei schimbului interşcolar, ceea ce a facilitat nu numai îmbogăţirea repertoriului didactic personal, dar şi motivarea participanţilor, care s-au arătat entuziasmaţi de ineditul formatului educativ.
Ceea ce a propus cu adevărat unic schimbul a fost realizarea temelor în colaborare internaţională online despre anatomia mâinii şi a inimii. Partenerii au format echipe mixte și au elaborat, folosind aplicaţia genial.ly, produse educaţionale. Coordonarea s-a realizat de către diferiţi profesori ai celor 5 ţări, astfel încât elevii au beneficiat de experienţă inedită de a se afla ghidaţi online de către profesori din instituţiile eropene partenere. Aceste produse au putut fi vizionate pe timpul mobilităţi, dar şi alte prezentări educaționale ale fiecărei ţări partenere, realizate special pentru acest schimb. România s-a promovat prin personalităţile remarcabile, precum Emil Palade, patronul spiritual al şcolii, laureat Nobel în domeniul medicinii şi prin sculptorul Constantin Brâncuşi, o paralelă peste secole, cu vizionarul da Vinci.
Platforma etwinning este fereastra deschisă spre toţi cei interesați să participe la formă modernă a unei „bottega” renascentiste: https://twinspace.etwinning.net/71362/pages/page/433747
Profesor coordonator, Camelia Timofte