În contextul lumii contemporane, interdisciplinaritatea este prezentă în procesul de predare a literaturii cu sau fără voia profesorului, deoarece literatura prin natura sa, prin lumile create și prin personajele ce ilustrează contradicțiile condiției umane reunește elemente de factură istorică, psihologică, sociologică, tehnologică. Voi renunța la definirea conceptului care era prezent și în mentalul umanistului care valoriza erudiția și voi trece la experiența didactică bazată pe interdisciplinaritate.
De multe ori, în abordarea unui text literar, uităm de legătura acestuia cu viața reală, ceea ce explică scăderea interesului elevului contemporan față de literatură. Am în vedere și respingerea totală a acelor texte care fac parte din canon, din așa-zisa lectură obligatorie. De altfel, lectura pentru cei mai mulți dintre elevi nu mai reprezintă o cale de cunoaștere, o călătorie la finalul căreia ființa este îmbogățită sau cel puțin schimbată. Dialogul dintre generații prilejuit de lectură devine o utopie, dovadă în acest sens sunt preferințele literare ale adolescentului contemporan.
Cea mai frumoasă pledoarie pentru lectură am regăsit-o în una din cărțile lui Gabriel Liiceanu, respectiv Declarație de iubire, din care am selectat următorul fragment:
„Splendoarea cărţii este că ea nu se impune de la sine. Alături de foame, de frig şi de eros, nu există nevoia irepresibilă de a citi. Cartea nu este cea de toate zilele – ca pîinea, ca apa, ca hainele. Nu citeşti aşa cum resimţi nevoia de a mînca atunci cînd îţi este foame. Întîlnirea cu cartea nu are loc în virtutea unui instinct. În fapt, se poate şi fără ea. De ce citim?
Justificarea igienică (Noica) – Pentru că nu numai trupul, ci şi spiritul poate fi nespălat, cititul este un mijloc de a-ţi face toaleta în ordinea spiritului. Cartea ca element central în igiena mentală. Spiritul are şi el nevoie de o dietă; el arată după cum îl hrăneşti. Cum poţi să te îndobitoceşti necitind”( Dans cu o carte).
Pentru a ilustra prezența interdisciplinarității în orele de literatură voi prezenta două abordări ale textelor literare în relație cu psihologia și istoria. Textele alese aparțin unor perioade diferite, respectiv sfârșitul de secol XIX, realist prin excelență, și începutul secolului XXI – nuvela În vreme de război de Ion Luca Caragiale, romanul-frescă al Ruxandrei Cesereanu Un singur cer deasupra lor (textul poate fi analizat în cadrul temei Literatura aservită ideologiei comuniste, deoarece evidențiază modul în care ideologia comunistă a creat noua literatură, cât și omul nou).
Abordarea psihologică a nuvelei caragialiene presupune familiarizarea elevilor cu teoriile științifice preluate de literatura realistă (cele formulate de J.-G. Lavater, F. -J. Gall), dar și cu psihanaliza lui Carl Gustav Jung, psiholog al inconștientului colectiv. Psihicul este văzut de Jung într-o continuă mișcare, sursa acestui dinamism regăsindu-se în cele trei principii: cel al coplementarității, cel al echivalenței și cel al entropiei. Conștientul este partea psihicului cea mai accesibilă, oglindire a impactului societății asupra individului, Persona fiind masca ce corespunde rolului social al individului. Inconștientul, personal sau colectiv, este un factor activ, un fenomen psihic reglator. Inconștientul personal este accesibil conșțiinței prin intermediul viselor și al actelor ratate. Cel colectiv este impersonal, el conservă experiența speciei, conținuturile acestuia sunt reactualizate prin marile vise, oglindite în mitologie și legende. Arhetipurile definite de Jung invadează ființa și copleșesc eul, provocând manifestări psihotice – Umbra este partea negativă a personalității: Sinele este elementul care asigură unitatea personalității, armonizează conștientul și inconștientul; Persona este o mască ce îl păcălește pe individul însuși și pe ceilalți; Animus/Anima reprezintă imaginea masculină/feminină care determină relația omului cu sexul opus. Un alt aspect de ordin psihologic necesar în abordarea psihologică a textului este definirea conceptelor: extraversiune, introversiune (acestea determină tipurile psihologice: tipul gândirii extravertite – omul de știință; tipul gândirii introvertite – filozoful; tipul sentiment extravertit – starul; tipul sentiment introvertit – muzicianul; tipul senzație extravertit – afaceristul, senzualul; tipul senzație introvertit – esteticianul; tipul intuiție extravertire – inovatorul, exploratorul; tipul intuiție introvertire – poetul).
