Învățământ online? Da!

Învățământul românesc, aflat acum în impas, generat de pandemia de COVID 19, a trebuit să se adapteze,  implementând  procesul de predare-învățare-evaluare online, nou pentru noi, însă extensiv utilizat în multe țări europene și nu numai.
Cu o experiență de peste 15 ani la catedră și cu drag de meseria de dascăl, fac parte din acea categorie de profesori care a încercat, nu fără impedimente, să susțină procesul educativ online într-un mod eficient.

Dezavantajele acestei modalități de lucru, reclamate de mulți participanți la procesul educațional – cadre didactice, elevi, părinți – nu fac obiectul acestul articol, dar sunt de menționat pentru a putea să conturăm antitetic, beneficiile acestui inedit tip de a face școală.

  • Lipsa echipamentului tehnic;
  • Cunoștințele mai mult sau mai puțin solide în domeniul TIC;
  • Atitudinea reticentă la nou etc.

Pe de altă parte, însă, avantajele lucrului online devansează neajunsurile sus-menționate și ne oferă, de ce nu, o imagine a viitorului învățământului.

1. Instruirea online are ca principal avantaj facilitarea  accesului la studiu de oriunde in lume. Indiferent de distanță, conexiunea la internet și telefonul mobil, tableta ori laptopul fac posibilă o lesne comunicare între profesor și elev.

2. Spațiul online permite includerea de tehnologii inovative ca: animațiile, conferințele video, vlogurile, jocurile. Nemaifiind limitat de clasă, profesorul are libertatea de a fi creativ cu noile experiențe de învățare adaptându-se mult mai ușor necesităților fiecărui elev  în parte, tuturor stilurilor de învățare.

În toată această perioadă, pentru elevii cu un stil de învățare preponderent vizual și auditiv,  am realizat prezentări PPT și clipuri cu ajutorul platformelor parțial gratuite Powtoon și Twinkle.

Se știe că resursele de învățare pentru Limba engleză sunt deosebit de variate pe internet, motiv pentru care elevii din clasele primare, cu un stil de învățare kinestezic și nu numai, în etapa de consolidare a vocabularului, au realizat temele prin jocuri. www.britishcouncil.ro/ m-a ajutat consistent în acest sens.

O aplicație care mi-a atras atenția în mod deosebit este cea oferită de Google pentru cei mici, iubitori de povești, care cunosc deja alfabetul: play.google.com/store/apps/details?id=com.google.android.apps.seekh

Aplicația oferă asistență utilizatorilor atunci când aceștia întâmpină greutăți și îi răsplătesc cu steluțe atunci când reușesc, ghidându-i de-a lungul întregului proces. De asemenea, materialele pot fi personalizate cu animații de un real succes în rândul celor mici. Deseori am utilizat emoticoane ca feedback la temele pe care le-am primit.

3. Spre deosebire de evaluarea tradițională, cronofagă, evaluarea asistată de tehnologii se poate face automat, cu un evident câștig temporal ce poate fi utilizat în scopul interacțiunilor semnificative. Testele pot fi realizate de profesori sau se pot accesa pe diferite site-uri, spre exemplu
liveworksheets.com/worksheets/en/English_as_a_Second_Language_(ESL)/Action_verbs. Cuantificarea și  centralizarea rezultatelor astfel obținute se realizează via email, elevul beneficiind de feedback rapid și permanent.

4. Învățământul electronic este mai puțin apăsător decât cel tradițional, în sensul că și elevii introvertiți se pot manifesta cu ușurință în spațiul acesta de învățare, spre deosebire de instruirea tradițională, în clasă, care poate fi inhibantă pentru cei mai sensibili dintre aceștia.

5. Tehnologia uzitată în cadrul procesului de învăţare online vine în sprijinul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Astfel, prin folosirea unei simple taste elevii reușesc să indice o alegere, să exprime dorinţe sau necesităţi, iar munca în echipă în vederea realizării de proiecte devenind o bună strategie pentru integrarea acestora.

6. Unul dintre ingredientele sine qua non ale succesului școlar îl reprezintă implicarea părinților, care în condiții obișnuite de lucru, nu este dintre cele mai semnificative, dat fiind volumul mare de muncă al acestora. Toată această perioadă dificilă ne-am bucurat, în special copiii, de sprijinul fără rezerve al părinților, sprijin care s-a materializat prin rezultate superioare ale elevilor în ceea ce privește activitatea online în cadrul orelor propriu-zise și a seriozității cu care au fost efectuate temele pentru acasă.

Capacitatea de adaptare la nou este o condiție absolut necesară pentru ca efortul profesorului să dea rezultatele scontate, pentru ca educabilul, beneficiarul direct al procesului instructiv-educativ să obțină cunoștințele într-un mod eficient. Astfel, învățământul online reprezintă o alternativă viabilă pentru învățământul tradițional, cu respectarea clauzei adaptabilității participanților la educație.

 

prof. Elena-Silvia Gușu

Liceul Tehnologic, Bucecea (Botoşani) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.gusu

Articole asemănătoare