Importanța școlii online în România secolului XXI

Anul 2020 a reprezentat o adevărată provocare pentru părinți, profesori și elevi deopotrivă, datorită trecerii educației din mediul fizic în cel online. Dacă la început acomodarea s-a făcut lent existând multe necunoscute, odată cu trecerea timpului avantajele școlii online au început să fie recunoscute de către toți cei implicați în procesul educațional.

Lucrul cu mijlocele moderne precum: tableta, calculatorul, laptopul, utilizarea diferitelor programe care fac lecțiile mai accesibile și mai interesante pentru elevi, au dus la o revoluționare a sistemului de învățământ și la plasarea lui la alt nivel. Bineînțeles că există și lacune în ceea ce privește trecerea în online a școlii. Cele mai cunoscute sunt cele ale lipsei echipamentelor care să faciliteze participarea la cursurile online și de care elevii încă nu beneficiază. Cei mai afectați sunt cei din mediile rurale, care fac parte din familii sărace și care, chiar dacă au primit tablete, nu au posibilitatea să le conecteze la internet sau nu știu să le utilizeze.

Auzim zilnic la televizor despre problemele cu care se confruntă învățământul online, dar prea puțin se vorbește despre inovațiile acestui sistem, despre cum reușește mediul online să creeze o școală reală, cu rezultate palpabile și demonstrabile. Foarte mulți profesori au început și au și terminat cursuri de specializare în utilizarea platformelor educaționale:

Google Classroom este una dintre platformele recomandate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru lucrul online cu elevii și care oferă posibilitatea atât profesorilor, cât şi elevilor, să încarce materiale, să posteze diverse anunţuri şi, special pentru profesori, să dea note materialelor lucrate de elevi şi încărcate pe platformă. Pentru utilizarea Google Classroom este nevoie de conturi Google pentru toţi utilizatorii, precum şi de activarea licenţei Google.

Microsoft Teams este o platformă ce beneficiază de un spaţiu de lucru bazat pe chat unde rofesorii pot forma rapid clasele, pot împărtăşi cu elevii materialele didactice, pot posta anunţuri, pot împărţi clasele în grupuri mai mici pentru ca aceştia să poată lucra în grupuri la diverse proiecte, pot crea, distribui şi evalua teste, pot transmite şi evalua temele elevilor.

Edmodo este o platformă ce permite gestionarea claselor şi a activităţilor de învăţare, aceasta permiţând şi înscrierea părinţilor. Este o platformă gratuită, accesibilă de pe orice fel de dispozitiv şi permite profesorilor şi elevilor să transmită documente de lucru sau chestionare, să discute despre activităţile educaţionale, teste sau alte informaţii esenţiale în funcţionarea unei clase. Oferă un mediu de lucru controlat în care profesorul are posibilitatea de a vedea orice mesaj sau conţinut distribuit de oricare dintre membrii clasei. Un dezavantaj al utilizării acestei platforme este faptul că nu are disponibilă o altă limbă în afara limbii engleze.

Easyclass este una dintre platformele educaţionale online pentru elevi recomandată de MEN. Poate fi utilizată în mod gratuit, are o interfaţă intuitivă, asemănătoare cu cea a Facebook şi le oferă profesorilor posibilitatea de a transmite teme şi de a le reaminti de evenimente esenţiale precum predarea temelor sau apropierea unor teste.

Intuitext reprezentată de platformele: Şcoala Intuitext, care este dedicată profesorilor şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial şi poate fi folosită atât pentru învăţare, cât şi pentru evaluare; Examenul tău este o platformă ce ajută elevii să se pregătească pentru Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a, la Limba Română şi Matematică.

S-au creat programe și aplicații care pot face orele interactive și pe care elevii le pot folosi cu ușurință indiferent de platforma pe care o utilizează:

  • Gimp- este o aplicație gratuită, intuitivă și performantă prin intermediul căreia poți edita fotografii sau concepe afișe;
  • Crossword Labb și Crossword Puzzle- cuvintele încrucișate au avantajul de a dinamiza orele de curs și pot fi utilizate cu succes la începutul activității didactice;
  • Libre Office- este o aplicație gratuită și complexă cu ajutorul căreia putem crea fișe de lucru, teste, chestionare, tabele, diagrame, figuri geometrice, prezentări de tip slideshow.
  • Geogebra și Dudamath- aplicații pentru iubitorii de matematică;
  • Avidemux- este un soft ușor de folosit atunci când vrei să editezi clipuri video;
  • Calibre- este excelent dacă vrem să citim diferite documente, indiferent că este vorba despre cărți în format electronic (PRC, EPUB, ODT) sau doar în PDF.
  • Google Scholar- cu ajutorul acestei ramuri a lui Google puteți găsi cu ușurință materiale științifice, din diferite domenii, în limba română.
  • Stellarium- software de tip planetariu, cu ajutorul căruia putem vedea cerul înstelat 3D.
  • Digitaliada- este un program național de susținere a educației digitale la clasele gimnaziale și primare pus la dispoziție de Fundația Orange.
  • Duolingo- aplicație care ajută la învățarea mai multor limbi străine. Softul este gratuit și disponibil pe orice sistem de operare.
  • IziBac- aplicație care îi ajută pe tineri să promoveze Bacalaureatul și care se poate utiliza foarte ușor chiar și atunci când elevii sunt în mijloacele de transport în comun.
  • Prezi- este alternativa online pentru Microsoft Powerpoint ce permite realizarea unor prezentări superbe, moderne, care vor captiva clasa.

Toate aplicațiile prezentate mai sus fac din școala online un mediu modern de învățare, unde elevii se pot întâlni cu diverse programe care să le stimuleze imaginația și să le mențină atenția asupra lecției. Dacă am privi cu mai multă obiectivitate și deschidere școala online, cu siguranță am putea să excelăm în tot ceea ce înseamnă învățământul secolului XXI și să ținem pasul cu schimbarea, căci vremurile se schimbă și noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele.

Surse
www.digitaliada.ro/
pentruprieteni.com/aplicatii/23-de-unelte-gratuite-pentru-un-profesor-super-creativ-in-2020/
pentruprieteni.com/util/aplicatii-gratuite-pe-care-profesorii-elevii-si-studentii-le-pot-folosi-in-timpul-orelor-online/
life.ro/platforme-educationale-online-pentru-elevi/
digitaledu.ro/platforme-educationale

prof. Mădălina Milea

Școala Gimnazială Nr.1 Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu, Buzău (Buzău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/madalina.ene

Articole asemănătoare