Metodologia didactică vizează ansamblul metodelor și procedeelor didactice utilizate în procesul de învățământ. În calitate de teorie stricto senso, metodologia instruirii precizează natura, funcțiile și clasificările posibile ale diferitelor metode de învățământ. În didactică, metoda se referă la calea care e urmată, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor educaționale. Metoda didactică este o cale eficientă de organizare și desfășurare a procesului de predare-învățare și se corelează cu celelalte componente ale instruirii.
Specialiștii în metodologia didactică acreditează teza că metodele dețin mai multe funcții specifice: funcția cognitivă (metoda devine pentru elev un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi), funcția formativ-educativă (metoda de predare nu este numai calea de transmitere a unor cunoștințe, ci și un proces educativ), funcția instrumentală (metoda mijlocește atingerea obiectivelor instructiv-educative) și funcția normativă (metoda arată cum trebuie să se procedeze, cum să se predea și cum să se învețe astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate).
În alegerea metodelor folosite în studiul disciplinelor de informatică trebuie să avem în vedere care dintre obiectivele operaționale sunt urmărite, ce cunoștințe noi vor asimila elevii și ce cunoștințe deja dobândite în cadrul altor discipline vor fi utilizate. Cert este că informatica poate adopta și adapta metode de predare de la alte discipline, dar adaptarea trebuie să se facă ținând cont de: dinamica conținuturilor și particularitățile metodice ale predării disciplinei, participarea prioritar conștientă a elevului la procesul de autoinstruire și studiul informaticii atât ca disciplină autonomă cât și ca instrument operațional al altor discipline.
Metodele generale folosite în predarea informaticii sunt: expunerea, conversația, problematizarea, modelarea, demonstrarea folosind materialul intuitiv, exercițiul, învățarea pe grupe mici, lucrul cu manualul, jocurile didactice și instruirea programată.
În cele ce urmează este prezentată metoda exercițiului, întrucât însușirea cunoștințelor de informatică este legată de exersarea utilizării unor soft-uri de aplicație, de rezolvare a unor probleme de programare, etc. Nu există lecție în care să nu se aplice această metodă.
La modul cel mai general, exercițiile pot fi privite ca acțiuni concrete efectuate în mod conștient și repetat în scopul dobândirii unor priceperi și deprinderi noi pentru a ușura anumite activități și a contribui la dezvoltarea unor aptitudini. Metoda exercițiului prezintă o serie de avantaje, precum: se poate forma o gândire productivă, creatoare, oferă posibilitatea câștigării unei anumite independențe, oferă posibilitatea inițierii unui dialog-conversație cu obiective precise asupra unor metode și soluții, activează atitudinea critică și poate crește discernământul elevilor în privința celor mai bune metode de lucru, oferă o anumită posibilitate profesorului pentru a analiza și evalua activitatea sau performanțele generale ale unui elev. Prin urmare, exercițiile sunt acțiuni efectuate în mod conștient și repetat de către elev cu scopul dobândirii unor priceperi și deprinderi și chiar cunoștințe noi, pentru a ușura alte activități și a contribui la dezvoltarea altor aptitudini.
Metoda nu contribuie numai la formarea priceperilor și deprinderilor de lucru cu calculatorul, ci contribuie substanțial la dezvoltarea unui raționament flexibil și operant. Pentru profesor, alegerea, formularea și rezolvarea problemelor și apoi exploatarea rezultatelor obținute constituie o sarcină de importanță deosebită. Alegerea problemelor este condiționată de programă, de succesiunea prezentării noțiunilor, metodele de rezolvare ce pot fi folosite și de elevii cărora li se adresează. Formularea problemelor trebuie să țină cont de noțiunile cunoscute de elevi, să fie clară, concisă și să folosească limbajul de specialitate numai în măsura în care este cunoscut elevilor.
Rezolvarea trebuie să aibă în vedere obținerea rezultatelor pe căi clare și ușor de verificat, reținerea tipurilor de raționamente folosite, deschiderea perspectivei pentru rezolvarea unor probleme analoage sau mai complexe.
