Învaţă-mă să fiu educat!

Cei 7 ani de acasă reprezintă o oglindă a educației pe care părinții o oferă copiilor în prima parte a copilăriei. Specialiștii susțin că regulile de comportament și educație oferite în primii 7 ani de viață ai copilului sunt definitorii pentru formarea lui ca adult.
Educaţia unui copil nu constă numai în a-l învăța să scrie, citească și a deveni un bun exemplu la școală. Educația se reflectă în toate domeniile de dezvoltare: socială, psihologică, intelectual-cognitivă etc. Cei 7 ani de acasă sunt adesea caracterizați prin cât de manierat este copilul în interacțiunile cu ceilalți.

Zece reguli esențiale în educația și creșterea copilului până la 7 ani

1. Învață-l să se poarte frumos; bunele maniere se predau cel mai bine prin puterea exemplului!
2. Stabilește și impune reguli și limite în comportamentul copilului!
3. Comunică cât mai mult cu el – comunicarea este secretul unei relații solide între părinți și copii; limitează timpul petrecut la televizor sau calculator și concentrează-te în educatța lui pe arta conversației!
4. Învață-l să iubească lectura și cărțile – începe încă de când e bebeluș, citindu-i povești, apoi, treptat, lasă-l pe el să le exploreze până când învață să citească și să se bucure singur de ele!
5. Lasă-l sa se bucure de copilărie – nu încerca să faci din el un geniu înainte de vreme; permite-i copilului să socializeze, să se distreze și relaxeze, dar mai ales să se joace din plin.
6. Nu abuza în niciun fel de copil – fizic, emoțional, verbal etc.; evita educația cu „palma la fund” și concentrează-te pe ădisciplina pozitiva!
7. Învață-l  să iși exprime emoții și sentimente; numai așa va reusi să rezolve conflicte pe cale pașnică și să-și controleze impulsurile sau să renunțe la agresivitate.
8. Învață-l să spună mereu adevărul! Și aceasta este o lecție pe care o învață cel mai bine de la tine! Copilul imită ceea ce vede și aude în jurul lui!
9. Petrece cât mai mult timp cu micuțul tău! Fii un părinte implicat și devotat, iar cei 7 ani de acasă vor oglindi efortul și calitatea timpului petrecut cu el!
10. Iubește-l necondiționat și arată-i zilnic asta! Iubește-l indiferent de note, de cum arată, de performanțele intelectuale, fizice sau de altă natura! Nu glumi pe seama lui, nu îi pune porecle și spune-i zilnic ca il iubesti. Demonstrează-i acest lucru prin gesturi tandre – sărutări pe frunte, obrăjori, îmbrățișări etc.

Orice familie îşi doreşte să aibă copii cu suflet mare şi cu succes în viață. Performanțele şcolare ridicate, obținerea unui loc bun de muncă în viitor, dezvoltarea simțului responsabilității  precum şi transformarea într–o persoană onestă şi de încredere pentru societate sunt doar câteva din dorințele comune ale tuturor părinților, fiind primii formatori ai caracterului copilului, care începe încă din primii ani de viață.

Bibliografie:
1. Allport, G. W.,  Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura  Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.
2. Alb, G., Achim, V., Elevul – participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.
3. Athanasiu, A.,  Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
4. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

prof. Florentina Tudor

Școala gimnazială Aurel Vlaicu, Arad (Arad) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/florentina.tudor

Articole asemănătoare