Trăim într-o lume a concurenței sub o multitudine de forme, care promovează sau ar trebui să promoveze pe cel mai bun. Dar ce înseamnă a fi bun într-o societate în care competivitatea a devenit abilitate de viață iar reușita este tot mai dificilă?… Care este rolul pe care inteligența emoțională îl poate avea în acest context atât de schimbător pentru noi toți?
„Inteligența copiilor noștri este cea mai de preț resursă naturală.” – Walt Disney
De-a lungul timpului, școala românească s-a axat mai mult pe achiziții cognitive exprimate în multitudine de informații și mai puțin pe formarea unor competențe social-emoționale ale copilului care să-l ajute în viitor să-și pună în valoare cunoștințele în fața celorlalți.
Este foarte interesant cum unii absolvenți având capacități intelectuale deosebite ocupă posturi mai puțin bine plătite în fața unora care nu s-au remarcat în perioada în care au studiat ca având merite din punct de vedere intelectual. Același lucru se poate întâmpla și în viața socială. Un profesionist în ceea ce face la locul de muncă nu demonstrează aceeași reușită în viața personală fiind marginalizat, lipsit de prieteni, extrem de intimidat atunci când ar trebui să participe la o reuniune de grup, incapabil să poarte o conversație cu un străin.
Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi „decidem şi gândim sub influenţa sentimentelor”, după cum aprecia Daniel Goleman, doctor în științe, psiholog și profesor la prestigioasa universitate Harvard. Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q.- coeficientul emoţional. ,, Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei”, ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, „Emotional Intelligence- cheia succesului în viață’’. Din punctul de vedere al lui Goleman „IQ-ul se clasează pe locul II față de inteligența emoțională în determinarea performanțelor profesionale de vârf… oamenii progresează pe măsură ce își stăpânesc mai bine emoțiile și pulsiunile, se motivează mai ușor și își cultivă empatia și flexibilitatea socială”.
Se conturează astfel două feluri distincte de inteligență-intelectuală și emoțională, care exprimă activitățile unor formațiuni diferite ale creierului. Intelectul se bazează numai pe funcțiile neocortexului, acele straturi ale scoarței cerebrale de evoluție recentă pe când centrele afectivității, se regăsesc în zonele subcorticale ale creierului, inteligența emoțională fiind rezultatul funcționării în conexiune a centrilor emoționali cu cei corticali.
Unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni care a studiat profund deosebirea dintre inteligența intelectuală și cea emoțională, a fost Howard Gardner care, pornind de la ideea existenţei unor inteligenţe diferite şi autonome ce conduce la modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi învăţare, a elaborat în 1983 „Teoria inteligenţelor multiple”, considerată ca fiind cea mai importantă descoperire din domeniul psihopedagogiei după teoria lui Jean Piaget.
În teoria sa, Gardner rezervă un loc important formelor de inteligenţă, componente ale inteligenţei emoţionale şi anume: inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală.Inteligenţa interpersonală – constă în abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a cunoaşte ceea ce îi motivează pe oameni, cum muncesc ei, cum poţi să cooperezi mai bine cu ei.Inteligenţa intrapersonală – constă în abilitatea de a se întoarce spre sine, în interiorul propriei persoane, de a realiza o aprofundată cunoaştere personală.
Psihologii au arătat că aceste abilităţi nu sunt generate de un nivel ridicat al inteligenţei academice/teoretice, ci ele constituie un fel de sensibilitate specifică faţă de practică şi de relaţiile interumane. Astfel, s-a născut o nouă formă de inteligenţă – inteligenţa emoţională.
Începând cu anii 90, s-au conturat mai multe direcţii în definirea inteligenţei emoţionale:
a. Mayer şi Salovey (1990, 1993) – înţeleg prin inteligenţa emoţională capacitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima, de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea; de a cunoaşte şi înţelege emoţiile în vederea promovării şi dezvoltării emoţionale şi intelectuale. Aici putem aminti numele psihologului american Festinger cu teoria “disonanţei cognitive”, conform căreia oamenii refuză să se gândească la lucruri care le provoacă sentimente, emoţii negative. Totodată, în urma relaţionărilor interpersonale există tendinţa de a selecta ideile care sunt conforme cu valorile proprii şi care declanşează sentimente pozitive. Din aceste opinii rezultă intercondiţionările între emoţie/sentimente şi gândire.
