Jurnal de vacanță de studiu

Cu bucurie și entuziasm, într-o zi caniculară de vară am primit vestea cea bună: Erasmus+ Slovacia și Asociația A.R.T. FUSION  România, m-au selectat  să particip în perioadă 22-29 august 2018 la seminarul internațional “Let’s get cross !” acțiunea KA1 Tineret în Acțiune  în Krompachy, Slovacia. Seminarul are ca temă educația non-formală și creșterea motivației lucrătorilor de tineret pentru cooperările cros-sectoriale.

Așadar, am așteptat apropierea evenimentului, pregătindu-mă pas cu pas: am făcut cunoștință cu participanții și formatorii în mediile sociale virtuale și am studiat materialul informativ pregătit de organizatori: Asociația EDUERA, Slovacia.Totodată am fost informați să aducem și ceva tradițional pentru a particip la Festivalul Diversității organizat în cadrul seminarului.

Iată că a sosit și ziua mult așteptată și după o călătorie lungă cu avionul via Budapesta și trenul  spre Kosice am ajuns în orășelul montan Krompachy. Curățenia, liniștea și aerul curat m-au impresionat din prima zi. Rând pe rând, au sosit și cei 33 de participanți din 9 țări: Danemarca, Spania, Italia, Slovacia, România, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia și Portugalia și cei doi facilitatori : MarCus Vecer (Austria) și Carmen Marcu (România). Toți eram nerăbdători să ne cunoaștem, să vorbim despre țările din care veneam, să cunoaștem cultura și să împărtășim bunele practici din domeniile în care profesam.

Primele activități au început chiar în seara zilei de 22 august ,când imediat după cină ,ne-am adunat toți pentru a  ne cunoaște și a ne reține numele.Nu a fost ușor să reținem atâtea nume: Jules, Tatiana, Vani, Marta, Martina, Adnan, Jesus, Grigorios, Tsveti, Didi, Marusya, Petra, Jakub, Sharon, Enrico, Juan etc., însă cu ajutorul celor doi facilitatori, care ne-au oferit diverse metode, totul a devenit simplu și distractiv.

Fiecare dimineață începea cu un ritual matinal, când aveam ocazia să reflectăm la activitățile de peste zi sau când participanții împărtășeau o pasiune, o activitate de suflet. Colegii din Italia me-au delectat cu cântece tradiționale cântate la nai si chitară pentru a promova drepturile copiilor.Programul zilnic era foarte intens și activ, activitățile începeau la 9.30 și se încheiau la oar 18.30, cu pauzele aferente de masă și de cafea.

În ziua a doua am avut ocazia să ne prezentăm organizația de unde provenim și să ne facem cunoscute proiectele realizate.Astfel, am aflat că erau colegi lucrători de tineret de la diverse ONG-uri europene, profesori de gimnaziu, de liceu, toți având în comun dorința de a schimba în mai bine educația și de a crea contacte noi pentru viitoare proiecte de colaborare.

Activitățile s-au desfășurat în grup, în perechi, dându-ne ocazia să putem comunica cu toți participanții și să reușim să găsim puncte de interes pentru viitoarele colaborări.Metodele de lucru au fost variate: speed date, forumul, world cafe, dramatizare, tehnici și resurse digitale ( padlet, kahoot, videoclipul, canva.com ) folosite în lucrul cu proiectele de tineret pentru a le crește interesul în implicarea în viața comunității.

Temele abordate în cele șapte zile au fost legate de formarea de echipe –team building, de înțelegere a competențelor  pentru sec.XXI, de responsabilizare a celor care învață, despre creativitate.

Ziua a treia a debutat cu câteva energizante , ca de fiecare data, la fiecare sesiune, energizante propuse de participanți. Apoi, am lucrat în grupuri pentru a discuta despre competențele sec.XXI, am realizat postere despre sistemul de învățământ ideal și despre stimularea creativității în rândul tinerilor .Am descoperit puncte comune dar și lucruri noi, care se petrec în alte sisteme educaționale în Europa.

Primele două seri au fost dedicate promovării propriilor culturi și valori prin prezentarea lucrurilor tradiționale din țările participante.Am avut ocazia să gust și să aud lucruri frumoase cu care colegii europeni participanți se mândresc.Fiecare participant a avut un stand de expoziție și și-a prezentat țara printr-o serie de stereotipii amuzante. Muzica, mâncarea și voia bună ne-a apropiat și ne-a făcut să ne simțim uniți că fiind un singur grup.

O activitate interesantă  s-a desfășurat în si in ziua a patra, când împreună cu colegii am participat la un Tool Fair -Târg de resurse.Am cules , cu această ocazie resurse și idei utile în cadrul unor ateliere și prezentări despre incluziune –“Inclusion 4 All “, “ Managementul conflictelor “, joc de rol, joc de echipă “Game of  Thrones “ pentru formarea echipelor –team building, cooperare“,”Cocoa connection “- joc simulare pentru dezvoltarea gândirii critice, despre importantă drepturilor omului și dezvoltarea competențelor antreprenoriale, “Love Languages “-despre legăturile umane, psihologia dezvoltării propriei personalității.

Ziua a cincea a fost dedicată explorării culturii slovace.Deși ploaia nu ne-a lăsat să descoperim un oraș luminos și istoric, fostă capitală europeană  culturală în 2013, Kosice s-a lăsat explorat cu toată frumusețea arhitectonică , însoțiți fiind de un ghid profesionit.După amiază am petrecută la Centrul Cultural din Kosice , unde sub formă unui forum ,am cunoscut  foști studenți Erasmus+, lucrători de tineret din diverse organizații locale care ne-au împărtășit din experiență lor.Împreună am avut un brainstorming despre ce competențe sunt necesare în sec.XXI  pe piață de muncă, de ce anume sunt interesați angajatorii.

Seara am petrecut-o într-o  atmosferă tradițional slovacă cu dansuri populare și o cină cu specialități slovace.

În Ziua a șasea ne-am concentrat atenția să înțelegem cine sunt “autoritatile/ partnerii“ cu care putem colabora, ce rol au aceștia în proiectele educaționale și ce plus aduc aceștia în comunitate. De asemenea, ne-am grupat în funcție de proiectele/ ideile comune legate de viitor și am încercat să completam un plan al proiectului.

Iată că a venit și ultima zi, cea de-a șaptea, în care am recapitulat ceea ce am învățat, ce am aflat în aceste zile, ne-am prezentat proiectul pe care ni l-am propus, am căutat posibili parteneri printre colegii participanți.Am imapartasit impresii, păreri , am realizat evaluarea seminarului și seara ne-am adunat în jurul unui barbecue și am sărbătorit obținerea certificatului Youthpass.

Mă bucur că am participat la acest eveniment internațional și am reușit să mă dezvolt profesional în domeniul metodelor non-formale și al cooperării cros-sectoriale. Consider că a fost o experiență de neuitat și încurajez toate cadrele didactice să participe la astfel de evenimente internaționale care le vor schimba viziunea și le va deschide o nouă perspectivă pe plan profesional, dar și personal.

http://slide.ly/view/cdd0e1be102296cefc2b7262c64c28fe – video de prezentare

prof. Emilia Alexe

Școala Gimnazială Înv. Radu Ion, Vadu-Părului (Prahova) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/emilia.alexe

Articole asemănătoare