Elevilor, în etapa comprehensiunii și interpretării textului, li se dau următoarele cerințe care implică noțiunile de ordin psihologic menționate anterior: să identifice tipul psihologic care corespunde fiecărui personaj al nuvelei, motivând alegerea făcută; să precizeze rolul inconștientului personal/colectiv în viața hangiului Stavrache, bazându-se pe secvențele onirice; să menționeze dacă cele patru arhetipuri pot explica reacțiile celor doi frați; să menționeze de ce povestea celor doi frați este asociată complexului lui Cain.. La final, elevii vor evidenția conceptele psihologice care explică faptele, reacțiile și sentimentele personajelor. Un alt text care poate fi înțeles prin prisma psihologiei este romanul lui Liviu Rebreanu Ciuleandra, în care nebunia personajului este invocată de apărătorii săi pentru a justifica o crimă pasională.
Revenind la cel de-al doilea text, cel al Ruxandrei Cesereanu, trebuie să menționez că este necesară prezentarea sumară a comunismului postbelic românesc – tema regăsindu-se în programa de istorie (în cazul claselor de uman este posibil ca elevii să trateze tema în cadrul unui opțional – Istoria comunismului; Istoria totalitarismului). Lectura romanului se impune de la sine, opțională rămând consultarea altor surse istorice ce vizează această temă – Fenomenul Pitești de Virgil Ierunca, GULAGUL în conștiința românească de Ruxandra Cesereanu. Autoarea romanului precizează sursele folosite în redactarea anumitor capitole ale romanului, dintre care le menționez pe următoarele: Suferința nu se dă la frați, Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente de Marius Oprea, Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în temnițele comuniste, Ceaușescu critic literar de Liviu Malița. Inițiez o dezbatere despre comunism având ca punct de plecare una din poveștile tragice ale romanului – Lucreția, Petru. Subliniez în intervenția mea că micile istorii ce alcătuiesc povestea comunismului românesc prezintă viața oamenilor aflați de partea puterii autoritare sau împotriva ei; ele se integrează firesc în istoria mare a lumii. Sub același cer trăiesc luptătorii din munți, deportații, deținuții politici, opozanții, disidenții, revoluționarii, dar și torționarii, delatorii, liderii Securității sau cei ai partidului-stat, călăi și victime, actori ai unei istorii colective care a rămas în memoria tuturor prin cruzimea sa. Povestirea de la începutul volumului, de inspirație populară, oferă o explicație degradării lumii în perioada postbelică: „Iar apoi, când sosi sorocul, aproape de sfârșitul lumii, Dumnezeu își ținu făgăduiala și dădu lumea pe mâna Diavolului o jumătate de veac, timp în care el, Dumnezeu, se ținu deoparte de toți și de toate”.
Demonii și sfinții ce populează acest univers sunt ipostaze ale omului care alege fie supraviețuirea, fie sacrificiul – Lucreția, Tinu, Pantiușa, Maica Arsenia, Leontin, Hâmbu, Alexandru, Valeriu, Anda, Johann, Onac, Șosescu, Silvestru, Domnul Ionescu, Călin, Iasmin, Andrei, Petru. Poveștile lor transformă istoria unui regim politic sau a unei ideologii în istorie personală, lectura presupunând în cazul raportării la victimă empatizare, iar în cazul contactului cu călăul, oroare. Nu particularitățile de stil sau cele de compoziție sunt vizate de analiza acestui roman într-o manieră interdisciplinară, ci perspectiva asupra istoriei, asupra comunismului românesc postbelic. Postlectura presupune redactarea de către elevi a unui text de minim130 de cuvinte care să prezinte viziunea autorului asupra comunismului, valorificând lectura textului Ruxandrei Cesereanu.