Principalele mijloace de exprimare a vieții afective a copilului sunt, prin joc sau „serios”, poveștile și desenul, chiar înainte de a intra sub incidența educației formale. În copilărie, principalele valori și modele de viață sunt întruchipate de personajul preferat din povești, cu care copilul se identifică adesea, care corespunde cu modelul educațional existent, preluat de la adulții care îl îndrumă, fie ei părinți sau educatori, care i-au lecturat sau povestit poveștile copilăriei.
„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția poveștilor, strânsă de oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie oral, fie în scris, a depășit celelalte avuții omenești.” – Scriitorul și filozoful indian Rabindranath Tagore
În anii copilăriei, personajele din basme, oferă modele de urmat în viața adultă, ca tipar comportamental sau emoțional, de aceea poveștile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ în educația copiilor. Prin intermediul poveștilor, care semnalează, la nivel metaforic, lupta dintre bine și rău, și situațiile conflictuale întâlnite în structura narativă, copilul învață strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive, precum și modul în care în anumite situații concrete de viață poți găsi cea mai bună rezolvare a lor.
Povestitorul Charles Perrault susținea că „Toate poveştile tind să arate foloasele pe care le ai dacă eşti cinstit, răbdător, muncitor, ascultător, cât şi nenorocirile care-i pasc pe toţi cei care nu sunt astfel (…) Ele stârnesc dorinţele copiilor de a se asemui cu cei buni şi, totodată, teama de nenorocirile în care cad cei răi, datorită răutăţii lor.” Copilul poate învăța ce înseamnă și cum să prețuiască prietenia, loialitatea, generozitatea, care sunt aspectele pozitive ale vieții, ce înseamnă bunătatea, hărnicia şi să respingă răutatea, duşmănia, lenea, din poveștile lui Ion Creangă și Petre Ispirescu.
Peripețiile personajelor din „Ionică mincinosul” sau „Petrică și lupul” îi învaţă pe copii importanța sincerității, determinându-i să prefere adevărul, minciunii. Din desfășurarea poveștii „Capra cu trei iezi”, copiii înțeleg prin intermediul metaforei faptul că până la o anumită vârstă trebuie să asculte și să respecte sfatul părinților pentru a evita pericolele iminente din viața reală. Multe povești conțin exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor primejdii cu care s-ar confrunta, dacă ar „ieși” din cuvântul părinților, dacă n-ar respecta sfaturile acestora. „Scufița Roșie”, (cu care se identifică, adesea, fetițele), vorbește despre riscul și primejdiile cu care ne putem confrunta atunci când ne abatem de la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv, iar la acest mesaj aderă nu numai fetele, ci și băieții. Finalul acestor povești aduce, întotdeauna, soluția salvatoare prin implicarea factorilor educaționali formatori, care îi pot explica celui mic diversele aspecte, clarificate pentru o bună înțelegere a mesajului poveștilor și însușirea lecției de viață, interiorizarea ei conducând la formarea imaginii de sine/ de lume corecte.
Poveștile sunt un factor stimulator pentru dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea copilului. Lectura basmului facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permite înțelegerea sensului unora abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul, conducând spre o îmbogățire a vocabularului și a gândirii analitice. Stabilirea unei legături între lumea interioară a copilului, cea psiho-emoțională, și realitatea imediată, punerea bazelor imaginii de sine și dezvoltarea unor strategii de succes pentru rezolvarea problemelor și identificarea soluțiilor benefice viitorului adult pot începe odată cu pătrunderea în universul fascinant al poveștilor. Î
n basmele fantastice, copilul descoperă existenta unor lumi complexe, ce sunt guvernate de reguli si principii care pot fi preluate, ulterior, cu discernământ, ca modele de viață. Astfel, copilului îi este activat interesul pentru înțelegerea și fixarea unor concepte care, altfel, ar fi fost foarte greu de înțeles. Atunci când despre zmeul din basmul „Greuceanu”, se spune că a furat de pe cer Soarele și Luna, copilului îi va fi stârnit interesul să descopere informații despre Univers și corpurile cerești. El poate întreba, de exemplu, cum se ajunge la Soare, cum s-a format cerul sau ce este Luna. În aceste situații, părinții trebuie să reacționeze pozitiv în sensul explicării acestor concepte, în funcție de vârstă și de cunoștințele deja deținute de copilul care întreabă, hrănindu-i și stimulându-i curiozitatea.
