Jocul a însoțit oamenii de-a lungul timpului, transformându-se, modelându-se, în funcție de nevoile acestora, dar și de evoluția omenirii. Adulții au încercat întotdeauna să le ofere copiilor posibilitatea de a se juca, le-au oferit diversitate, însă cel mai important lucru legat de joc, pe care l-am învățat în anii în care am avut copii alături, este că jucăriilor le dau viață adulții. O jucărie frumoasă rămâne doar atât, o jucărie frumoasă pe un raft. Ea devine interesantă pentru copil în momentul în care adulții o integrează în jocul copilului, îi oferă noi veleități! Este extrem de important ca adulții să se implice în jocul copiilor, coordonând sau participând alături de ei.
Există dascăli pe care copiii îi iubesc, dascăli cu rezultate foarte bune, care în pauze sau în excursii aleargă cu copiii, îi provoacă la diverse jocuri. Cât de diferit este acest raport față de cel între un dascăl care stă doar la catedră și copiii de care se așteaptă doar să stea în bănci și să asculte!
Copiii participă la jocuri cu toată ființa lor, le trăiesc și se bucură de ele, fie că sunt la liceu sau în clasele mici. De multe ori, la școală, o lecție poate fi reținută mai ușor printr-un joc, printr-o poveste, decât prin discursuri și teorie. Acceptând această realitate, se vor găsi jocuri potrivite copiilor de diferite vârste, care să poată fi practicate la școală sau la grădiniță și care să nu necesite foarte multe resurse materiale.
Există o diversitate de categorii de jocuri, complexe, simple, greu de descifrat sau extrem de atractive: uneori pornind de la o banală coală de hârtie sau o cretă/un creion, plastilină, până la jocuri de masă, jocuri de construcție, de creativitate, diorame, trenulețe, toate pot fi ocazii de a dezvolta creativitatea copiilor și de a le dezvolta capacitatea de adaptare, de acceptare și reziliența sau coeziunea de grup.
Este important să conștientizăm importanța și impactul muncii împreună, atât noi, cât și copiii. Competiția, fie și în cadrul jocurilor, nedirecționată corect, poate crea discuții și sentimente negative, iar rolul jocurilor este, în primul rând, crearea stării de bine. Activitățile jocurilor trebuie prezentate, direcționate sau modificate în așa fel încât toți copiii să participe cu bucurie!
Am întâlnit copii foarte competitivi, care se înfuriau dacă un alt copil greșea, dacă regulile unui joc erau diferite de cele cunoscute de ei, dacă un altul câștiga, dacă nu era în echipa pe care și-o dorea, iar șirul poate continua! Dar am întâlnit și copii care nu doreau să joace pentru că nu aveau încredere în ei, pentru că pierduseră de prea multe ori și nu mai regăseau bucuria jocului. Joaca și jocul în activitățile de consiliere școlară sau în școală, la ore, trebuie să se adreseze tuturor copiilor, iar adulții vor fi atenți la sentimentele copiilor și vor coordona jocul căutând moduri prin care să ofere satisfacție tuturor!
Implicarea elevilor în învățare și captarea atenției vor avea o eficiență sporită dacă metodele clasice vor fi „condimentate” cu jocuri bine alese, ale căror metode și conținut pot fi adaptate obiectivelor lecției sau informațiilor predate.
Există resurse atât online, cât și în diverse culegeri de jocuri, cu activități care pot fi adaptate și aplicate în școală. Ține de fiecare dintre noi să creăm și să utilizăm propria colecție!