Basmul este una dintre cele mai îndrăgite specii literare ale genului epic, întrucât pune în valoare o lume magică, în care orice este posibil şi în care întotdeauna învinge binele.
La vârsta preșcolară, copiii trăiesc într-o lume imaginară, de basm, în care consideră că orice este posibil, obiectele prind viață sau chiar ei se pot transforma în diferite personaje.
Întrucât acest tip de creație literară are rolul de a dezvolta imaginația copiilor, s-a construit pe ideea de multiple motive, cum ar fi: motivul cifrei 3, motivul căsătoriei, motivul întâmpinării unor obstacole, motivul creării armei de luptă, motivul plecării, al luptei, al trădării, etc.
Un basm începe întotdeauna cu „A fost odată ca niciodată…”, lucru care stârnește interesul copiilor de a afla întâmplările relatate de text. Nu lipsește nici prezenţa unui împărat sau a mai multor împărați, care, neapărat, are/au 3 feciori gata de însurătoare: unul mic, unul mijlociu si unul mare: „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Împăratul cu trei feciori”, „Broasca ţestoasă cea fermecată”, sau 3 fete/o fată: „Sarea în bucate”, „Găinăreasa”, sau lipseşte un fiu/o fiică şi trebuie să facă multe sacrificii pentru a avea urmaşi: „Aleodor Împărat”, „Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte”. Este important să menţionez faptul că, în basmele în care împărăteasa nu poate da naştere unui copil “ea umblase pe la toţi vracii şi vrăjitorii, pe la toate babele şi cititori de stele, şi toţi rămaseră de ruşine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni şi milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis şi-i zise:
– Rugăciunea voastră am auzit-o şi vei face un copil cum nu se va mai afla pe faţa pământului…”[…]
Cel mai important lucru, pentru a fi cu adevărat un basm, este reprezentat de „ceva”, o întâmplare sau un personaj misterios, care dă bătăi de cap întregului alai de la palat, inclusiv împăratului. Acest „ceva” sau „ cineva” strică bunul mers al lucrurilor în aşa fel încât să fie necesară mobilizarea tuturor, atât din palat cât şi din afara acestuia, pentru rezolvarea situației. În acest fel se ajunge la găsirea unui viteaz, fie el fiul cel mic de împărat, căci ceilalţi doi nu izbutesc, cum se întâmplă în „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, fie un personaj oarecare, care vine de peste mări și ţări, dar îşi dovedește iscusința şi devine biruitor( „Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei”).
În majoritatea basmelor, viteazul trebuie să își găsească arma pentru luptă, apoi pleacă într-o călătorie destul de grea şi anevoioasă in care trebuie să găsească şi să învingă un zmeu, pentru a elibera ceea ce acesta furase. Motivul călătoriei este neapărat necesar, întrucât aceasta este încărcată de semnificație. Călătoria nu este o simplă plimbare, ci este o adevărată aventură, („Harap-Alb”), în care viteazul întâlnește o mulțime de obstacole pe care trebuie să le depășească. Fiecare dintre ele are rolul de a-l testa pe viteaz, de a-l încetini din drumul său, dar și de a crea suspans pentru cititori.
O dată ajuns la destinație, viteazul întâlnește făptura care a produs atâta rău si urmeaza lupta crâncenă din care va ieși învingător, bineînţeles, viteazul.
În alte basme, feciorii de împărat primesc sarcina de a păzi mormântul părintelui lor („Poveste ţărănească”) sau de a îndeplini o altă sarcină, precum este sfătuit Aleodor-Împărat, să nu calce pe un anumit munte. În basmul „Sarea în bucate”, fiicele împăratului primesc sarcina de a-i demonstra acestuia cât de mult îl iubesc, însă, bucurându-se de „înflorirea” cuvintelor şi nu de valoarea logică a acestora, împăratul îşi alungă fata cea mică, considerând că nu îl iubeşte. Adevărul va ieşi la iveală mai târziu când, ajunsă la un alt palat, fata îi va demonstra tatălui său că ceea ce a spus ea are mare valoare.
Nu trebuie omis nici faptul că, odată cu biruinţa binelui prin intermediul viteazului , acesta primeşte o recompensă, de cele mai multe ori o căsătorie cu o fată de împărat. La fel ca după orice muncă, urmează şi răsplata care încheie basmul, nunta fastuoasă cu mese întinse pline de bucate care durează trei zile şi trei nopţi şi, nu în ultimul rând, binecunoscutul „Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.