Folosirea rezultatelor obținute trebuie să vizeze lămurirea conținuturilor în cunoașterea noțiunilor învățate și adâncirea semnificației lor, asimilarea metodelor de rezolvare și aplicarea lor în rezolvarea altor probleme.
Utilizarea pe scară largă a acestei metode a condus la o clasificare a exercițiilor și problemelor. Astfel, în funcție de aportul capacităților intelectuale necesare rezolvării lor, exercițiile și problemele se clasifică în: exerciții și probleme de recunoaștere a unor noțiuni, formule și metode, exerciții și probleme aplicative ale unor noțiuni, formule și metode, exerciții și probleme aplicative ale unor formule sau algoritmi cunoscuți și probleme ce permit însuirea unor noțiuni.
Exercițiile și problemele de recunoaștere a unor noțiuni, formule sau metode se pot folosi în aplicații legate de cunoașterea componentei hardware a unui calculator, în aplicații ce presupun utilizarea unor soft-uri sau în rezolvarea unor probleme ce presupun rezolvarea prin analogie cu alte probleme. Exercițiile și problemele aplicative ale unor formule sau algoritmi cunoscuți trebuie utilizate atât timp cât ele trezesc interesul, repetarea lor nejustificată putând duce la efecte contrarii.
Specifice informaticii sunt problemele ale căror grad de dificultate crește treptat, o dată cu formarea și asimilarea noțiunii, fiecare nouă problemă aducând un plus de dificultate. În rezolvarea unor probleme de programare este necesar să se țină seama de următoarele etape: însușirea enunțului, discutarea problemei și stabilirea algoritmului de rezolvare, rezolvarea propriu-zisă și verificarea soluțiilor. Aceste etape se pot modifica după natura problemelor.
Acolo unde problema permite mai multe căi de rezolvare, profesorul analizează toate aceste căi și selectează pe cele mai importante propunându-le spre rezolvare pe grupe, comparând rezultatele, avantajele și dezavantajele fiecărei metode în parte. Se va evidenția în mod obligatoriu cea mai bună soluție.
În rezolvarea exercițiilor, este importantă crearea posibilității îndeplinirii unei mici independențe (individual, grup, echipe). Pentru formarea unor priceperi și abilități legate de munca independentă se poate utiliza și așa numita formulă a exercițiilor comentate. Aceasta constă în rezolvarea exercițiilor de către toți elevii, în timp ce un elev desemnat explică permanent rezultatele obținute. Nu este nevoie ca această explicație să fie dată la calculator.
Profesorul poate în orice moment să invite oricare alt elev pentru continuarea explicației. Discuțiile suplimentare sunt obligatorii în acest caz. Se vor evidenția permanent avantajele și dezavantajele rezolvărilor propuse, alte metode posibile de rezolvare, idei privind utilizarea acestor rezolvări în lecțiile următoare, particularizări ale lor în lecțiile trecute.
Ca și concluzie, putem afirma că metoda exercițiului este o metodă care, dacă este aplicată corect, aduce numeroase avantaje, atât în formarea unei gândiri productive și a unei atitudini critice din partea elevilor, cât și în posibilitatea inițierii unei conversații despre metodele și soluțiile obținute pentru probleme. În utilizarea acestei metode, rolul profesorului este crucial, acesta având responsabilitatea alegerii problemelor și exercițiilor cele mai sugestive, formularea corectă a enunțurilor și evidențierea soluțiilor cele mai bune.
Bibliografie
1. C. Cucoș – Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006.
2. C. Masalagiu, I. Asiminoaei, I. Maxim – Metodica predării informaticii, Editura MatrixRom, București, 2001.
Acest material este o versiunea a textului publicat în revista ABC Didactic, cu titlul „Însușirea cunoștințelor de informatică prin metoda exercițiului”, link: https://abcdidactic.net/