Evoluția psihică a copilului derivă din convergența unor factori interni și externi, un rol important îl are interacțiunea ereditate-mediu-educație, care sub aspect cantitativ și calitativ, direcționează și condiționează dezvoltarea oricărei persoane.
Ereditate, din punct de vedere etimologic poate fi dedus din latinescul „heres” (moștenitor), ceea ce înseamnă că ereditatea poate fi definită ca însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generație la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului și individului (Cosmovici, Iacob, 1999). Este unanim acceptat că fiecare individ este unic, unicitatea biologică este conferită de factorul ereditar.
Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor și condițiilor de viată cu care individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale, în diferite etape de evolutie. Factorii de mediu acționează sub forma influențelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalității condițiilor, structurilor și normelor sociale, pornind cu mediul familial, și continuând cu mediul comunitar, cu societatea în ansamblu (Gherguț, 2013).
Educația reprezintă o formă organizată, continuă de formare a personalității umane, aceasta favorizând, în măsura posibilităților, relația ereditate-mediu. Etimologia termenului “educație“ provine din cuvântul latin “educo – educare“) înseamnă a crește, a instrui, a forma, a scoate din…, a duce, etc., ca urmare educația presupune a scoate individul “din starea de natură “ și a-l introduce “în starea de cultură“ (Cucoș, 2006).
Educația poate fi definită ca activitatea specializată, specific umană, care mijlocește și diversifică raportul dintre om și mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societății și a societății prin intermediul omului (Faure, 1974).
Piéron considera copilul la naștere, un ,,candidat la umanitate”, prin echipamentul ereditar dobândit, este un individ biologic uman, care posedă toate trăsăturile general-umane și care nu se poate dezvolta fizic, intelectual, afectiv și moral decât sub influența mediului (incluzând mediul fizico-geografic,condițiile social-economice, cultural-științific, tradițiile, comportamentele, conceptele moral-religioase, familia).
Ca atare, ereditatea și mediul, influențează puternic formarea personalității umane, mediul singur, fără ereditate nu poate face nimic, aceeași afirmație o putem susține și despre ereditate. Acești factori acționează strâns, ereditatea furnizează o serie de disponibilități, iar mediul dezvoltă datele înnăscute, dă sens și valoare personalității (Stoica, Stoica, 1982).
Copilul, prin educație, devine un om social, ea înlesnește însușirea limbajului social, cultura generală, comportamentul civic, își conturează concepția științifică despre lume, se pregătește pentru integrare în piața muncii.
Educația, alături de ereditate și mediu, are un rol conducător în formarea personalității copilului și această viziune ar trebui să stea la baza oricărei acțiuni educaționale (Stoica, Stoica, 1982).
BIBLIOGRAFIE :
1. Cosmovici, A., Iacob, Luminița, 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași ;
2. Cucoș, C., 2006, Pedagogie, Editura Polirom, Iași ;
3. Faure, E., 1974, A învăța să fii, Editura Didactică și Pedagogică, București ;
4. Gherguț, A., 2013, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iași;
5. Stoica, D., Stoica, M., 1982, Psihopedagogie școlară, Editura Scrisul Românesc, Craiova.