În general, prin integrare se înţelege acţiunea de a face să interrelaţioneze diverse elemente pentru a construi un tot armonios, de nivel superior. A integra înseamnă a aduce împreună, a coordona, a îmbina părţi separate într-un întreg funcţional, armonios şi unitar. Integrarea în procesul de învăţământ înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională.
Integrarea educaţională cuprinde două dimensiuni majore: gradul în care diferite discipline sau conţinuturi relaţionează unele cu altele şi relevanţa pentru structurile mentale ale elevilor. Sintetic, „curriculumul integrat presupune crearea de conexiuni semnificative între teme sau competenţe care sunt de regulă formate disparat, în interiorul diferitelor discipline. Aceste teme sau competenţe au o puternică legătură cu viaţa cotidiană a elevilor şi îşi propun, direct sau indirect, să contribuie la formarea unor valori şi atitudini“. Nivelurile integrării curriculare arată cât de profundă este integrarea. Dictincţia se face între trei niveluri: multidisciplinaritatea (sau pluridisciplinaritatea), interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea.
Multidisciplinaritatea şi pluridisciplinaritatea sunt echivalente, singura distincţie (încă insuficient de consistentă, în opinia pedagogului Lucian Ciolan) care se poate face între cele două concepte se referă la tipul de discipline care intră în procesul de integrare la acest nivel: multidisciplinaritatea are în vedere punerea împreună a unor discipline care nu sunt neapărat vecine şi cu legături evidente între ele (aceasta se mai numeşte şi integrare paralelă), pe când interdisciplinaritatea vizează corelarea eforturilor unor discipline înrudite (aceasta mai poartă numele de integrare complementară).
În general, multidisciplinaritatea se referă la situaţia în care o temă/problemă ce aparţine unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând independente unele în raport cu celelalte. Obiectele de studiu contribuie, fiecare în funcţie de propriul specific, la clarificarea temei investigate. La acest nivel se corelează eforturile mai multor discipline pentru clarificarea problemei din cât mai multe unghiuri de vedere.
La acest nivel, integrarea curriculară facilitează elevilor, printre altele, realizarea unor legături între conţinuturile diverselor discipline şi contribuie la o mai bună explicare sau înţelegere a unor teme/probleme care nu pot fi lămurite integral în cadrul strict al uneia sau alteia dintre discipline.
Interdisciplinaritatea presupune intersectarea diferitelor arii disciplinare, interacţiunea deschisă între anumite competenţe sau conţinuturi interdependente din două sau mai multe discipline. În abordarea interdisciplinară încep să fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor, căutându-se teme comune pentru diferite obiecte de studiu. La nivel interdisciplinar apar transferuri metodologice şi conceptuale dintr-o disciplină în alta. În context interdisciplinar, elevii învaţă competenţe complexe de grad înalt, care au un caracter generic, ele putând fi transferate cu uşurinţă de la un context disciplinar la altul şi mai ales în contexte de viaţă cotidiană extraşcolară.
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul superior al integrării curriculare, mergând deseori până la fuziune. Abordarea de acest fel plasează procesele individuale de învăţare ale elevilor, nevoile, interesele şi caracteristicile acestora în centrul experienţelor de învăţare şi este centrată pe viaţa reală, pe probleme importante, semnificative, aşa cum apar ele în context cotidian şi aşa cum afectează vieţile oamenilor.
„Indiferent de nivelul de integrare la care se situează o experienţă de învăţare sau alta, indiferent de încadrarea într-o categorie sau alta, proiectarea integrată a curriculumului şi organizarea în consecinţă a procesului de învăţare se centrează pe principiul învăţării prin cercetare/ investigaţie şi prin descoperire, principiu bazat pe o viziune holistă şi constructivistă asupra celui ce învaţă şi asupra lumii înconjurătoare.“
Predarea şi învăţarea în context integrat/interdisciplinar se desfăşoară în perspectiva unor coordonate, printre care un rol important îl au:
- „Proiectele: elevii participă împreună cu profesorii la elaborarea şi derularea unor proiecte integrate.
- Predarea în echipă (team teaching): pentru a găsi răspunsuri complete la întrebări semnificative şi cu un grad ridicat de complexitate, profesorii lucrează împreună.
- Învăţarea prin cooperare: pentru a descoperi răspunsuri adecvate la întrebări, elevii trebuie să se plaseze în orizontul unor scopuri mai largi, cu caracter social, şi să înveţe să lucreze cu ceilalţi, să aibă încredere că produsul comun este mai valoros decât rezultatele muncii separate.
- Învăţarea activă: pentru a răspunde la întrebări, elevii caută informaţii în afara clasei (mass-media, biblioteci, instituţii din comunitatea locală, persoane–resursă etc.) şi sunt implicaţi activ în toate etapele proiectului.
- Implicarea comunităţii: de vreme ce întrebările la care se caută răspuns sunt mai largi şi de interes general, membrii comunităţii (părinţii, autorităţile publice, simplii cetăţeni) vor fi implicaţi în diverse activităţi/etape ale proiectului.“