Abordând problema lecturii, trebuie să avem în vedere şi lectura şcolară, procesul de receptare al textului în mod organizat şi desfăşurat în cadrul instituţiei instructiv-educative – unitatea şcolară.
Şcoala are drept deziderat dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevului. În acest cadru, literatura, prin lectură, contribuie la formarea personalităţii elevului, în acord cu idealul educaţional formulat în Legea Învăţământului:
„dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane (…), formarea personalităţii autonome şi creative.”
Instituţia şcolară are drept scop dezvoltarea gustului şi interesului pentru lectură, stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice a elevilor în raport cu textul.
Obiectivul învăţământului modern îl reprezintă formarea unei personalităţi autonome a elevilor, apte să-şi argumenteze propriile opţiuni şi având conştiinţa propriei identităţi culturale. Disciplina Limba şi literatura română, prin intermediul actului de lectură, contribuie la împlinirea acestui deziderat, prin dezvoltarea gândirii şi modelarea sentimentelor, asigurând elevului suportul evoluţiei intelectuale şi posibilităţile integrării în viaţa socială. Astfel, pe lângă lărgirea orizontului cultural, lectura reprezintă modalitatea eficientă de însuşire a unei limbi mai bogate, de exprimare aleasă, clară, precisă. Tinerii lectori se identifică cu protagoniştii cărţilor citite, se transpun în contextul narativ construit, trăiesc alături de ei bucuriile şi durerile acestora. Prin urmare, se cumulează o experienţă sufletească bogată.
„Cititorul se recunoaşte în personajul acela, împreună cu care împărtăşeşte teama sau multe alte senzaţii, sentimente, pasiuni, afecte, impresii, convingeri, incertitudini, neputinţă, îndoială.”
Conform Nicolae Eftenie , lectura reprezintă cea mai bună investiţie intelectuală, prin ea dobândim ştiinţă şi competenţă. Octavia Costea este de părere că:
„Actul de a citi este, în evidenţa sa şcolară, o condiţie primă a reuşitei tânărului, apoi, mijloc de acces la cunoaşterea generală şi specializată, deci instrument al echilibrării sociale.”
Lectura şcolară nu presupune alte criterii de citire diferite decât cele cunoscute. Nicolae Eftenie este de părere că în cadrul orelor de literatură trebuie „formată deprinderea de lectură, deprinderea de a citi curent, corect, conştient şi expresiv.”
Florentina Sâmihăian stabileşte principalul obiectiv al studiului literaturii în şcoală şi anume formarea de lectori competenţi, de a forma cititori activi pe tot parcursul vieţii.
Cititorul-elev nu se deosebeşte de cititorul-adult, el se va implica în procesul lecturii cu întregul bagaj cultural, cu mediul social din care provine, cu dispoziţiile psihologice ale momentului.
În cadrul universului şcolar, actul lecturii este dirijat de către profesorul de literatură. Cadrul didactic „ rămâne principalul îndrumător al activităţii didactice în multiplele sale ipostaze: conducător al acţiunii educaţionale, specialist, persoană creativă.”
Emanuela Ilie consideră că profesorul, ca actant care îi iniţiază pe elevi în tainele textului literar, trebuie să deţină anumite calităţi: o cultură generală şi de specialitate solidă, sensibilitate, creativitate, deschidere către multiplicitatea interpretativă, cunoaşterea fenomenului literar, a istoriei şi a criticii literare.
Consider că misiunea profesorului de limba şi literatura română o reprezintă cultivarea gustului pentru lectură prin încurajarea apropierii autentice a elevilor de cartea de literatură, date fiind consecinţele majore în formarea personalităţii tânărului (cunoaşterea de sine şi a celorlalţi, dezvoltarea creativităţii, cultivarea emoţiilor etc.). Prin urmare, cadrul didactic trebuie să proiecteze activităţi coerente şi cu impact pentru promovarea lecturii, devenind un promotor al încurajării lecturii în unitatea şcolară.
Literatura poate oferi tuturor răspunsuri la marile întrebări existenţiale, continuă să ofere tinerilor nebănuite bucurii intelectuale şi rafinate plăceri. Citind, fiecare va reuşi să se înţeleagă mai bine pe el însuşi şi lumea în care trăieşte. Astfel, Florentina Sâmihăian evidenţia următorul aspect: „prin studiul literaturii în şcoală, elevii ar putea să înţeleagă mai bine lumea şi să se înţeleagă în altă lumină pe ei înşişi, ar putea să-şi formeze repere culturale şi estetice şi să valorizeze arta ca pe o formă de comunicare şi de cunoaştere care-i ajută să-şi dezvolte propria personalitate.”
Bibliografie:
Elena Joiţa, Educaţia cognitivă, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Emanuela Ilie, Didactica literaturii române, Editura Polirom Iaşi, 2008.
Florentina Sâmihăian, Didactica limbii şi literaturii române 2; Program de conversie profesională la nivel postuniversitar pentru din învăţământul preuniversitar.
Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
Silvian Iosifescu, Construcţie şi lectură, Editura Univers, Bucureşti, 1970.