Pot spune că, la vârsta timpurie, limbajul reprezintă principala formă de comunicare cu cei din jur (limbajul exterior) și cu sine (limbajul interior). Cu ajutorul acestuia, copilul își explică realitatea, trecând de la dimensiunea senzorial-perceptivă a cunoașterii la dimensiunea rațională a acesteia. Indiferent de forma sub care se prezintă – oral, scris, citit – dezvoltarea limbajului face posibilă achiziția cunoștințelor și interacțiunea copilului cu cei din jurul său.
Un rol important în etapa antepreșcolară pentru însușirea și dezvoltarea limbajului oral sunt condiționate de calitatea interacțiunilor cu adultul. Nivelul educațional și cultural al familiei poate determina o trecere mai rapidă de la limbajul infantil la cel contextual.
La grădiniță, în perioada preșcolară, odată cu intrarea copilului în unitate, se diversifică și ocaziile de exersare și dezvoltare a limbajului. Activitățile de învățare din grădiniță, prin conținutul și caracterul lor, fac posibilă trecerea copilului la un limbaj contextual, coerent. La această vârstă limbajul înregistrează salturi calitative în plan fonetic și al structurii gramaticale. La 6/7 ani apare vorbirea egocentrică ”cu sine” și preșcolarul dobândește un anumit ”simț al limbii”. Prin activitățile de educare a limbajului, din grădiniță, se urmărește dezvoltarea capacității preșcolarului de a înțelege, de a discrimina fonetic sunetele limbii și de a le asocia cu litere. Activități recomandate în acest sens: memorizări, povestiri, repovestiri, jocuri de limbă etc. La preșcolarul de 3-5 ani se insistă pe exersarea calității de vorbitor și ascultător, pe învățarea unor cuvinte și expresii noi, pe dezvoltarea creativității prin intermediul povestirilor, pe discuții libere. La preșcolarul de 5-6 ani se recomandă în plus utilizarea jocurilor pentru însușirea structurilor gramaticale, lecturi după imagini sau memorizări. Pentru o însușire mai eficientă a limbajului contextual, psihologii recomandă utilizarea materialului ilustrativ.
În ceea ce privește limbajul scris, este bine-cunoscut faptul că la vârstele timpurii nu putem vorbi despre scriere în sensul convențional al termenului. În perioada antepreșcolară grafismul copilului îmbracă forma desenului, manifestându-și bucuria de a lăsa urme pe hârtie. Aceste manifestări ale copilului trebuie încurajate de familie. În perioada preșcolară mică și mijlocie scrisul copilului ia forma exercițiilor grafice, a scrierilor de simboluri, literelor izolate. La vârsta de 5 ani copilul se află în etapa „precaligrafică” , învățând acum tehnica scrisului și a utilizării instrumentelor de scris. Acum, este important ca preșcolarul să recunoască existența scrisului și celelalte convenții ale limbajului scris (simboluri și semne grafice) și să stăpânească deprinderile motrice de bază pentru utilizarea instrumentelor de scris. Cititul este condiționat de experiența senzorială, de gradul de dezvoltare a atenției și de stadiul dezvoltării intelectuale a copilului în această perioadă. În preșcolaritate, activitățile de învățare creează premisele necesare însușirii limbajului citit. Lectura după imagini este o modalitate eficientă de învățare a cititului (recunoașterea imaginilor). Astfel, preșcolarul, îndrumat de întrebările educatoarei, reușește să interpreteze, să descrie, să enumere, cu condiția ca imaginea să ilustreze acțiuni familiare.
În sprijinul însușirii limbajului oral, scris și citit vin și activitățile liber alese unde se recomandă Centrul „Bibliotecă”. Este spațiul în care copiii își exersează limbajul sub toate aspectele sale (vocabular, gramatică, sintaxă, înțelegerea mesajului), în timp ce comunică (verbal sau nonverbal) sau asimilează limbajul scris. Deși se adresează preponderent domeniului „Limbă si comunicare”, contribuțiile asupra dezvoltării globale sunt multiple si pot include: dezvoltare motricităţi fine, dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu copiii de vârstă apropiată, curiozitatea si interesul, iniţiativa si creativitatea.
Ca o concluzie, asigurarea unui cadru organizatoric și a unei baze materiale moderne, precum și construirea unor activități de învățare care să țină cont de particularitățile individuale și de vârstă ale copilului asigură premisele necesare unei învățări școlare eficiente, care să răspundă trebuințelor interne ale copilului.