Trecerea de la grădiniță la școală reprezintă, în viața copilului, una dintre cele mai delicate tranziții. Pentru un copil de șase ani, înscrierea în clasa pregătitoare înseamnă nu doar schimbarea unui spațiu fizic, ci și înlocuirea unei lumi familiare — a jocului liber, a rutinelor blânde, a educatoarei cunoscute — cu un univers cu reguli noi, cu cerințe diferite și cu o autoritate didactică nouă. În acest moment de cumpănă, jocul didactic se dovedește instrumentul ideal de continuitate: el păstrează legătura cu universul afectiv al copilului prescolar și, în același timp, deschide ușa către rigorile învățării școlare. Articolul de față, scris din perspectiva unei educatoare care a însoțit copiii pană în pragul școlii, propune câteva repere teoretice și practice privind valorificarea jocului didactic la clasa pregătitoare ca punte pedagogică între cele două niveluri de învățământ.
1. Nevoia de continuitate între grădiniță și clasa pregătitoare
Cercetările de psihopedagogie subliniază că dezvoltarea cognitivă a copilului nu se realizează prin salturi, ci prin acumulări progresive. Piaget a arătat că, între 6 și 7 ani, copilul se află într-o etapă de tranziție de la stadiul preoperațional la stadiul operațiilor concrete, perioadă în care gândirea capătă progresiv structuri logice, dar are încă nevoie de suportul concret al acțiunii și al jocului (apud Șchiopu și Verza, 1976). Vygotski adaugă că învățarea autentică are loc în zona proximei dezvoltări, acolo unde sarcina îl solicită pe copil puțin peste posibilitățile sale actuale, dar îl ajută să înainteze prin sprijinul mediat al adultului și al colegilor (apud Elkonin, 1980).
Din această perspectivă, ruptura bruscă dintre grădiniță și școală ar fi nu doar o eroare metodică, ci și o sursă de stres care poate compromite motivația pentru învățare a viitorului școlar. Curriculumul pentru învățământul primar (2013) recunoaște explicit acest lucru, recomandând ca, la clasa pregătitoare, activitățile să păstreze ponderea importantă a jocului didactic, îmbinat treptat cu sarcini de învățare structurată. Pentru educatoarea care a parcurs cu copiii întregul ciclu preșcolar, perspectiva continuității este nu doar de bun-simț pedagogic, ci și o responsabilitate profesională.
2. Specificul jocului didactic la clasa pregătitoare
La clasa pregătitoare, jocul didactic dobândește câteva trăsături care îl diferențiază atât de jocul de la grădiniță, cât și de cel utilizat la clasele I-IV. Pe de o parte, sarcina didactică devine mai precisă, mai aproape de obiective școlare bine conturate (recunoașterea literelor, numărația în concentrul 0-31, scrierea elementelor grafice). Pe de altă parte, elementele de joc, surpriza, povestea și personajele rămân esențiale pentru menținerea motivației. Cerghit (1995) sublinia că jocul didactic este o metodă prin excelență formativă atunci când îmbină organic latura cognitivă cu cea afectivă.
Componentele clasice ale jocului didactic — scopul, sarcina didactică, regulile, elementele de joc, materialul și conținutul — rămân valabile, însă ponderea lor se modifică. La grădiniță, accentul cade pe materialul concret și pe elementele de surpriză; la clasa pregătitoare, regulile încep să câștige importanță, copilul învățând să le respecte și să le interiorizeze treptat. Această trecere progresivă către jocul cu reguli, descrisă de Piaget, prefigurează capacitatea ulterioară a școlarului mic de a funcționa într-un cadru normativ.
3. Trei jocuri didactice pentru clasa pregătitoare
Cele trei exemple care urmează acoperă trei domenii distincte din curriculumul clasei pregătitoare — comunicare în limba română, matematică și explorarea mediului, dezvoltare personală — și au fost selectate pentru că valorifică zestrea ludică de la grădiniță, însă introduc treptat sarcini cu specific școlar.
Exemplul 1. „Poșta literelor” — recunoașterea literelor (CLR)
Scop: consolidarea recunoașterii literelor mari de tipar și asocierea lor cu sunete și cuvinte familiare.
Materiale: o cutie poștală din carton, plicuri colorate, cartonașe cu litere și imagini.
