Ne întrebăm adeseori ce sens are viața, care este rostul nostru în lume? Sunt atâtea obstacole și încercări de neînlăturat, atâtea lucruri neplăcute pe care le întâlnim zilnic. Cu toate acestea avem nenumărate motive să ne și bucurăm.
„Bucuria, ca și tristețea, este o stare des încercată de om fără ca aceasta să nască o cunoaștere precisă a ei. Bucuria, în înțelesul obișnuit al cuvântului, este o stare interioară de satisfacție care decurge din împlinirea unei dorințe, din ducerea la bun sfârșit a unui lucru. Bucuria este în acest fel un rod al înfăptuirii în sensul voinței noastre, ea este legată deci și de libera voință. Omul nu se poate bucura de fapta sa dacă o execută prin constrângere.” (Ernest Bernea)
Viața ne oferă frumuseți, pe care dacă știm să le vedem, și să le ”culegem”, ne încântă ființa și reușim să suprimăm răul și urâtul. Stă în puterea noastră de a descoperi viața și sensul ei, de a alege, de a ne îmbogăți sufletul și a ne bucura. Viața omului are un sens în măsura în care, viața este văzută ca o creștere continuă, ca o depășire, ca o mișcare creatoare, o cultivare a tot ceea ce există în noi și dincolo de noi. Privită în acest fel, viața merită trăită pentru că are bucurii, are lumină, însă să încercăm să o trăim în adâncime, în esența ei și nu periferic.
A te preocupa de devenirea și dezvoltarea profesională, a fi o ființă complexă este o stare firească a omului, însă aceasta trebuie să fie rodul unei creșteri interioare susținută de stâlpii vieții noastre morale. Din păcate, putem observa că educația este făcută în raport cu unele valori la modă, cu prioritate de natură socială și materială. Etica contemporană, modernă are la bază mai mult o dorință de întrecere între oameni, decât o dorință sinceră de proprie depășire. Astfel că, de multe ori, în evoluția și devenirea noastră personală, am căzut în capcana de a ne raporta mai mult la oamenii din jur, la ceilalți, și mai puțin la valorile spirituale, care ne-ar fi alimentat mult mai bine setea de progres, setea de creștere autentică, din interior. Astfel, în setea aceasta de progres, de devenire personală, adesea amestecăm esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită aparențelor. În felul acesta ne îndepărtăm tot mai mult de omul autentic, real, firesc și devenim ființe artificiale, oameni „făcuți”, care îmbracă multiple roluri. Tot ceea ce este adăugat nefiresc, în dezacord cu legile ființei morale, ne face să ieșim din acea stare autentică și deplină a firii. Dezvoltarea personală reprezintă însumarea mai multor nevoi pe care le avem fiecare dintre noi, atât cele ce privesc viața personală, dar și pe cea profesională.
Dezvoltarea personala se referă la aspirațiile, motivațiile și obiectivele noastre pe termen scurt, mediu și lung. Dezvoltarea personală cuprinde activități și experiențe care au scopul de a îmbunătăți starea de conștientizare, de dezvoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuie la realizarea aspirațiilor și viselor personale. Definită uneori și auto-dezvoltare, dezvoltarea personală se referă la activitățile și experiențele care îți îmbunătățesc viața, sub toate aspectele ei: relațiile cu ceilalți, carieră, sănătate, educație și dezvoltare profesională, spiritualitate. Dezvoltarea personală este un proces continuu și care este făcut din dorința fiecăruia dintre noi de a evolua, de a deveni mai bun și de a ne autodepăși. Consider că dezvoltarea personală se realizează „mână în mână” cu cea profesională. Ele se completează, alcătuind un tot. Oricât de mulțumiți am fi de aspectele vieții personale (timpul petrecut cu prietenii, copiii, soțul/ soția sau hobby-urile pe care le avem), toate acestea reprezintă prea puțin dacă nu ești împlinit de zilele petrecute la birou, de echipa cu care lucrezi sau poziția pe care o ocupi. Și reciproca este valabilă. Este important să acoperim cele două arii și să punem accentul pe amândouă. Însă pentru a analiza impactul dezvoltării personale asupra vieții noastre profesionale, este esențială înțelegerea și cunoașterea propriei persoane. Autocunoașterea poate fi considerată ca fiind confruntarea impresiilor despre sine cu cele ale altora și formularea unor concluzii realiste. Autocunoașterea duce la formarea imaginii de sine, care cuprinde totalitatea percepțiilor privind abilitățile, atitudinile și cunoștințele temperamentale personale, cu alte cuvinte, o structură de cunoștințe despre sine care determină comportamentul individual.
Specialiștii consideră că imaginea de sine cuprinde: eul real, eul viitor și eul ideal. Consider că este important ca cele trei forme ale eului să aibă puncte comune, să fie complementare și să aibă ca punct de pornire eul real. În planificarea și construcția individuală a carierei, profesorul Mielu Zlate, propune astfel cinci pași:
- Autoevaluarea prin strângerea de informații despre propria persoană prin aplicarea de chestionare, utilizarea unor liste de verificare;
- Explorarea oportunităților prin strângerea de informații din interiorul și exteriorul organizației, legate de propria carieră;
- Luarea deciziilor și stabilirea scopurilor pe termen scurt sau lung;
- Planificarea prin stabilirea căilor și mijloacelor de realizare a scopurilor propuse cât și identificarea acțiunilor de întreprins în vederea atingerii acestora;
- Urmărirea realizării scopurilor prin contabilizarea succeselor sau eșecurilor în funcție de obiectivele propuse.
