Cu ușurința clasicilor de a ajunge la esență, Aristotel spunea „Ceea ce avem de învățat, învățăm făcând”. Educația prin experiență reprezintă, din punctul meu de vedere, cea mai eficientă unealtă la dispoziția profesorului, conștient de faptul că adevărata învățare se produce doar printr-un obligatoriu proces de interiorizare.
Astăzi, cu mai multe cuvinte, dar cu aceeași esență aristotelică, entuziasmați de predarea centrată pe elev și bazată pe adaptarea la stilurile de învățare, de metode interactive, moderne etc., se consideră că învățăm 10% din ceea ce citim, 20% din ceea ce auzim, 30% din ceea ce vedem și 90% din ceea ce facem.
Dincolo de multele demersuri de reformare a sistemului – cele mai multe simple imitații sau forme fără fond – profesorul adevărat a creat contexte potrivite de învățare și a folosit dintotdeauna experiența în activitatea didactică, nu cu scopul de a bifa că folosește metode moderne, ci pentru a stârni curiozitatea și a declanșa dorința de a cunoaște.
Învățarea prin experiență este o metodă de educare prin experiență directă, un proces de-a lungul căruia elevul, asumându-și rolul de participant, capătă un rol activ, nu doar în situația de învățare propriu-zisă, ci și în propria educație. Astfel, dacă metoda este folosită coerent și constant, sunt dobândite competențe, abilități și cunoștințe necesare dezvoltării personale a copilului/ tânărului . Învățarea prin experiență dezvoltă gândirea critică, creativitatea, capacitatea de a rezolva probleme și de a lua decizii în contexte relevante . Această abordare a învățării implică, de asemenea, crearea de oportunități de dezbatere și consolidare a ideilor și abilităților prin feedback, reflecție și aplicare a ideilor și abilităților în situații noi.
Conceptul a fost explorat mai întâi de John Dewey și de Jean Piaget și dezvoltat ulterior de David A. Kolb și Ron Fry în teoria învățării experiențiale, bazată pe ideea că învățarea este un proces de cunoaștere e prin transformarea experienței. Conform acestei teorii, învățarea are patru etape: Experiența concretă, Reflectarea, Conceptualizarea și Experimentarea activă.
Prezint mai jos un astfel de exemplu de activitate, o oră de limba și literatura română la clasa a V-a.
Cartea – obiect cultural – clasa a V-a – Drumul cărții
Competente –cheie vizate: sensibilizare și exprimare culturală; a învăța să înveți; competențe sociale și civice; spirit de inițiativă și antreprenoriat
Metoda educațională: Joc de echipă – Căutarea comorii
Materiale necesare: 4 cărți poștale ilustrate – câte una pentru pentru fiecare echipă, o coală mare de carton, lipici, o foarfecă.
Scopul acestei este activități de a stimula lucrul în echipă, luarea eficientă a deciziilor.
Pregătirea activității : se pregătesc patru cărți poștale ilustrate cu imagini ale unei fabrici de hârtie, edituri, tipografii si biblioteci, care au pe verso informații despre etapele de producție. Se decupează fiecare în 4 piese de puzzle. Profesorul păstrează câte o piesă de puzzle, iar pe restul le ascunde în clasă în absența copiilor. Clasa se împarte în echipe mai mici (care își pot lua și un nume). Echipele trag la sorți bucățile rămase si apoi trebuie să plece în căutarea ”comorii” lor. Câștigă echipa care recompune cel mai repede cartea poștală. Fiecare echipă studiază informațiile de pe puzzle-ul refăcut și le prezintă pe rând celorlalți. În final, pe coala mare de carton se trasează drumul pe care îl parcurge o carte – de la hârtie până la raftul librăriei sau al bibliotecii, cu imaginile de puzzle refăcute. Apoi profesorul inițiază obligatoriu o discuție despre valoarea comorilor descoperite (semnificația textelor) și despre cum s-a desfășurat activitatea, cum au colaborat copiii în cadrul echipelor.
Regulile jocului:
- fiecare echipă trebuie să găsească și să recompună numai cartea poștală având culoarea trasă la sorți;
- echipele își stabilesc în secret un anumit semnal sonor (lătrat, zgomot de motor, fluierat etc.);
- se desemnează un culegător (singurul membru al echipei care are voie să ridice din ascunzătoare bucățile de comoară); restul membrilor echipei formează grupul de căutători, care la semnalul de începere a jocului se răspândesc pe teren;
- în momentul în care o bucățică de carte poștală aparținând echipei a fost descoperită, respectivul căutător poate chema culegătorul echipei numai emițând semnalul sonor secret;
- câștigă echipa care compune cel mai repede cartea poștală.
Când toată lumea a fost împărțită pe echipe și a înțeles regulile se dă startul activității, care se va desfășura timp de 15 – 20 de minute
Întrebări de procesare și de reflecție:
Ce ați avut de făcut?
Cum ați lucrat în echipă?
Ați dus la final sarcina?
Ați adoptat o strategie anume? Care?
A funcționat? De ce da? De ce nu?
Ce v-a plăcut la această activitate? Cum v-ați simțit? Cum vi s-a părut „comoara”?
Ce ați observat la modul în care ați lucrat? Ce ați schimba dacă ați putea repeta experiența?
Cu ce situații din viața de zi cu zi ar putea să semene acest joc?
Ce descoperiri, lecții învățate sau semnificați ați putea găsi în acest joc?
Ce puteți spune despre cum se fac cărțile? Ce ați putea reține pentru voi personal din aceste mesaje?
Ce credeți că veți folosi pe viitor din ceea ce ați descoperit în această activitate?