b. Din perspectiva lui Daniel Goleman (1995) conceptele care compun această formă a inteligenţei sunt:-conştiinţa de sine: identificarea şi înţelegerea emoţiilor, conştientizarea unei emoţii care se schimbă, înţelegerea diferenţei dintre gânduri, emoţii şi comportamente, încrederea în sine, înţelegerea consecinţelor unor comportamente în termeni de emoţii;-auto-controlul: managementul emoţiilor dificile, controlul impulsurilor, managementul constructiv al furiei, mâniei, dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea, disciplina; -motivaţia: a fi capabil(ă) să stabileşti obiective şi să le îndeplineşti, optimism şi speranţă în faţa obstacolelor şi eşecurilor, iniţiativă, optimism, dorinţa de a reuşi, perseverenţă, dăruire; -empatia: a fi capabil(ă) să te pui „în pantofii diferitelor persoane cu care relaţionezi“, cognitiv şi afectiv, a fi capabil(ă) de a-i înţelege pe ceilalţi, perspectivele acestora, a fi capabil(ă) de a arăta grijă, atenţie, înţelegerea diversităţii; -aptitudinile sociale: stabilirea şi păstrarea relaţiilor (prieteni), rezolvarea conflictelor, cooperarea, colaborarea, capacitatea de a lucra în echipă, comunicarea, influenţa, conducerea (leadership-ul)
Sintetizând toate aceste definiții și caracteristici elaborate de specialiști, putem afirma că inteligența emoțională implică abilitatea de a percepe cu acuratețe, de a evalua și exprima emoțiile; abilitatea de a accesa și/sau genera sentimente; abilitatea de a înțelege și cunoaște emoțiile; abilitatea de a regla emoțiile pentru promovarea dezvoltării emoționale și intelectuale.
Pentru un copil sau adolescent inteligent emoțional, competiția devine ceva firesc iar cooperarea este o împărtășire de experiențe cognitive și emoționale în același timp. În accepțiunea acestuia, lumea nu este doar un spațiu în care trăiește ci înglobează în ea și dorința de a se dezvolta, cu toate provocările pe care le are și care devin normale și eficiente pentru evoluția lui.
Folosirea inteligenței emoționale îl va ajuta pe viitorul adult să devină capabil de admirație față de ceilalți, de dăruire, apropiere și împărtășire a dorințelor și idealurilor prin care viața lui se poate transforma în mai bine. Astfel de copii pot să lege și să păstreze prietenii adevărate, să-și împărtășească sincer experiențele personale și să-și identifice un echilibru în sine și în cei în care poate avea încredere. Adolescentul echilibrat emoțional, deși este plin de frământări, va folosi curiozitatea pentru a descoperi mai mult, se va integra mai facil social, însușindu-și deprinderile potrivite, identificându-și resursele și devenind un competitor apt profesional.
Fiind ajutat să se studieze, să se auto-descopere, dar mai ales să-și folosească inteligența emoțională, va reuși pe deplin să-și valorifice potențialul atât familial, dar și profesional și social. Confruntările cu ceilalți îl vor determina să performeze și să-și sedimenteze mai bine propriul set de valori spirituale pe care le transformă în modele și idealuri, fixându-i apoi principalele concepții despre lume și viață ce vor deveni linii personale de conduită.Va fi pregătit să discearnă mult mai realist între ceea ce-i este benefic sau nociv, ceea ce i se potrivește sau intră în disonanță cu filosofia sa de viață.
În calitatea noastră de adulți, ca părinți sau cadre didactice, suntem responsabili de formarea celor pe care îi avem în fața noastră atât din punct de vedere intelectual, dar și social și emoțional. Trebuie să fim sau să devenim conștienți atât de sentimentele noastre dar și de sentimentele și efectele sentimentelor noastre asupra celorlalți.
Devine astfel foarte important , ca pe lângă multitudinea de cunoștințe pe care familia și școala le transmite copiilor, să nu se lase pe un loc secundar dezvoltarea inteligenței emoționale. Formarea și deprinderea abilităților de abordare eficientă a stărilor emoționale, oferirea unor multiple posibilități de auto-cunoaștere și identificare a resurselor personale, de formare și creștere a stimei de sine, a unor capacități de gestionare a impulsurilor generate de stări negative, precum și a unor modalități prin care să învețe să dăruiască, să fie loiali, să se dezvolte prin cooperare și intrând în competiții pot fi câteva elemente pe care este util ca cei care interacționează cu elevii să le cultive la aceștia.
Pentru a-i putea pregăti din punct de vedere emoțional pentru viața socială dar și pentru competiția profesională, familia și mediul educațional ar trebui să acționeze într-un deplin parteneriat și să conștientizeze un aspect foarte important: atât inteligența intelectuală cât și inteligența emoțională dețin un rol important în dezvoltarea copilului, ambele fiind indispensabile evoluției viitorului adult, armonizării lui cu ceilalți și cu cerințele externe. Cultivarea uneia în detrimentul celeilalte nu poate genera decât inadaptare, insucces și o limitare a șanselor de reușită în viață.
Bibliografie:
* Adriana Băban, Consiliere educaţională, Editura Ardealul , Cluj , 2001
* Adina Botis, Loredana Mihalca ,,Ghid pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar- Despre dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor, fete și băieți, cu vârsta de până în 7 ani’’, Editura Alpha MDN, Buzău, 2007
* Daniel Goleman „Inteligența emoțională, cheia succesului în viață’’, Editura ALLFA,București, 2004
* Florinda Golu, Carmen Ioniţă ,, Aplicaţii practice ale psihologiei copilului’’, Editura SPER, Bucureşti, 2009
* „Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari’’, Editura ASCRED, Cluj-Napoca, 2010
* Mariana Angheluță Bratu,, Modalități de stimulare a inteligenței emoționale’’, Editura Smart Academic, Bacău, 2015.