Profesorul sau pedagogul reprezintă primul model în contextul studiului și al educației pe care îl primește un elev. Acest prim impact al elevului cu profesorul va marca întreaga experiență de învățare a unui copil și va determina abordarea pe care acesta din urmă o va avea referitor la studiu. Impactului pe care îl are profesorul asupra elevului i se mai adaugă și capacitățile psiho-emoționale ale elevului, mediul în care se dezvoltă și tipul de personalitate. În pedagogia dansului, profesorul reprezintă de cele mai multe ori atât pedagogul care oferă informația elevului, dar și modelul, atât vizual cât și de referință, spre care tinde să ajungă elevul.
„Cine își amintește propriul proces de educație își amintește profesori, nu metode sau tehnici de predare. Profesorul este inima sistemului de educație.” – Sidney Hook
Relația profesor – elev
Încă din primele momente în care se întâlnesc, este deosebit de importantă relația care se se creează și se consolidează între profesor și elev. Construcția acestei relații depinde de mai mulți factori, iar relația care se construiește poate fi de mai multe tipuri.
În societatea actuală, elevilor le este din ce în ce mai greu să-și poată găsi un model de referință pentru ceea ce își doresc să realizeze. De aceea, profesorul trebuie să își propună să le ofere elevilor prin sine un model cât mai potrivit și demn de urmat. Există numeroase studii dezvoltate pe această temă a relației dintre profesori și elevi și a influenței pe care acesta o are asupra dezvoltării elevilor din punct de vedere emoțional, ceea ce demonstrează că este un subiect de interes.
În pedagogia coregrafică și nu numai, profesorul trebuie să reprezinte un îndrumător al elevului. Poate fi acel călăuzitor care să îi deschidă orizonturile elevului și să îl îndrume spre viitorul cel mai potrivit conform aptitudinilor și aspirațiilor sale.
Domeniul pedagogiei coregrafice este unul care solicită foarte multă disciplină și exigență atât din partea profesorului, cât și din partea elevilor. De aceea, de cele mai multe ori relația construită între aceștia poate fi una destul de rigidă, lipsită uneori de empatie. Însă, tocmai datorită naturii destul de dure a domeniului și a sacrificiilor pe care un elev trebuie să le facă pentru a urma această carieră, consider că este necesar ca profesorul să formeze o relație de sprijin și suport cu elevii pe care îi coordonează, fără a renunța însă la rigoarea atât de necesară acestei discipline. Elevul poate regăsi în profesor un model de încurajare atunci când circumstanțele nu sunt în favoarea lui, iar acest lucru nu va contribui în mod direct la dezvoltarea elevului, profesorul nu contribuie cu ceva palpabil, însă din punct de vedere emoțional îl va ajuta pe acesta să continue și să treacă peste momentele dificile.
Dacă ar fi să ne referim la, din păcate, numeroasele cazuri în care elevii renunță la sistemul educațional fie fiindcă consideră că este mult prea greu și le depășește capacitățile de înțelegere, fie fiindcă sunt atrași de alte domenii pentru care studiul și educația nu sunt necesare, acestea ar putea fi evitate dacă profesorul și-ar crea un obiectiv din îndrumarea elevilor atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.
Specificitatea pedagogiei coregrafice
Pedagogia coregrafică se dezvoltă foarte mult în jurul vizualului, a mișcărilor pe care un elev trebuie să le realizeze cu propriu corp. Acesta este unul dintre motivele pentru care, cel puțin în primii ani de studiu, elevi îl vor lua drept reper fizic și intelectual pe profesorul de la clasă, fiind îndrumați spre a executa și a reproduce mișcări întocmai precum modelul pe care el îl realizează. Desigur că o parte semnificativă din studiul coregrafic o reprezintă înțelegerea percepției a ceea ce se întâmplă și se modifică în corp în momentul execuției unei anumite mișcări, înțelegerea necesității îngrijirii corpului și construirea unui program de întreținere și refacere a acestuia după efort.
În domeniul coregrafic sunt deosebit de importante abilitățile și calitățile pe care un elev le deține. În acest sens, profesorul are un rol esențial în descoperirea și potențarea acestor calități. În situația în care acestea nu sunt descoperite, elevii nu se vor putea bucura de sentimentul deținerii unor calități speciale.
Cu toate că dansul este o disciplină vizuală, comunicarea este deosebit de importantă. Atât comunicarea între profesor și elevii săi, cât și comunicarea între elevii aceleiași grupe sau clase, acțiune ce poate fi încurajată de către profesor. Comunicarea va contribui la rezolvarea dezacordurilor înainte ca acestea să se transforme în adevărate probleme. Dansul este o comunicare non-verbală care se obține prin comunicarea verbală între cei implicați în această activitate.
Pedagogia dansului presupune predarea informațiilor de dans unor elevi care au ales ceea ce își doresc să studieze din pasiune și talent. Atât în învățământul non-formal, de timp liber, care își propune să îi descopere și să îi pregătească pe copiii cu calități pentru acest domeniu, cât și în învățământul formal, cel al școlilor vocaționale, unde elevii se pregătesc pentru a face din dans o meserie, profesorul trebuie să găsească acea relație perfectă de echilibru în care se îmbine disciplina cu empatia.
Bibliografie
1. Popa, Camelia, Noțiuni de psihologia educației și Managementul clasei de elevi, ed. UNATC Press, București, 2017
2. Piaget, Jean, Psihologie și pedagogie, ed. Didactica si Pedagogica, București, 1972
3. Foster, Rory, Ballet Pedagogy. The Art of Teaching, Editura University Press of Florida, 2010
4. www.postmodern.ro/articol/citate-despre-profesori/