Basmele îmbogățesc viața afectivă a copilului care se identifică cu un anume personaj sau o anume situație. Prin intermediul acestora, copilul ajunge să „trăiască” alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experiențele acestora și poate să învețe să își exprime propriile trăiri emoționale, concomitent, însuşindu-și noţiuni, convingeri şi sentimente morale, prin raportarea la personajele pozitive. În tandem cu dezaprobarea comportamentelor negative, copilul deprinde anumite comportamente de tip social, chiar de la personajele din basme. Copiii, curioși din fire, pun întrebări părinților, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul respectiv se află în dificultate și învață să își definească propriile emoții în raport cu anumite situații de viață. Cunoașterea de sine a copilului prin intermediul reacțiilor la anumite situații care necesită implicare emoțională prilejuiește cunoașterea/ înțelegerea acestuia și de către părinți/ educatori.
Legăturile filială dintre copil și părinte, dar și cea mentorală, dintre copil și profesor, se armonizează și se consolidează facilitate de poveștile copilăriei și implicarea activă a ambelor părți într-o activitate bazată pe istoria povestită. Cei doi adulți îndrumă copilul, prin intermediul poveștilor, comportamentelor și trăirilor afective, spre însușirea unor lecții de viață/abilități, utile mai târziu. Poveștile reprezintă pretextul favorabil pentru a stabili o legătură profundă între părinte/ profesor și copil, prin alocarea unui timp unic, comun. Astfel, cititul sau nararea unei povești poate deveni un ritual al familiei/ clasei, contribuind astfel la definirea unui program comun, de calitate, cu efecte benefice pentru ambele părți și asupra consolidării relațiilor dintre actanți.
În basme precum „Greuceanu”, „Făt Frumos” sau „Harap Alb” băieții se identifică, de cele mai multe ori, cu personajul principal masculin. Cu un profund caracter inițiatic, narațiunile îi conduc pe copii spre a emite judecăți de valoare, le oferă modele de acțiune în viață, prin înțelegerea anumitor reacții și comportamente ale personajelor „model” pentru copii.
Caracterul benefic al poveștilor, ca principal factor educativ pentru etapa de vârstă a copilăriei, sunt situații când părinții/profesorii trebuie să filtreze și să explice copilului anumite imagini/momente în funcție de personalitatea celui mic, distingând între aspectele benefice, mai puțin educative, pentru copil și viitorul său, sau chiar inadecvate. Unele povești conțin scene intense de violență, (cerința mamei vitrege către sluga care ar fi trebuit s-o omoare pe Albă ca Zăpada, soarta bunicii și a Scufiței, dar și pedepsirea lupului rău în povești), pe care adulții trebuie să le estompeze, cunoscute fiind sensibilitatea copiilor și reacțiile ce pot rezulta de aici, anumite emoții negative, temeri sau frici din partea copilului. Anumite personaje negative, întruchipate de balaur sau de zmeu, folosite drept „mijloace educative” pentru pedepsirea copilului, (prin apostrofări de genul „Vei păți ca…, dacă nu ești cuminte!”), pot fixa anumite frici, care, ulterior, degenera în viața adultă a acestuia. Prezența părintelui/educatorului activă în raportările copilului la poveștile auzite este un factor de echilibru și de securitate care poate „aplana/ îndepărta” o stare de confuzie din partea copilului care abia acum începe să înțeleagă lumea și aspectele ei complexe.
Astăzi, din ce în ce mai mult, părinții preferă să cumpere un DVD sau să permită accesul nelimitat al copilului la televizor sau computer/ telefon/ video jocuri/ console în detrimentul timpului alocat unei relații comune, din care ambele părți ar avea de câștigat, și care ar putea să includă un timp dedicat lecturii.
Școala online, ca desfășurare, s-ar poziționa mai degrabă ca oponent al lecturii/poveștii, dar din experiența personală pot confirma, că elevii mei au fost la fel de absorbiți de povești, istorii și vizionarea/audierea lor în lectura mea sau a lor, (mai ales dacă le putem distribui rolurile fragmentului citit). Surprinzându-mă, de fiecare dată, cu aceeași atenție la tonul diferit al povestitorului, cu aceeași concentrare la curgerea textului, elevii mei și-au păstrat dorința de a auzi istorii și încântarea de a afla unele noi, întărindu-mi convingerea că poveștile rămân preferatele copiilor.
Datoria noastră a tuturor, părinți și educatori, este să conducem copilul spre a iubi poveștile, spre a le asculta cu plăcere. Răspunzându-i copilului atunci când el nu înțelege firul istorioarelor, expresiile sau simbolurile din text și încurajându-l să le creeze pe cele proprii avem în povești o adevărată comoară în punerea bazelor dezvoltării personale a viitorului adult.
Bibliografie
Bonchiş, E., Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
Bonchiş, E., Dezvoltarea umană, aspecte psihosociale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000 Bratu, B., Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977.
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași, 2009.
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor.
Ghiugan, I., www.lapsiholog.com/rolul-povestilor-si-basmelor-in-educatia-copiilor.html.
Petrovai, D., Petrică, S., Preda, V., Brănișteanu, R., Pentru un copil sănătos social şi emoţional. Ghid practic pentru educatorul care construieşte încredere, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2012.