Desfășurare: Învățătoarea anunță sosirea unui factor poștal special: cutia conține plicuri pe care sunt scrise litere mari de tipar. Fiecare copil primește un plic, deschide cartonașul din interior și identifică litera, apoi găsește imaginea ce începe cu acel sunet. Cei care reușesc devin poștași adjuncți și pot livra plicuri colegilor. Jocul menține elementul de surpriză specific grădiniței (cine e factorul? ce conține plicul?), introducând în același timp sarcina specifică școlară a recunoașterii literelor.
Observație: Jocul funcționează excelent ca activitate de consolidare săptămânală. Copiii care la începutul anului erau intimidați de cerințele școlare prind curaj prin formatul ludic, iar trecerea către exercițiile structurate pe fișă devine mai naturală.
Exemplul 2. „Magazinul cu jucării” — numărația și operații simple (MEM)
Scop: consolidarea numărației în concentrul 0-10, exersarea operațiilor de adunare și scădere prin manipulare concretă.
Materiale: jucării mici (cuburi, mașinuțe, păpuși), bani de jucărie, etichete cu prețuri.
Desfășurare: În sala de clasă se amenajează un „magazin de jucării”, fiecare obiect având prețul afișat în limita 1-10 lei. Copiii primesc bani de jucărie și sunt invitați să facă „cumpărături”. La casă, ei trebuie să numere corect banii, să calculeze restul și să verbalizeze operațiile efectuate. Rolurile (vânzător, client) se schimbă pe parcursul jocului.
Observație: Jocul valorifică jocul de rol specific grădiniței și îl transformă într-un context matematic autentic. Copiii învață nu doar operațiile, ci și utilitatea lor practică — un argument important pentru motivația învățării la această vârstă.
Exemplul 3. „Mingea povestitoare” — dezvoltare personală și socializare (DP)
Scop: dezvoltarea capacității de a se prezenta, de a-și exprima preferințele și de a asculta colegii; consolidarea coeziunii grupului-clasă.
Materiale: o minge moale, scaune așezate în cerc.
Desfășurare: Copiii se așază în cerc. Cel care primește mingea spune trei lucruri despre el: numele, o jucărie preferată și ce îi place să facă la școală. Apoi pasează mingea unui coleg, pe care îl numește. Jocul are reguli simple: nu se pot întrerupe, nu se râde de răspunsurile colegilor, mingea trebuie pasată unui coleg care nu a vorbit încă.
Observație: Recomand acest joc în primele săptămâni de școală, când copiii se cunosc între ei. În practică, am observat că după două-trei aplicări, copiii încep să ceară ei înșiși jocul, iar regulile sunt respectate spontan. Este un exemplu clar al modului în care un joc simplu poate construi cultura unei clase.
Concluzii
Continuitatea dintre grădiniță și școală nu se realizează prin documente curriculare, ci prin atitudinea zilnică a cadrului didactic. Jocul didactic, păstrat în centrul activităților de la clasa pregătitoare, este expresia concretă a acestei continuități: el preia ștafeta de la grădiniță și o duce mai departe în limbajul familiar al copilului, deschizând treptat poarta către rigorile școlii. Educatoarele și învățătoarele care colaborează, planifică programe coerente și schimbă bune practici contribuie esențial la o tranziție reușită.
Cele trei exemple prezentate — „Poșta literelor”, „Magazinul cu jucării” și „Mingea povestitoare” — ilustrează modul în care jocul poate susține învățarea în trei domenii esențiale ale clasei pregătitoare. Folosit cu măsură, cu o pregătire metodică atentă și cu o autentică deschidere către lumea copilului, jocul didactic rămâne, și la șase ani, ceea ce a fost și la patru: cea mai bună formă prin care copilul învață fără a simți că învață.
Bibliografie
1. Cerghit, I. și colab. (1995). Didactica, manual pentru școlile normale. București: Editura Didactică și Pedagogică R.A.
2. Cucoș, C. (2014). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
3. Elkonin, D.B. (1980). Psihologia jocului. București: Editura Didactică și Pedagogică.
4. Glava, A., Glava, C. (2002). Introducere în pedagogia preșcolară. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
5. Ministerul Educației Naționale (2013). Programa școlară pentru disciplinele clasei pregătitoare. București: MEN.
6. Ministerul Educației Naționale (2019). Curriculum pentru educația timpurie. București: MEN.
7. Petrovici, C. (2014). Didactica activităților matematice în grădiniță. Iași: Editura Polirom.
8. Șchiopu, U., Verza, E. (1976). Psihologia jocului. București: Editura Didactică și Pedagogică.