Atât formarea profesională cât și dezvoltarea personală presupun conștientizarea procesului și a nevoilor de învățare, identificarea oportunităților existente și abilitatea de a depăși obstacolele și de a inova. Un instrument simplu și util pentru îmbunătățirea conștiinței de sine este „fereastra lui Johari”. Acest model a fost conceput de către psihologii americani Joseph Luft și Harry Ingham în 1955, în cadrul activității lor privind cercetarea și optimizarea proceselor de grup. A rezultat un instrument util în cunoașterea stilului interpersonal de relaționare și comunicare, sub denumirea Fereastra lui Johari (contopirea parțială a numelor celor doi autori, Joseph si Harry), care oferă o oportunitate de a învăța și de a înțelege relaționarea cu ceilalți. Punând în practică acest instrument, el aduce noutăți despre comportament, gradul de empatie, de cooperare, oferă o imagine a stilului personal de raportare la ceilalți – care, prin conștientizare, contribuie la dezvoltarea relațiilor interpersonale. Fereastra lui Johari ne ajută să ne edificăm asupra zonelor conștiente și subconștiente și aduce în prim-plan cele 4 forme de bază ale Sinelui – Public, Ascuns, Orb și Nedescoperit. Sinele Public este ceea ce se vede, adică eul vizibil = locul în care exprimăm deschis față de noi și de ceilalți anumite aspecte ale ființei noastre. Este o zona deschisă pe care noi o exteriorizăm: vorbim deschis, exprimăm opinii, povestim experiențe și acționăm la suprafață, în mod transparent. Sinele privat sau zona ascunsă este ceea ce vezi în tine, dar alții nu văd. În această zonă se ascund lucruri care sunt foarte personale pentru tine și nu dorești să le împărtășești cu ceilalți pentru a te proteja. Aceasta zonă poate fi asociată cu rușinea, conștientizarea unor vulnerabilități personale, punctelor slabe sau modestia de a arăta unele puncte bune. Sinele Orb sau pata oarbă este ceea ce nu vezi în tine, dar alții percep. Este vorba despre ce transmiți dincolo de cuvinte. Este locul în care se află stocate părți din ființa noastră, pe care noi nu le vedem, dar pe care ceilalți le văd. Sau daca aceștia nu le văd de o maniera conștientă, prin interacțiunea cu noi, ei ni le scot la iveală. S-ar putea sa te vezi ca o persoana deschisa la minte, dar, in realitate, oamenii nu te iau in considerare. S-ar putea sa te vezi ca o persoana slaba într-un domeniu, dar, de fapt, persoanele la care ai expus punctul de vedere au fost foarte incantate. Sinele nedescoperit sau zona necunoscută este ceea ce nu putem vedea și nici ceilalți nu au acces. Este zona de dincolo de conștiință, partea învăluită în mister a ființei noastre. La această zonă încă nu avem acces nici noi și nici ceilalți. Este un loc la care putem ajunge însă prin ascultarea intuiției și a inimii.
Cele 4 cadrane (zone) oferă o perspectivă foarte utilă în analiza comunicării interne și externe (intra-psihice și interpersonale). Fiecare dintre aceste regiuni conține și reprezintă informația cu privire la sentimente, valori, motivații etc. Bineînțeles ca zonele prezentate pot avea diverse dimensiuni de la persoana la persoana, dar și în funcție de partenerul de comunicare. Cu unele persoane comunicam mai deschis, dorim să arătăm cât mai mult din propria noastră personalitate, pe când cu alte persoane, zonele ascunse sau cele oarbe sunt mult dimensionate. Situațiile de viață sunt diferite și ne oferă parteneri sociali cu care suntem nevoiți a comunica sau a relaționa în scopuri diverse. O abordare matură asupra relaționării cu ceilalți implică autocunoașterea și conștientizarea aspectelor personale ce validează în diverși parametri relația cu celălalt.
Această reîntoarcere în sine a omului postmodern, spunea Sandu Frunză, nu se realizează ca o privire în oglindă, ci ca o atitudine reflexivă în fața existenței și o coborâre în profunzimile vieții interioare. Această provocare la analiza propriei vieți se materializează printr-o interogare permanentă cu privire la problemele cu care ne confruntăm ca ființe care participă la „viața cetății” și în viața personală de zi cu zi. Fascinația pe care o trăim, deopotrivă în fața cerului înstelat și „a luminii ce izvorăște sub forma afirmării subiectului” reprezintă un tip de oglindire în care datoria în fața propriei vieți devine una dintre dimensiunile condiției și devenirii umane.
Bibliografie
1. Ernest Bernea – ”Treptele bucuriei”, Editura Vremea, București, 2008
2. Ernest Bernea – ”Îndemn la simplitate”, Editura Vremea, București, 2008
3. Sandu Frunză – ”Comunicare și consiliere filosofică”, Editura Eikon, București, 2019
4. safeforyou.ro/fereastra-lui-johari-exercitiu-de-autocunoastere/